Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 22 aprilie 2002, S.D. - comisar principal A.I/3 în cadrul Gărzii Financiare, secția municipiului București, a solicitat anularea deciziei nr. 9 din 20 martie 2002 prin care Comisarul General al Gărzii Financiare i-a aplicat sancțiunea disciplinară a mustrării în baza art. 70 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 și art. 38 lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 817/ 1998, raportat la art. 5 alin. (1) din aceeași lege.
În motivarea contestației, S.D. a arătat că sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu încălcarea normelor statuare, respectiv de către comisarul general și nu de către conducătorul compartimentului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.
De asemenea, nu a existat o propunere a Comisiei de disciplină în acest sens, omisiune de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a actului administrativ de autoritate.
Pe de altă parte, pretinsele abateri disciplinare menționate în decizie și, anume superficialitatea în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constând în nedepunerea de întâmpinări sau concluzii scrise în diferite litigii, semnarea unor documente din dosarele pe rol în locul comisarului șef de secție, ori aplicarea ștampilei triunghiulare personale în locul ștampilei rotunde, oficiale a instituției, nu au fost săvârșite cu vinovăție și nu puteau să primească o atare calificare juridică.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 613 din 12 iunie 2002, a admis contestația astfel cum a fost formulată.
În esență, instanța a reținut că măsura concretizată în actul administrativ dedus judecății a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1), art. 70. alin. (4), art. 71 alin. (1) și art. 72 din Legea nr. 188/1999.
Pe de altă parte, nu pot fi reținute ca abateri disciplinare, modul de redactare a întâmpinărilor, folosirea mijloacelor procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă, nedepunerea de întâmpinări sau concluzii scrise, cu atât mai mult cu cât, prin soluțiile pronunțate, instituția reprezentată de contestator nu a fost prejudiciată în vreun fel.
În sfârșit, s-a motivat că nu există antecedente disciplinare în dosarul profesional al lui S.D., care să nu fi fost radiate în condițiile art. 75 din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Garda Financiară Centrală.
Recurenta a susținut că interpretarea dată de prima instanță, dispozițiilor cuprinse în art. 71 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 este eronată. Că în realitate, dacă sancțiunile avertismentului și mustrării se pot aplica direct de către conducătorul compartimentului în care cel în cauză funcționează, cu atât mai mult o atare măsură poate fi aplicată de către conducătorul autorității sau instituției publice, care în speță este Comisarul General, în virtutea principiului qui potest plus, potest minu.
O astfel de concluzie este dată și de interpretarea per a contrario a dispoziției alin. (2) al aceluiași articol, coroborate cu art. 74 al Legii organice.
În ce privește fondul cauzei, curtea de apel a interpretat greșit actul dedus judecății.
Abaterile săvârșite de contestator rezultă atât din Raportul nr. 395741 din 11 martie 2002 redactat de comisarii desemnați, cât și din înscrisurile registrului de intrări și ieșiri.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 9 din 20 martie 2002, sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. a) și b), adică avertismentul și mustrarea, se pot aplica direct de către conducătorul compartimentului în care funcționează cel în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 72 din aceeași lege, sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. c) - f) se aplică de conducătorul autorității sau instituției publice la propunerea comisiei de disciplină.
Din interpretarea rațională a acestor norme juridice nu rezultă voința legiuitorului de a lăsa în competența exclusivă a conducătorului de compartiment aplicarea sancțiunilor nepatrimoniale, mai ușoare, a avertismentului și mustrării. Dispoziția art. 71 alin. (1) din Statut are caracter dispozitiv, permițând conducătorului autorității sau instituției publice să aplice oricare dintre sancțiunile disciplinare prevăzute în art. 70 pct. 3 lit. a) - f), deci, inclusiv avertismentul și mustrarea, pentru care nu este necesară o propunere din partea comisiei de disciplină, la care face referire art. 72.
Sub aspectul analizat, concluziile primei instanțe în legătură cu nelegalitatea actului administrativ, sancționator se vădesc eronate.
Cu toate acestea, în privința rezolvării de fond dată contestației, Curtea Supremă de Justiție apreciază că prima instanță a reținut în mod judicios că faptele puse în sarcina lui S.D. nu întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. În concret, nu s-a demonstrat exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către contestator ori vinovăția acestuia, dedusă din modul de reprezentare a autorității publice în fața instanțelor judecătorești, întocmirea unor întâmpinări sau note de concluzii, utilizarea ștampilei, care să fi produs consecințe păgubitoare pentru Garda Financiară.
Este vorba despre atribuții specifice funcției publice ce implică o obligație de diligență, iar nu una de rezultat, a cărei neîndeplinire să atragă aplicarea unor sancțiuni disciplinare.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât în anul 2001 s-au respins definitiv și irevocabil toate plângerile contravenționale în care contestatorul S.D. a reprezentat Garda Financiară, secția București.
Ținând seama de aceste considerente, dar și de inexistența în dosarul profesional al contestatorului a unor sancțiuni disciplinare anterioare, fără temei se susține în recursul pârâtei că trebuia respinsă contestația.
În consecință, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Garda Financiară Centrală împotriva sentinței civile nr. 613 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003