Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 23 din 21 mai 2002, Colegiul jurisdicțional Neamț al Curții de Conturi a respins contestația formulată de B.E., împotriva deciziei de imputare nr. 463 din 3 decembrie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, ca rămasă fără obiect, în urma revocării dispoziției de imputare, contestată prin decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Neamț, nr. 390 din 25 martie 2002.
Soluția a fost menținută de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi, care a respins recursul jurisdicțional introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț.
În motivarea soluției date s-a reținut că decizia de imputare a fost revocată după ce cauza avusese două termene de judecată pe rolul Tribunalului Neamț care, prin sentința nr. 66/C din 27 februarie 2002, și-a declinat competența în favoarea Colegiului jurisdicțional Neamț. Pentru a fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată, a conchis prima instanță a Curții de Conturi, trebuia ca revocarea deciziei de imputare să se fi făcut la primul termen de judecată, ceea ce în fapt nu s-a întâmplat, revocarea având loc la mai mult de o lună după primul termen de judecată.
Decizia pronunțată de Colegiul jurisdicțional a fost atacată cu recurs de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta a susținut, în esență, că revocarea actului atacat poate avea loc la organul de jurisdicție competent, până la rămânerea definitivă a hotărârii care se impune cu autoritate de lucru judecat.
Recursul este fondat pentru următoarele motive:
În cauză este bine stabilit și nu a făcut obiect de contestație a părților că prin decizia nr. 390/2002 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, a fost revocată decizia de imputare inițial emisă, soluționată în fond de către Colegiul jurisdicțional Neamț.
Ulterior revocării, Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 66/C/2002, și-a declinat competența de judecată în favoarea Colegiului jurisdicțional Neamț care, luând act de revocare, a respins contestația ca rămasă fără obiect, obligând Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.030.000 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, ipoteză exclusă în situația din speță.
Sintagma „prima zi de înfățișare” este definită prin art. 134 din același cod, ca fiind „aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii”.
Niciunul dintre cele două termene pe care cauza le-a avut pe rolul Tribunalului Neamț, nu poate fi considerat ca prima zi de înfățișare, întrucât pricina se afla pe rolul unei instanțe necompetente material și care, deci, nu putea lua concluziile părților cu privire la fondul cauzei și nici pronunța o hotărâre validă.
Prima zi de înfățișare în cauză a fost la termenul din 14 mai 2002 în fața Colegiului de jurisdicție Neamț. Faptul că anterior cauza mai avusese două termene, în fața unei alte instanțe, necompetente nu are, pentru motivele rezultând din reglementarea conținută în art. 275, coroborat cu art. 134 C. proc. civ., nici o relevanță.
În consecință, instanța de fond nu era în drept să oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, revocarea deciziei de imputare echivalând cu o recunoaștere, în sensul prevederilor art. 275 C. proc. civ., a pretențiilor reclamantei.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat în cauză se vădește fondat și urmează a fi admis ca atare, a se desființa ambele hotărâri pronunțate în cauză, fond și recurs, numai cu privire la măsura de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.030.000 lei și în fond, a se respinge cererea formulată de reclamantă, de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, împotriva deciziei nr. 399 din 13 septembrie 2002 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi.
Casează sentința nr. 23 din 21 mai 2002 a Colegiului jurisdicțional Neamț al Curții de Conturi, precum și decizia nr. 399 din 13 septembrie 2002 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, numai cu privire la măsura de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.030.000 lei.
În fond, respinge cererea formulată de reclamantă, de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.