Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 12 aprilie 2000, reclamanta SC B.P. SA a solicitat anularea deciziei nr. 552 din 29 martie 2000 emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, nr. 497 din 20 mai 1997, precum și a măsurilor stabilite la pct. 2 și 6 din procesul-verbal de control nr. 96942 din 23 decembrie 1996, încheiat de organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a municipiului București, prin care s-a dispus obligarea la la plata sumei de 86.942.419 lei, reprezentând cota de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare pentru perioada mai – septembrie 1993; 10.165.304 lei, majorări de întârziere la Fondul de cercetare; 39.429 dolari SUA, 47.778 mărci germane, 8240 BEF, reprezentând impozit pe redevențe și 2709 dolari SUA, 5186 mărci germane și 5729 BEF, majorări de întârziere aferente acestui impozit.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților, la plata cheltuielilor de judecată; la restituirea taxelor de timbru în sumă totală de 32.238.210 lei, achitate către Ministerul Finanțelor, precum și a sumelor de 11.892 dolari SUA; 11.961 mărci germane și 24.691 BEF, virate în baza titlului executor nr. 388/96942 din 11 martie 1997.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că în ce privește contribuția la Ffondul de cercetare-dezvoltare, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 21/1993 și Instrucțiunilor Ministerului Finanțelor, privind calculul și încasarea Fondului de cercetare, nr. 4524/1993, veniturile obținute din activități bancare nu sunt prevăzute în categoria celor pentru care se calculează contribuția de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare. Referitor la impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice și juridice nerezidente, reclamanta a susținut că pentru sumele plătite firmelor S., R. și U., în baza contractelor de prestări servicii, acestea sunt scutite de impozit pe teritoriul României, fiind impuse în țările de de rezidență. cu care există convenții pentru evitarea dublei impuneri.
Prin sentința civilă nr. 720 din 22 iunie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea SC B.P. SA, a anulat deciziile contestate, precum și pct. 2 și 6 din procesul-verbal de control nr. 96942/1996, exonerând reclamanta de plata sumelor reținute în sarcina sa. Totodată, Ministerul Finanțelor a fost obligat să restituie reclamantei, 11.892 dolarI SUA, 11.961 mărci germane și 24.691 BEF, achitate în baza titlului executor din 21 martie 1997, precum și la plata sumelor de 32.238.210 lei, taxă de timbru și 350.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în ce privește suma reținută cu titlu de contribuție neachitată la fondul de cercetare-dezvoltare, ca și majorările de întârziere aferente, nu sunt datorate, întrucât Legea nr. 6/1993, privind constituirea și utilizarea Fondului special de cercetare-dezvoltare, a intrat în vigoare la 13 octombrie 1993, ulterior perioadei supuse controlului. S-a apreciat că nici dispozițiile Legii bugetului de stat nr. 21/1993, nu constituie temei pentru aceste plăți, din moment ce reclamanta desfășoară o activitate bancară, și nu de prestări servicii.
Referitor la pct. 2 din procesul-verbal, instanța de fond a apreciat că sumele în valută stabilite de organele de control, cu titlu de impozit pe redevențe și majorări de întârziere, nu sunt datorate, între societatea reclamantă și firmele străine existând contracte de prestări servicii, și nu pentru utilizarea unui drept de proprietate intelectuală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recus, atât reclamanta, cât și pârâții.
Prin decizia civilă nr. 1140 din 20 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursurile, a casat sentința civilă nr. 720 din 22 iunie 2000 a Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța fondului a anulat în întregime decizia Ministerului de Finanțe nr. 552/2000, inclusiv pct. 3, prin care fusese respinsă ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de reclamantă, în legătură cu sumele reținute în baza titlului executor nr. 388/96942/1997, fără să se verifice competența, în raport cu prevederile O.G. nr. 11/1996 și fără a înfățișa motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției.
Instanța de casare a mai reținut omisiunea de pronunțare asupra cererii reclamantei, în legătură cu restituirea sumelor achitate cu titlu de contribuție de 1% pentru Fondul de cercetare-dezvoltare, impozit pe redevențe, cu majorările de întârziere aferente.
În fond, după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1295 din 8 octombrie 2001, a respins excepția de necompetență materială, a admis în parte acțiunea precizată de reclamantă și a dispus anularea deciziei Ministerului Finanțelor nr. 552/2000, deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, nr. 497/1997, precum și a pct. 2 și 6 din procesul-verbal nr. 96942/1996, cu obligarea Ministerului Finanțelor, la restituirea sumelor încasate în valută, în baza titlului executor.
S-a avut în vedere că pentru perioada mai – septembrie 1993, nu se justifică reținerea cotei de 1% pentru Fondul de cercetare-dezvoltare, temeiul legal, Legea nr. 67/1993, fiind ulterior.
Pentru sumele reținute cu titlu de impozit pe redevențe, s-a considerat că nu sunt datorate, întrucât între România și statele de rezidență ale firmelor străine, cu care reclamanta avea încheiate contracte de prestări servicii, există convenții pentru evitarea dublei impozitări.
În fine, în legătură cu restituirea sumelor achitate în baza titlului executor, s-a apreciat că instanța de contencios are competența materială de a se pronunța, întrucât pretențiile reclamantei vizează de fapt actele administrative contestate și anume: procesul-verbal de control și deciziile pronunțate în procedura administrativ-jurisdicțională.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și SC B.P. SA.
În recursurile lor, Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice și ControluluI Financiar de Stat București au susținut că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței Ministerului Finanțelor – D.G.S.C., în ce privește anularea poziției 2 din procesul-verbal de control referitor la impozitul pe redevențe, în condițiile în care prin decizia nr. 552/2000, au fost desființate capitolele privitoare la acesta și s-a dispus trimiterea dosarului, direcțiilor teritoriale, pentru a se face verificarea acestor obligații bugetare, urmând a se încheia un nou act de control.
Recurenții au susținut nelegalitatea hotărârii, și pentru faptul că s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a judecătoriei din raza teritorială a reclamantei, atunci când s-a dispus restituirea sumelor achitate în baza titlului executor nr. 388/96942/1997, fără a sesiza că temeiul juridic îl constituie dispozițiile art. 76 din O.G. nr. 11/1996.
În fine, în opinia recurenților, în mod greșit s-a anulat măsura obligării la plata cotei de 1% pentru Fondul de cercetare-dezvoltare, instanța fondului dând o interpretare eronată dispozițiilor legale aplicabile în speță, respectiv art. 24 din Legea nr. 21/1993, în conformitate cu care cota de 1% se aplică asupra încasărilor realizate din activitatea de prestări servicii, implicit activitatea bancară care prin excelență, este o activitate de prestări servicii.
Ambele recursuri sunt fondate.
Potrivit atribuților stabilite în sarcina Ministerului Finanțelor, prin pct. 9.12 din Ordinul Ministerului Finanțelor. nr. 1495/1997, dat în aplicarea Legii nr. 105/1997, ca organ administrativ cu activitate jurisdicțională, în soluționarea contestațiilor cu care este învestit, acesta poate dispune desființarea totală sau parțială a măsurilor stabilite prin actele de control, precum și refacerea acestora.
În cauză, prin decizia nr. 552/2000, Ministerul Finanțelor a desființat măsura obligării reclamantei la plata impozitului pe redevențe și a majorărilor de întârziere aferente, stabilit de organele de control prin procesul-verbal nr. 94296/1997 pct. 2 și a dispus o nouă verificare. Astfel fiind, capătul de acțiune vizând anularea pct. 2 din procesul-verbal, a rămas practic fără obiect, instanța putând fi eventual sesizată a se pronunța asupra legalității deciziei de reverificare, dispusă de Ministerul Finanțelor și nicidecum asupra temeiniciei impunerii la plată.
Fără a sesiza aceste aspecte, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, nelegal a anulat pe fond, măsura impunerii reclamantei la plata impozitului pe redevențe și a majorărilor aferente.
Tot nelegal, cu încălcarea competenței altei instanțe, Curtea de Apel Bucureșt, secția de contencios administrativ, a dispus restituirea sumelor în valută achitate de reclamantă în baza titlului executor nr. 388/94296/1997, fără a sesiza că acestea nu au făcut obiectul contestației adresate Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și că restituirea se putea face numai în condițiile anulării titlului executor, care se putea obține pe calea contestației la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 76 din O.G. nr. 11/1996.
În ce privește suma de 86.942.419 lei, reprezentând cota de 1% la Fondul de cercetare-dezvoltare, urmează a se reține că este datorată de societatea reclamantă, activitatea bancară fiind prin excelență, o activitate de prestări servicii, nominalizată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 21/1993, legea bugetului de stat.
În raport cu toate aceste considerente, urmează a se aprecia că recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și Ministerul Finanțelor, sunt întemeiate și pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, urmează a fi casată și pe fond, respinsă acțiunea formulată de SC B.P. SA.
Împotriva aceleiași sentințe, cât și a încheierii din 19 decembrie 2001, dată în Camera de Consiliu, în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., prin care s-a respins cererea reclamantei, de completare a dispozitivului sentinței, în sensul obligării Ministerului Finanțelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de contribuții la Fondul de cercetare-dezvoltare, impozit pe redevențe cu majorările aferente, a declarat recurs SC B.P. SA
Recursul urmează a fi respins, având în vedere modul de soluționare a recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor și de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 1295 din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC B.P. SA București.
Respinge recursul declarat de SC B.P. SA București, împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din 19 decembrie 2001.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.