Asupra recursului în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 decembrie 2000, SC S. SA Drobeta Turnu Severin a contestat legalitatea dispoziției nr. 374 din 21 noiembrie 2000, prin care primarul municipiului Drobeta Turnu-Severin a respins ca neîntemeiată contestația sa privind nota de constatare nr. 38989 din 5 septembrie 2000, întocmită de către Direcția Taxe și Impozite a primăriei.
Prin acest act administrativ s-a stabilit în sarcina societății comerciale, obligația de a vira la bugetul local suma totală de 3.667.742.588 lei, reprezentând impozit pe clădiri și construcții (1.049.096.574 lei), aferent perioadei 15 martie 1996 – 15 iunie 2000 și majorări de întârziere aferente (2.618.646.014 lei).
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu a calculat și virat impozitul pe clădiri aferente construcțiilor speciale, deoarece prevederile art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 506/1994 au stabilit că, construcțiile speciale, așa cum sunt definite ele în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 266/1994 pentru aprobarea clasificației și a duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, nu se supun impozitului pe clădiri.
A precizat că în opinia sa, O.U.G. nr. 24/1995 nu a abrogat H.G. nr. 506/1994, prin care au fost aprobate normele de aplicare a Legii nr. 27/1994, întrucât atât în art. 62 ce specifică actele normative abrogate, cât și în art. 55 al legii republicate nu se face nici o mențiune că acest act normativ guvernamental se aprobă total sau parțial.
Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 97/CA din 15 mai 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În esență, instanța a reținut că potrivit normelor legale aplicabile în materie, reclamanta datorează la bugetul local sumele calculate prin nota de constatare din 15 septembrie 2000, deoarece bunurile în discuție nu se încadrează în categoria construcțiilor speciale, scutite de impozit și care sunt prevăzute în mod expres și limitativ de lege.
Prin decizia nr. 259 din 18 septembrie 2001, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamantă, casând sentința atacată, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probelor cu o expertiză contabilă.
Aceiași instanță a pronunțat apoi, decizia nr. 396 din 4 decembrie 2001, prin care a admis acțiunea și a anulat actul administrativ supus controlului jurisdicțional, cu consecința exonerării reclamantei de plata sumelor de bani menționate mai sus.
Instanța de control judiciar a reținut că din concluziile expertului numit în fond după casare și celelalte probe administrate, rezultă că, construcțiile speciale pentru alimentarea cu apă și canalizare se încadrează în grupa 2.7 și respectiv 1.8, fiind scutite de impozit conform art. 62 din Legea nr. 27/1994 și a dispozițiilor H.G. nr. 506/1994.
Împotriva ultimei hotărâri judecătorești, Procurorul general a declarat recurs în anulare.
S-a susținut că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei în fond.
Totodată, decizia este vădit netemeinică, deoarece construcțiile speciale care au făcut obiectul verificării inspectorilor de specialitate ai Direcției de Impozite și Taxe, nu fac parte din categoria celor exceptate de la impozitare.
Critica este întemeiată.
Prin O.G. nr. 24/1995 au fost modificate și completate reglementările privind impozitul pe venitul agricol și impozitele și taxele locale, anume Legile nr. 34/1994 și respectiv, nr. 27/1994.
Potrivit art. VI din ordonanță, pe data intrării acesteia în vigoare, cu excepțiile arătate, se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Rezultă deci, că prin noul act normativ au fost abrogate implicit și dispozițiile art. 10 din H.G. nr. 506/1994, care scuteau de plata impozitului pe clădiri, construcțiile speciale, așa cum sunt definite în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 266/1994 pentru aprobarea clasificației și a duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe - art. 10 alin. (2).
În condițiile date, în mod corect agentul economic controlat a fost obligat să achite la bugetul local suma de bani calculată cu titlu de impozit pe clădiri și construcții, precum și majorările de întârziere, în sumă totală de 3.667.742.588 lei.
Este adevărat că prin O.U.G. nr. 62/1998, Legea nr. 27/1994 privind impozitele și taxele locale, a suferit o nouă modificare și completare.
În Anexa nr. 2 a ordonanței au fost enunțate clădirile și construcțiile care nu sunt supuse impozitului, între care se regăsesc podurile, viaductele, apeductele și tunelurile, considerate construcții speciale.
Prin urmare, pentru intervalul cuprins între 1 ianuarie 1999 și 15 iunie 2000 (care se include în perioada verificată), reclamanta era datoare să achite impozitul pe clădiri stabilit de organul de control.
În favoarea acestei constatări este și concluzia formulată de expertul tehnic P.P., conform căreia, în sensul H.G. nr. 266/1994 și H.G. nr. 964/1998, apeductele reprezintă alte construcții, iar nu construcții speciale pentru alimentarea cu apă, având o altă clasificare.
A precizat expertul că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 62/1998, toate construcțiile speciale menționate în lista anexă depusă de reclamantă, care servesc la alimentarea cu apă a municipiului Drobeta Turnu Severin, sunt supuse impozitării.
În sfârșit, nu trebuie omise prevederile H.G. nr. 266/1994 pentru aprobarea clasificației și duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, care fac o distincție clară între cele două categorii de construcții speciale.
Rezultă așadar că argumentele conținute în raportul de expertiză contabilă, pe care curtea de apel și le-a însușit în fond după casare, sunt eronate. Că, în realitate, construcțiile speciale utilizate de reclamantă pentru alimentarea cu apă și canalizare nu sunt exceptate de la plata impozitului local, astfel cum corect s-a stabilit prin Dispoziția nr. 374 din 21 noiembrie 2000 emisă de primar, precum și prin sentința civilă nr. 97/CA din 15 mai 2001, pronunțată de Tribunalul Mehedinți.
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se admite recursul în anulare și a fi casate atât decizia nr. 396 din 4 decembrie 2001, cât și decizia nr. 259 din 18 septembrie 2001 ale Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, cu consecința respingerii recursului declarat de SC S. SA Drobeta Turnu Severin, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 396 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează decizia atacată și decizia nr. 259/2001 a aceleiași instanțe și respinge recursul declarat de reclamanta SC S. Drobeta Turnu Severin, împotriva sentinței civile nr. 97 din 15 mai 2001 a Tribunalului Mehedinți.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.