Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1830/2001, reclamanta SC E.S. SRL Sibiu, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Sibiu și Administrația Financiară Sibiu, a solicitat anularea deciziei nr. 28/2001 emisă de prima pârâtă, ca și anularea măsurilor dispuse prin procesul-verbal din 19 decembrie 2000 a Administrației Financiare Sibiu și exonerarea reclamantei de plata obligațiilor fiscale stabilite prin actele de control menționate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele atacate au fost emise cu încălcarea deciziei nr. 478/2000 a Ministerului Finanțelor, a prevederilor art. 12 din O.G. nr. 82/1992, cât și a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași ordonanță, aplicându-se greșit și art. 6 din O.G. nr. 83/1998.
Prin sentința civilă nr. 168 din 27 iunie 2001, s-a admis în parte acțiunea, s-a anulat procesul-verbal din 22 septembrie 1999 a Administrației Financiare Sibiu și decizia nr. 28 din 28 februarie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Sibiu, pentru suma de 14.395.567 lei penalități, cu mențiunea în rest a actelor atacate.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Prin Decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001, Curtea Constituțională a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 83/1998, privind impunerea unor venituri realizate în România de persoane fizice și juridice nerezidente.
Sub acest aspect, acțiunea reclamantei s-a dovedit întemeiată cu referire la penalitățile în sumă de 14.395.567 lei.
S-au menținut în rest actele atacate, întrucât reclamanta în perioada supusă verificării a efectuat operațiuni de export ceramică, transportul s-a efectuat de firma având sediul în Italia și cum transportorii italieni nu au prezentat certificat de rezidență fiscală, reclamanta era obligată conform art. 2 din O.G. nr. 83/1998, să calculeze, să rețină și să verse la buget impozitul aferent acestor venituri în sumă totală de 14.395.557 lei, iar pentru neplata la termenele legale a impozitului datorat s-au calculat majorări de întârziere de 19.841.645 lei care curg până la plata efectivă a datoriei.
Împotriva sentinței a declarat recurs SC E.S. SRL Sibiu, criticând-o astfel:
Instanța nu a analizat unul dintre motivele invocate prin acțiune, în sensul dacă Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Sibiu a respectat decizia nr. 478/2000 a Ministerului Finanțelor, în sensul de reanalizare a situației, cu emiterea unei noi decizii, nu în sensul refacerii controlului.
Nu au fost avute în vedere certificatele de rezidență fiscală depuse la dosar.
Instanța nu a verificat dacă reclamanta a efectuat plăți către persoanele juridice nerezidente.
Instanța a încălcat și prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 83/1998, potrivit cărora impozitul pentru veniturile nerezidenților, provenind din transporturi internaționale rutiere, se percepe numai de la beneficiarii de venit care au sediul conducerii efective în statele care impun veniturile similare obținute în acele state de către întreprinderile române de transport.
Pentru a aplica cota de impozit de 15% organele de control trebuiau să demonstreze că Statul Italian impozitează în același mod veniturile similare obținute din Italia de către întreprinderile române de transport.
Dovada nu există. Convenția bilaterală pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Italia (aprobată prin Decretul nr. 82/1977) a stabilit că veniturile încasate din România de persoanele juridice rezidente în Italia, se impozitează în Italia.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Într-adevăr, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu nu a reanalizat situația impozitului pe veniturile, persoanelor juridice nerezidente pentru a emite eventual o nouă dispoziție motivată.
Nu s-au avut în vedere certificatele de rezidență fiscală depuse în copie, originalele aflându-se în posesia beneficiarului venitului, de altfel, acestuia din urmă revenindu-i obligația impusă în mod neîntemeiat recurentei, art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 83/1998.
Recurenta a fost obligată la plata impozitului, deși acestea sunt aferente unor venituri pe care nu le-au achitat, aspect rămas neelucidat, cu atât mai mult, cu cât conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 83/1998 se precizează expres că se calculează impozitul, prin aplicarea cotelor menționate la art. 2 alin. (1), transformate la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care plătitorul de venit a efectuat ordonanțarea plății către rezident.
Nu s-a analizat de instanța de fond, aplicabilitatea cotei de 15%, în condițiile verificării similarității impozitării de către Statul Italian a veniturilor obținute de întreprinderile române de transport, cu atât mai mult, cu cât Convenția pentru evitarea dublei impuneri între România și Italia, a stabilit că veniturile încasate din România de persoanele juridice rezidente în Italia se impozitează în Italia.
Convenția bilaterală a fost aprobată prin Decretul nr. 82/1977.
Avându-se în vedere aspectele neelucidate și invocate în apărare de reclamanta recurentă, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC E.S. SRL Sibiu, actualmente SC E.S.M. SRL, împotriva sentinței civile nr. 168 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.