Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 august 2002, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 118 din 17 aprilie 2002, emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, după Dictatul de la Viena, tatăl său a încercat să se refugieze pe teritoriul românesc, însă a fost prins și a suferit persecuții din motive etnice. Fiind angajat la căile ferate, în 1940 a fost strămutat în localitatea Mateszalka, unde a fost retribuit cu sume la limita subzistenței.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 30/CA/2003 - P din 13 ianuarie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a fost strămutat din motive etnice, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, neavând relevanță faptul că aceasta s-a făcut o dată cu schimbarea locului de muncă sau că acest loc de muncă s-a păstrat.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, reluînd apărările de la fond și susținând că intimatul-reclamant nu a dovedit persecuțiile din motive etnice invocate, mutarea în altă localitate în cadrul atribuțiilor de serviciu, neputând fi considerate o persecuție în accepțiunea legii, comparabilă cu strămutarea sau refugiul.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul,cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiutorul a urmărit că de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice și că este de necontestat faptul că recurentul și familia sa au fost mutați după Dictatul de la Viena, de autoritățile maghiare, într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, în mod corect a reținut instanța de fond că această situație se încadrează în cea a persecuțiilor, pentru care se acordă drepturi compensatorii.
Într-adevăr, împrejurarea că în perioada strămutării tatăl intimatului și-a păstrat locul de muncă, nu este de natură de a atrage respingerea acțiunii, legea reparatorie nefăcând nici o distincție în acest sens și necondiționând acordarea drepturilor compensatorii, de pierderea locului de muncă.
Reținând corect situația de fapt dedusă judecății și aplicând corect dispozițiile legale incidente, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 30/CA/2003 - P din 13 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.