Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea ședinței publice de la 17 iunie 2005, a Tribunalului Timiș, secția civilă, s-a dispus sesizarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a pct. 1.4. lit. b) din cap. II al H.G. nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Excepția a fost invocată de T.I., reclamant în dosarul nr. 3213/2005, al Tribunalului Timiș, secția civilă, care consideră că dispozițiile pct. 1.4 lit. b) din cap. II al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, norme aprobate prin H.G. nr. 498/2003, sunt nelegale în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 358/PI din 5 decembrie 2005, a admis excepția de nelegalitate invocată, reținând că art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003, modifică esențial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabilește că, în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, preluarea nu este abuzivă, contrar dispozițiilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinței au declarat recurs, Guvernul României și Primarul municipiului Timișoara.
Guvernul României critică hotărârea, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că hotărârea contestată reprezintă un act administrativ de autoritate cu caracter general, normativ, care nu poate forma obiectul excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci numai actele administrative cu caracter individual, ceea ce nu este în cazul de față.
Consideră că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevederile legii sunt aplicabile exclusiv, imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și celor preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechizițiilor și nerestituite, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 conținând o explicitare a noțiunii „imobile preluate în mod abuziv”, cu identificarea unor situații în care preluarea nu poate fi considerată abuzivă.
Arată că în ce privește Decretul nr. 223/1974, privind situația unor bunuri, acesta stabilea că terenurile și construcțiile puteau fi deținute în proprietate, de către persoanele fizice, numai dacă ele aveau domiciliul în țară, iar pentru persoanele fizice care au făcut cerere de plecare definitivă din țară, exista obligația înstrăinării construcțiilor aflate în proprietatea lor, numai către stat, cu plata unei despăgubiri, urmând ca pentru persoanele plecate în mod fraudulos din țară, care nu s-au înapoiat în țară, la expirarea termenului acordat, construcțiile proprietatea lor să treacă în proprietatea statului, fără plată.
Susține că în raport cu această distincție, Normele metodologice au prevăzut că pentru locuințele trecute în proprietatea statului, fără plată, se va considera că este o preluare abuzivă și urmează regimul stabilit de Legea nr. 10/2001, iar pentru cele înstrăinate către stat, se va considera că preluarea nu a fost abuzivă, ceea ce apare numai ca o interpretare a prevederilor generale ale art. 1 din Legea nr. 10/2001 și ca o precizare a semnificației noțiunii „imobile preluate în mod abuziv”.
Primarul municipiului Timișoara consideră sentința, ca fiind nelegală și netemeinică, menționând că prin H.G. nr. 498/2003 nu se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci se are în vedere organizarea executării legii, prin detalierea legii și stabilirea întregului cadru care privește aplicarea legii, hotărârea neadăugând la lege.
Ambele recursuri se vor analiza împreună, deoarece, în esență, privesc aceleași probleme de drept.
Excepția de nelegalitate se referă la dispozițiile pct. 1.4 lit. b) din cap. II al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, norme aprobate prin H.G. nr. 498/2003, nelegalitate raportată la prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 stabilește că „În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege (…) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat”.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi”.
Însă, pct. 1.4. lit. b) al cap. II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, norme adoptate prin H.G. nr. 498/2003, prevede că „în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat” (…) „stabilirea conduitei persoanei este atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă”, situație în care „soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită, va fi respingerea motivată a cererii”.
Conform dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 223/1974, „Persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară, sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării definitive din țară, construcțiile aflate în proprietatea lor, în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973”.
Art. 5 din Decretul nr. 223/1974 stabilea că „actele juridice încheiate în scopul eludării prevederilor acestui decret, sunt nule de drept”.
Dar trebuie avut în vedere că Decretul nr. 223/1974 (care, de altfel, a fost abrogat prin Decretul - lege nr. 9/1989) era un act normativ discriminatoriu și nedrept, el impunând obligația înstrăinării către stat a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice care solicitau aprobarea pentru plecarea definitivă din țară.
Pct. 1.4. lit. b) al cap. II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, face o delimitare între imobilele trecute fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru persoanele plecate fraudulos din țară sau care nu s-au înapoiat în țară la expirarea termenului stabilit și imobilele înstrăinate către stat, de persoanele care solicitau aprobarea plecării definitive din țară, în cea de a doua situație prevăzându-se că preluarea nu a fost abuzivă, deoarece persoana a fost îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil, dacă înstrăina imobilul, înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.
Ca atare, cum persoana care a solicitat plecarea definitivă din țară, era obligată să-și înstrăineze imobilul către stat, iar prețul era stabilit tot de stat, fiind mult sub valoarea reală a imobilului, Înalta Curte consideră că și în această situație a existat o preluare abuzivă, contrar prevederilor pct. 1.4. lit. b) al cap. II din normele menționate.
Susținerea Guvernului, că actul administrativ normativ (cum este H.G. nr. 498/2003), nu poate forma obiectul excepției de nelegalitate, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, nu poate fi reținută, textul de lege respectiv nefăcând nici o diferențiere între actul administrativ normativ și actul administrativ individual, menționând că „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție”.
Or, este știut că actul administrativ unilateral este de două feluri: individual și normativ.
Deoarece se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmează ca recursurile să fie respinse ca nefondate, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Primarul municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 358/PI din 5 decembrie 2005, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2006.