Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 mai 2002, la Curtea de Apel Iași, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 35/CA din 11 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Iași, solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului declarat, recurenta a susținut că, în mod greșit, curtea de apel se pronunță în cauză nu numai asupra deciziei Ministerului Finanțelor Publice care privea, de fapt, procesul-verbal întocmit de comisarii din cadrul Gărzii Financiare, secția județului Vaslui, act întocmit la 22 noiembrie 1999, înregistrat la reclamanta-intimată la 22 noiembrie 1999, privind debitul de 1.641.385.690 lei (impozit și taxe, majorări de întârziere, amendă), ci și cu privire la suma de 39.480.666 lei ce excede actul administrativ atacat și care se referă la majorările de întârziere calculate de Percepția Rurală Todirești, în cadrul procedurii de executare – art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 11/1996. Aceasta, întrucât stabilirea obligațiilor bugetare, nu suspendă obligația de plată a sumelor datorate.
Pe fondul pricinii, recurenta a susținut că hotărârea este netemeinică, afirmându-se contrariul probelor că facturile sunt completate cu toate datele și că, în concluzie, cele exprimate în actul de control, sunt nefondate.
Astfel, recurenta a precizat că s-au încălcat dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A., Normele metodologice emise pentru aplicarea acestei ordonanțe în următoarea succesiune: H.G. nr. 1178/1996, H.G. nr. 512/1998, HG nr. 831/1997.
Organele de control au stabilit, iar în cauză nu s-a dovedit contrariul, că o parte din facturi au înscris un alt cod fiscal al cumpărătorului (SC S. SRL, Rafaire), decât cel real sau nu au deloc înscris acest cod (de ex. cele 7 facturi de la pag. 4.1, de la pag. 5 a actului de control etc.), o parte din facturi nu au semnătura de primire către cumpărător - de ex. facturile menționate la pct. 4.2 alin. (2) lit. c) de pe pag. 6; pct. 4.3. alin. (2) lit. c) de la pag. 7; pct. 4.6 alin. (2) lit. f) etc. De asemenea, s-a mai susținut că o parte din facturi nu au completate data și ora privind expedierea (de ex. pag. 6) sau nu cuprind datele de identificare ale delegatului ce a ridicat marfa (pag. 10 , pag. 12).
De asemenea, s-a susținut referitor la impozitul pe profit că în perioada ianuarie 1998 – 1 septembrie 1999, reclamanta s-a aprovizionat în baza a mai multor facturi (cuprinse în anexele 1-3 la procesul-verbal de control din 22 noiembrie 1999), înregistrând în contabilitate, cheltuieli cu aceste aprovizionări, în condițiile în care facturile erau completate cu toate elementele prevăzute de formular.
Deci, cu privire la T.V.A., recurenta a invocat pe baza actelor aflate la dosarul cauzei, nerespectarea dispozițiilor pct.119 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991 a contabilității, aprobat prin H.G. nr. 704/1993.
De altfel, a arătat recurenta prin art. 4 alin. (3) lit. p) din O.G. nr. 70/1994, republicată, așa cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 40/1998, s-a precizat că pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile pentru care nu se admite deducere sunt, printre altele și cheltuielile înregistrate în contabilitate, pe baza unor documente care nu îndeplinesc, potrivit Legii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare, condițiile de documente justificative.
În cauză, reclamanta-intimată nu și-a îndeplinit obligația de a solicita furnizorului să-i elibereze documente legal aprobate, să verifice corecta și completa întocmire a acestora.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată că prin sentința nr. 35 din 11 martie 2002, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de SC S. SRL Negrești, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, Garda Financiară, secția Vaslui, Administrația Finanțelor Publice a orașului Negrești și a dispus anularea deciziei nr. 910 din 16 iunie 2000 a Ministerului Finanțelor Publice București, a Dispoziției nr. 3 din 18 februarie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui, precum și a procesului-verbal din 22 noiembrie 1999, întocmit de Garda Financiară Vaslui și a hotărârii nr. 17 din 9 decembrie 1999 a Administrației Finanțelor Publice a orașului Negrești, pentru fosta Percepție Rurală Todirești.
Ca atare, a exonerat reclamanta de plata sumei totale de 1.680.866.356 lei, reprezentând 480.381.420 lei impozit pe profit, 93.816.866 lei majorări de întârziere, 250.742.162 lei T.V.A., 353.925.902 lei majorări de întârziere aferente și 2 milioane lei amendă contravențională.
Soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, primindu-se ca, corectă activitatea desfășurată de reclamanta-intimată, concretizată în acte ce încalcă dispozițiile legale, așa cum au fost invocate de recurentă.
Organele de control au constatat expres și au și indicat actele ce nu sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, în acest sens fiind probele dosarului, necontrazise de reclamanta-intimată cu alte probe, motiv pentru care simpla afirmație a instanței că actele sunt întocmite corespunzător, nu este susținută de probele dosarului.
Nici societatea nu contestă realitatea celor arătate de organele de control, susținând, însă, că datele din unele facturi trebuiau corelate cu datele înscrise în realitate în documente justificative, deci încercând de a susține că s-ar putea reține ca legale, deși cu privire la T.V.A., art. 19 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 3/1992, republicată, precizează că „pentru efectuarea dreptului de deducere a T.V.A. aferentă intrărilor, agenții economici sunt obligați să justifice, prin documente legal întocmite, cuantumul taxei.”
Facturile nu au fost legal întocmite, astfel încât reținerea acestora, ca fiind concretă, este fără suport probatoriu.
Cât privește impozitul pe profit, reclamanta-intimată a ignorat din nou legea, încălcând dispozițiile art. 119 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, a contabilității, documentele justificative nefiind completate, conform art. 6 din lege.
Urmează, deci, ca reținându-se că din documentele controlate și arătate expres de organele de control nu rezultă legalitatea solicitării restituirii T.V.A. și realitatea impozitului pe profit invocat, iar în cauză instanța s-a pronunțat chiar și pe majorări incluse în actele de executare (de altfel, necontestate de reclamantă), hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, recursul declarat va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a orașului Negrești, împotriva sentinței civile nr. 35/CA din 11 martie 2002 a Curții de Apel Iași.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.