Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la 3 aprilie 2000, reclamantul T.V. a chemat în judecată Casa de Asigurări a Avocaților din România, solicitând anularea deciziilor nr. 1 din 19 ianuarie 2000 și nr. 8 din 17 martie 2000, emise de pârâtă și obligarea pârâtei să întocmească o nouă decizie de pensionare care în conformitate cu sentința civilă nr. 511 din 5 mai 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, să cuprindă mențiuni referitoare la: vechimea în muncă în sectorul de stat, în grupa I de muncă, de 30 de ani la 31 martie 1999; vechimea în avocatură de 29 de ani; cuantumul pensiei din cele două sectoare de activitate, în sumă de 1.416.425 lei, la data de 31 iulie 1996 și în sumă de 4.946.024 lei, la data de 31 decembrie 1998; indexările cuvenite în mod distinct pentru fiecare sector de activitate; compensația fixă și sumele cuvenite prin aplicarea H.G. nr. 848/1996.
Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata diferențelor reactualizate cu indicele de inflație, dintre sumele primite în baza deciziei de pensie nr. 75/1996 și cele cuvenite conform sentinței civile nr. 511 din 5 mai 1999, precum și la plata daunelor de întârziere, cu începere de la 1 ianuarie 1999, de când trebuia să primească diferența de pensie stabilită prin raportul de expertiză avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 511 din 5 mai 1999.
Cu cererea formulată la 15 mai 2000, reclamantul a completat obiectul acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata de daune, reprezentând sumele datorate de la 1 iulie 1996, reactualizate în funcție de cursul leu/dolar SUA.
Pârâta a formulat la 21 iunie 2000, în temeiul art. 60 C. proc. civ., cerere de introducere în cauză a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce se va pronunța în privința pensiei cuvenite reclamantului din sistemul asigurărilor sociale.
Curtea de Apel București, considerând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. C. proc. civ., a respins această cerere, prin încheierea din 21 iunie 2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința nr. 511 din 5 mai 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că la data de 31 iulie 1996 avea dreptul la o pensie în sumă de 1.416.525 lei, pentru vechimea în muncă din cele două sectoare de activitate.
Față de suma astfel stabilită, pârâta avea obligația să întocmească o nouă decizie de pensie, cu recalcularea drepturilor bănești, în funcție de indexările legale și să-i plătească diferențele de pensie la care era îndreptățit de la 31 iulie 1996, obligație care nu a fost îndeplinită de pârâtă, prin emiterea deciziilor nr. 1 din 19 ianuarie 2000 și nr .8 din 17 martie 2000.
Prin sentința civilă nr. 999 din 10 iulie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 1 din 19 ianuarie 2000 și nr. 8 din 17 martie 2000, emise de pârâtă, obligând-o să emită o nouă decizie de pensie în favoarea reclamantului, decizie care să reflecte dispozițiile sentinței nr. 511 din 5 mai 1999, pronunțată de aceeași instanță.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs T.V. și Casa de Asigurări a Avocaților din România.
Curtea Supremă de Justiție. secția de contencios administrativ, a admis ambele recursuri, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:
- cele două expertize de specialitate efectuate în cauză nu pot fi reținute în determinarea corectă a pensiei, pentru că experții aveau obligația de a se raporta nu numai la pensia stabilită la data de 1 iulie 1996, dar și la criteriile în baza cărora a fost stabilită această sumă, ca pensie unică, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Decretul nr. 251/1978;
- experții nu au stabilit în mod concret măsurile de protecție socială care pot fi aplicate pensiei reclamantului, după data de 1 iulie 1996;
- instanța de fond nu a soluționat toate cererile cu care a fost învestită;
- nu a avut în vedere acordarea de daune pentru neexecutarea sentinței nr. 511 din 5 mai 1999, cerere care trebuia judecată conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, și în considerarea obiectului litigiului dintre părți, astfel cum a fost soluționat prin sentința civilă nr. 235 din 9 martie 2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și a faptului că această hotărâre a rămas irevocabilă;
- instanța de fond nu a avut în vedere că reclamantul a solicitat plata diferențelor actualizate dintre pensia încasată și cea cuvenită, cerere de daune conform art. 11 și 12 din Legea nr. 29/1990;
- nu a stabilit valoarea certă a prejudiciului suportat de reclamant, prin neacordarea pensiei în conformitate cu sentința civilă nr. 511din 5 mai 1999.
Prin decizia nr. 3677 din 14 noiembrie 2001, instanța supremă a reținut că deciziile emise de pârâtă nu corespund sentinței civile nr. 511 din 5 mai 1999, vătămând dreptul reclamantului de a primi pensia calculată în funcție de vechimea în muncă din fiecare sector de activitate, cu indexările și recorelările prevăzute de lege și că instanța de fond a respins corect cererea Casei de Asigurări a Avocaților din România, de a introduce în cauză Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
În fond după casare, s-a administrat o nouă expertiză, împreună cu punctele de vedere a doi consilieri experți, încuviințați pentru ambele părți.
Pârâta a invocat în ședința publică din 12 septembrie 2002, excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 285 din 9 martie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, rămasă definitivă și irevocabilă.
Hotărând asupra pricinii, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 833 din 19 septembrie 2002, a respins excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată și a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului T.V., pentru următoarele cobsiderente:
- pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România a aplicat corect dispozitivul sentinței nr. 511 din 5 mai 1999, prin decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2000, acordând reclamantului suma de 1.416.425 lei, cu titlu de pensie, la data de 1 iulie 1996, reprezentând pensia de bază - 1.166.467 lei și 249.958 lei, pensie suplimentară.
- suma de 57.219.821 lei, reprezentând diferența dintre pensia încasată și pensia care i se cuvine pentru perioada 1 iulie 1996 – 31 ianuarie 2000, a fost corect stabilită și la această sumă nu se poate aplica indicele de inflație, neexistând temei legal în acest sens;
- indexarea legală se aplică la pensia stabilită pe cale judecătorească și nu se calculează separat în cele două sectoare de activitate.
A reținut că în baza raportului de expertiză, reclamantului i se cuvine o pensie totală la 31 martie 2002, de 12.188.824 lei, incluzând pensia de bază din sectorul de stat și din avocatură, precum și pensia suplimentară și că acest cuantum se regăsește în pensia netă plătită reclamantului în luna martie 2002.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere a considerat că suma de 57.219.821 lei indexată nu poate fi acordată reclamantului, deoarece acest capăt de cerere are caracter subsidiar, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și că suma nu a fost încasată din propria voință și nici nu a fost actualizată prin raportul de expertiza;
În ceea ce privește daunele solicitate pentru neacordarea diferențelor bănești dintre vechea pensie și pensia stabilită prin sentința civilă nr. 511/1999, s-a constatat că dreptul la acțiune a fost prescris la data formulării acțiunii, 3 aprilie 2000 și că nu au fost solicitate prin acțiunea finalizată cu sentința civilă nr. 511/1999; iar daunele de întârziere solicitate de reclamant, cu începere de la 1 ianuarie 1999, nu pot fi acordate, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr.2 9/1999, pârâta executând în termen și cu bună credință, sentința nr. 511/1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Casa de Asigurări a Avocaților din România și T.V.
Casa de Asigurări a Avocaților din România a criticat sentința, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată care nu au fost acordate de instanța de fond, deși au fost solicitate atât în ședință publică, cât și prin concluzii scrise.
Recurentul T.V. a arătat că sentința atacată este vădit nelegală și netemeinică. în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
- cuprinde motive contradictorii, în sensul că instanța de fond reține că pensia cuvenită reclamantului la data de 31 martie 2002, este conform raportului de expertiză, de 12.188.824 lei, dar respinge acțiunea, cu motivarea că reclamantul beneficiază de această pensie, susținere nereală și contrară probelor din dosar;
- instanța de fond a constatat în mod greșit că a solicitat daune, în temeiul art.,16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, întrucât prin cererea sa a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor pricinuite prin neachitarea diferențelor dintre pensia achitată și cea cuvenită, așa cum a fost stabilită prin sentința nr. 511/1999;
- a reținut ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru sumele reprezentând diferențele actualizate dintre pensia cuvenită și pensia încasată, începând cu 1996, fără a pune în discuția părților această excepție;
- în soluționarea cauzei nu a respectat îndrumările date de instanța supremă, prin decizia nr. 3455/2001.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursurile sunt fondate.
Cu privire la recursul declarat de T.V., va fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2000, emisă de Casa de Asigurări a Avocaților din România, a cărei anulare face obiectul prezentei acțiuni, s-a decis punerea în aplicare a sentinței civile nr. 511 din 5 mai 1999 a Curții de Apel București, stabilindu-se în favoarea reclamantului, începând cu 1 iulie 1996, o pensie de bază de 1.166.467 lei (604.063 lei, pensie bază stat + 562.404 lei, pensie bază avocatură) și pensie suplimentară de 249.958 lei (124.979 lei, pensie bază stat + 124.979 lei, pensie bază avocatură).Total drepturi: 1.416.425 lei.
Tot prin această decizie s-a stabilit a se achita reclamantului, diferențele ce au rezultat între pensia încasată și pensia care i se cuvenea pentru perioada 1 iulie 1996 – 31 ianuarie 2000, respectiv suma de 57.219.821 lei.
Reclamantul a contestat măsurile luate de pârâtă prin această decizie.
În soluționarea cererilor formulate de reclamant, instanța de fond a reținut că decizia nr. 1/2000 este legală, că prin această decizie s-a ținut seama de dispozițiile sentinței nr. 511/1999, iar diferența de 57.219.821 lei a fost corect stabilită, întrucât indexările și compensările nu se calculează separat pe cele două sectoare de activitate.
Concluzia la care a ajuns instanța de judecată cu privire la cuantumul sumei datorate reclamantului, respectiv 57.219.821 lei, nu se bazează pe administrarea unor probe pertinente și concludente.
Expertiza administrată în cauză a calculat indexările și compensările pentru fiecare sector de activitate în parte, iar nu și la suma cumulată, constatând ca obligație a Casei de Asigurări a Avocaților, către T.V. la 31 ianuarie 2000, suma de 152.349.451 lei, iar nu suma de 57.219.821 lei, care este prevăzută în decizia nr. 1 a aceleiași instituții.
Pe de altă parte, instanța a reținut ca pensie de bază datorată reclamantului la 31 martie 2002, suma de 12.188.824 lei, drepturi care s-ar achita reclamantului, cu toate că din probele dosarului rezultă că acesta beneficiază de o pensie brută în cuantum de 10.309.927 lei.
Mai mult decât atât, pentru stabilirea pensiei la 1 martie 2002, expertul a utilizat aceeași modalitate de calcul, aplicând indexările și compensările distinct pentru fiecare categorie de pensie, iar nu potrivit opiniei instanței.
Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre care se sprijină pe motive contradictorii.
Cu privire la cererea reclamantului, de reactualizare cu indicile de inflație a diferenței dintre sumele primite în baza deciziei nr. 75/1996 și cele cuvenite conform sentinței nr. 511/1999, instanța a constatat dreptul la acțiune prescris, fără a pune în discuția părților această excepție.
A fost încălcat sub acest aspect, principiul contradictorialității procesului civil prevăzut de art. 129 alin. (2) C. proc. civ.
Au fost respinse celelalte capte de cerere, pe motivul caracterului de subsidiaritate al acestora față de cererea principală.
Pentru aceste motive, sentința criticată este nelegală și netemeinică, motiv pentru care se va trimite cauza spre rejudecare.
În virtutea rolului activ, prevăzut de art. 130 C. proc. civ., judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea situației de fapt.
În cauză, pentru ca hotărârea să se sprijine pe probe clare și concludente, este necesară completarea probatoriilor, respectiv suplimentarea raportului de expertiză cu noi obiective.
În stabilirea acestora instanța de fond va avea în vedere următoarele:
- expertul desemnat să procedeze la calcularea indexărilor și compensărilor la pensia stabilită prin sentința civilă nr. 511/1999, atât la suma cumulată a pensiei, cât și distinct pentru fiecare sector de activitate în parte;
- prin calculele efectuate să se delimiteze diferența dintre pensia încasată, potrivit deciziei nr. 75/1996 și cea cuvenită potrivit, sentinței nr. 511/1999, pentru perioada 1 iulie 1996 – 31 ianuarie 2000 (data emiterii deciziei contestate) și distinct pentru perioada 31 ianuarie 2000 – la zi, având în vedere cererea reclamantului.
Totodată, în rejudecare, instanța de fond va respecta principiul contradictorialității procesului civil și va pune în discuția părților orice excepție, precum și orice împrejurare de drept și de fapt, care duce la dezlegarea pricinii.
Față de aceste considerente, motivul cheltuielilor de judecată invocat de Casa de Asigurări a Avocaților din România, va fi soluționat o dată cu fondul pricinii.
Pentru cele ce au precedat, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare, în sensul celor de mai sus .
Având în vedere dispozițiile art. 155 din Legea nr. 19/2000, cauza va fi trimisă Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de T.V. și de Casa de Asigurări a Avocaților, împotriva sentinței nr. 833 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.