Ședințe de judecată: Iunie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1728/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.

Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Municipiului București sub nr. 975/2001 reclamantul A.I. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă să se dispună anularea deciziei nr. 392 din 16 iunie 2000 prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor și calității prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 și să se constate că este îndreptățit să primească aceste drepturi, prin hotărârea ce se va pronunța.

            A susținut reclamantul că fiind lucrător de miliție în cadrul fostei Miliții a Municipiului Ploiești în perioada anilor 1970 – 1971 a refuzat să dispună clasarea unui dosar, atitudine ce a determinat conducerea instituției să îl supună unor presiuni politice, profesionale și psihice și toate acestea pentru că, apreciază reclamantul, era împotriva regimului comunist.

            Tribunalul Municipiului București a suspendat cauza în baza art. 1551 conform încheierii din ședința publică din data de 16 noiembrie 2001, iar la 5 decembrie 2001 a respins cererea de repunere pe rol.

            Împotriva acestei încheieri din 5 decembrie 2001 reclamantul a declarat recurs la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, recursul fiind admis prin decizia civilă nr. 238 din 13 iunie 2002, casată încheierea și reținută cauza spre competentă soluționare.

            Cauza, în urma casării a fost înregistrată sub nr. 1376/2002, fiind pusă în discuție competența teritorială în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990.

            Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, constatând că reclamantul are domiciliul în Municipiul Ploiești, în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990, a admis excepția și a declinat soluționarea în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ.

            Dosarul a fost primit și înregistrat la Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ, sub nr. 8217/2002, instanță care prin sentința nr. 167 din 25 noiembrie 2002 a respins ca nefondată acțiunea.

            Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că reclamantul nu îndeplinește condițiile și cerințele expres și limitativ cerute de prevederile O.U.G. nr. 214/1999 incidente în cauză.

            Împotriva acestei sentințe cu nr. 167/2002 a declarat recurs reclamantul, criticând soluția ca fiind nelegală și netemeinică.

            Recursul este nefondat.

            Curtea constată că prin O.U.G. nr. 214/1999 și anume prevederile art. 2 și art. 3 sunt enumerate expres și limitativ infracțiunile și măsuri administrative abuzive ce conduc la admiterea cererilor persoanelor pentru a beneficia de calitatea și drepturile prevăzute în actul normativ citat.

            Faptul că reclamantul recurent a fost ofițer de miliție și pensionat medical, pretinde reclamantul urmare unor înscenări nedovedite însă, nu se încadrează în dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

            Față de considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond urmare analizei judiciare a cauzei a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe cale de consecință urmând a fi respins recursul ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de A.I. împotriva sentinței nr. 167 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.