Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1604 din 5 octombrie 2005, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 2144/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de numitul Ș.I.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Poliție București, având ca obiect: anularea adresei nr. 150627 din 13 aprilie 2005, respectiv a dispozițiilor din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 132/2004, care interzic acordarea sporului pentru activitatea desfășurată sub acțiunea câmpurilor electromagnetice și de radio pentru polițiștii puși la dispoziție; obligarea pârâtelor la plata sporului sus-menționat, retroactiv, precum și obligarea la plata dobânzii legale la suma cuvenită, de la data introducerii acțiunii, la data achitării sporului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut:
- că reclamantul, polițist în cadrul Ministerului de Interne, a fost suspendat din funcție la 30 ianuarie 2002, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de el și pus la dispoziția Direcției Generale de Poliție București, la 6 decembrie 2004;
- că drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional, la nivelul de bază, sunt individualizate de art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003, care prevede că polițiștii cercetați penal și puși la dispoziție, beneficiază de coeficienții minimi de ierarhizare a salariului pentru funcția îndeplinită (corespunzător gradelor profesionale avute), de salariul pentru gradul profesional deținut, de gradații și de sporul pentru misiune permanentă, până la definitivarea situației;
- că art. 45 alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 prevede că în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, polițistul este repus în toate drepturile, dar aceste dispoziții legale nu prevăd alte drepturi salariale, de care reclamantul să beneficieze, până la definitivarea situației sale; că prin Ordinul nr. 138/2004 s-a stabilit doar metodologia de aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 38/2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen, recursul în cauza de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
Recurentul critică sentința, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că art. 45 alin. (1) nu poate fi baza legală a refuzului de acordare a sporului special cerut prin acțiune, întrucât acest act normativ nu reglementează acordarea acestui spor nici pentru ceilalți polițiști.
Arată recurentul că temeiul acordării acestui spor special este art. 28 lit. a) din Legea nr. 360/2002, care se referă la „sporuri”, iar art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 102/2004, vorbește de „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”, pentru polițistul pus la dispoziție, așadar, inclusiv sporul pentru activitatea desfășurată - acțiunea undelor electromagnetice și de radio.
Susține recurentul că neacordarea acestui spor, polițiștilor puși la dispoziție, constituie o gravă discriminare, contrară art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme recurentul își desfășoară activitatea în aceleași condiții nocive, ca și ceilalți polițiști și întrucât de acest spor beneficiază și personalul civil și cel administrativ (din poliție).
Consideră recurentul că faptul că, în măsura în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, polițistul va fi repus în toate drepturile anterioare, nu reprezintă un argument care să justifice refuzul acordării acestui spor special, deoarece, în cazul condamnării polițistului, acest spor nu se mai restituie, deși efectul nociv al undelor s-a produs asupra polițistului.
Recursul nu se fondează.
1. Legea nr. 360/2002 reglementează activitatea polițistului, ca funcționar public civil, cu un statut special conferit de îndatoririle și riscurile deosebite pe care exercitarea profesiei le implică prin natura sa.
Dispozițiile art. 65 alin. (2) și (4) din această lege reglementează situația specială în care față de polițist s-a pus în mișcare acțiunea penală sau care este judecat în stare de libertate. Față de polițistul aflat în una dintre aceste situații se ia măsura punerii la dispoziție, conform art. 65 alin. (2).
Consecințele acestei măsuri, sub aspectul sarcinilor și atribuțiilor de serviciu și sub cel pecuniar, sunt prevăzute în art. 65 alin. (4): polițistul beneficiază de drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum și de „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”.
În speță, recurentul susține că sintagma ultimă a acestui text echivalează cu „toate celelalte sporuri” la care polițistul are dreptul în condiții obișnuite, astfel încât „punerea la dispoziție”, ca situație specială, nu este afectată de o înlăturare a sporurilor ori de o restrângere a lor.
Recurentul mai pretinde și că aceste dispoziții, în interpretarea mai sus arătată, se aplică cu prioritate, înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 care, pentru aceeași situație specială a „punerii la dispoziție” a polițistului, prevede doar sporul pentru misiune permanentă.
Susținerile recurentului nu se fondează, interpretarea art. 65 alin. (4) (în formularea sa dată prin O.U.G. nr. 102/2004) fiind alta.
Trimiterea acestui text, la „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”, se referă la drepturile polițistului, pe care Legea nr. 360/2002 le enumeră în Secțiunea 1 „Drepturile polițistului” din Cap. 3.
Art. 28 lit. a) prevede dreptul la salariul lunar care are cinci componente: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, premiile și primele.
Iar dispozițiile art. 28 lit. b) - o) prevăd alte drepturi ale polițistului, altele decât salariul lunar care include sporuri.
La aceste din urmă drepturi face trimitere art. 65 alin. (4), prin sintagma „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”, iar în ceea ce privește drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional, ele se acordă la nivelul de bază.
O.G. nr. 38/2003 (aprobată prin Legea nr. 353/2003), este cea care reglementează în mod special salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât dispozițiile sale se aplică cu precădere, când se pune în discuție acordarea sau nu a unor sporuri.
Similar cu Legea nr. 360/2002 și acest act normativ reglementează, în art. 45 alin. (1), drepturile salariale ale polițistului aflat în situația specială de „pus la dispoziție”, iar textul prevede că unicul spor care se acordă în aceste condiții, este cel pentru misiune permanentă.
Textul este de strictă interpretare pentru că se include într-un act normativ care reglementează exclusiv drepturile salariale ale polițiștilor, stabilind norme speciale, numai pentru unul dintre domeniile reglementate în mod general de Legea nr. 360/2002.
Coroborând dispozițiile art. 45 alin. (1), cu cele ale alin. (3) din același articol, rezultă cu evidență că, pe durata cercetării și judecării în stare de libertate, legiuitorul a înțeles să sancționeze polițistul, cu restrângerea unor drepturi bănești, fără a ignora prezumția de nevinovăție, dar ținând seama de prejudiciul adus prestigiului funcției de polițist, prin cercetarea și judecata penală, începută cu privire la acesta.
Din acest motiv, în cazul scoaterii de sub urmărire penală ori al achitării, polițistul sancționat pecuniar sub incidența dispozițiilor alin. (1), este repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, sub incidența dispozițiilor alin. (3).
Textul art. 45 din ordonanță, în întregul său, este foarte clar, atât în ceea ce privește caracterul restrictiv al sporurilor acordate, cât și scopul punitiv al acestei restrângeri, astfel încât precizările aduse prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 132/2004, nu pot fi considerate ilegale, întrucât nu exced limitelor actului normativ superior, în aplicarea căruia s-au emis, ci, la limită, inutile.
În măsura în care recurentul considera intenția punitivă a legiuitorului, față de polițiștii puși la dispoziție, ca injustă, discriminatorie și de natură a încălca drepturi fundamentale constituționale, avea posibilitatea să invoce excepția de neconstituționalitate, dar nu a uzat de această cale procedurală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ș.I.C. împotriva sentinței civile nr. 1604 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.