Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1088 din 6 iunie 2005, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 31/2005, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei SC D.M. SA București, formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S. și Casa de Asigurări de Sănătate a municipiului București și având ca obiect, anularea titlului executoriu, emis de pârâte și obligarea lor de a-i comunica reclamantei, un răspuns la cererile sale din 13 decembrie 2002 și 18 septembrie 2003, precum și obligarea lor la eșalonarea datoriilor reclamantei, în valoare de 13.934.321.315 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut: că reclamanta a depus un dosar pentru aprobarea reeșalonării și înlesnirii la plata datoriilor către Fondul național unic de asigurări de sănătate, la C.N.A.S., sub nr. 411 din 16 ianuarie 2003; că pârâta, în urma analizei documentației, a stabilit un punctaj de 18 puncte - pe baza criteriilor prevăzute de Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 40/2002, ceea ce dădea reclamantei, posibilitatea de a eșalona integral, sumele stabilite prin procesul-verbal de control nr. 37755 din 11 noiembrie 2002; că dosarul de reeșalonare a fost returnat reclamantei, prin acordul părților, deoarece reclamanta nu a fost de acord cu condițiile și termenele stabilite prin convenția și graficele de eșalonare; că reclamanta urma să depună o nouă cerere și un nou act de constatare a obligațiilor, precum și dovada plăților necesare, conform art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, cerere depusă la 27 noiembrie 2003.
În drept, a constatat instanța, că cererea reclamantei a fost depusă după data de 17 noiembrie 2003, când societatea nu mai avea un drept prevăzut de lege, pentru acordarea de scutiri sau eșalonări, întrucât, potrivit O.U.G. nr. 95/2003, intrată în vigoare la 17 octombrie 2003 (M. Of. nr. 727/17.10.2003), transferul creanțelor bugetare restante existente în evidențele C.N.A.S., la 30 iunie 2003, pentru care creditoarea deține titluri de creanță sau titluri executorii, trebuia făcut către A.V.A.B., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
În motivare se arată că instanța a ignorat petitul acțiunii, și anume, obligarea pârâtelor de a emite un răspuns la cererile sale înregistrate anterior datei de 17 noiembrie 2003.
Susține recurenta că instanța a interpretat greșit dispozițiile legale, apreciind că, după data transferului creanței către A.V.A.S., societatea nu mai avea un drept prevăzut de lege pentru acordarea de scutiri sau eșalonări, deși, potrivit O.U.G. nr. 40/2002, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 86/2003, înlesnirile la plată s-au acordat până la 1 ianuarie 2004.
Arată recurenta că instanța a interpretat eronat probele din dosar, făcând referire la un înscris care nu există: o nouă cerere de acordare de înlesniri, cu nr. 118833 din 27 noiembrie 2003.
Recursul nu se fondează.
În fapt, recurenta a depus la C.N.A.S., o singură dată, dosarul de aprobare a reeșalonării și înlesnirii la plată, la 16 ianuarie 2003.
Intimata și-a îndeplinit în termen legal obligația de verificare a îndeplinirii condițiilor legale, dovada fiind că s-a întocmit și documentația care a stat la baza convenției dintre părți, pentru acordarea înlesnirilor la plată și graficele de eșalonare.
Recurenta este cea care provocat sistarea procedurii, prin refuzul reprezentantului său de a semna convenția, întrucât nu a fost de acord cu condițiile și termenele stipulate.
Returnarea dosarului a fost consecința acestui refuz, dar părțile au convenit să reia procedura în baza unui nou act de constatare a obligațiilor datorate și a unei noi cereri.
Reclamanta a fost cea care și-a manifestat intenția de a face și plățile necesare pentru încadrarea în dispoziția imperativă a art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, în sensul că, dacă societatea, după depunerea cererii și până la aprobarea ei, achită 30% din obligații bugetare datorate (exclusiv majorările și penalitățile de întârziere), poate beneficia de eșalonarea la plată a diferenței de 70% și de scutirea la plată a majorărilor și penalităților.
Dar, în intervalul 5 februarie 2003, când dosarul a fost returnat de comun acord, pentru completare - 27 noiembrie 2003, data înregistrării cererii nr. 1197 din 18 noiembrie 2003, a societății la C.N.A.S. (sub nr. 1188 din 27 noiembrie 2003), debitoarea nu a mai depus nici o altă cerere de înlesnire la plată, conform celor convenite cu C.N.A.S., la data returnării documentației.
În același interval (5 februarie 2003 - 27 noiembrie 2003), reclamanta nu a făcut nici un demers de a achita cei 30% din debite, pentru a se încadra în cerințele art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, deși numai îndeplinirea acestei obligații îi putea conferi vocația de beneficiară a înlesnirilor.
Pe de altă parte, creanța bugetară restantă, înregistrată în evidențele contabile ale C.N.A.S., până la 30 iunie 2003– și existentă față de debitoarea-recurentă, a fost transferată către A.V.A.B., la data de 17 noiembrie 2003, ca urmare a dispozițiilor O.U.G. nr. 95/2003.
Or, debitoarea trebuia să depună cererea pentru acordarea înlesnirilor anterior acestei date, pentru că, ulterior, creanțele au fost preluate de A.V.A.B.
Consecința depășirii acestui termen este că debitoarei nu-i mai pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 86/2003 (M. Of. nr. 624/31.10.2003), potrivit cărora: cererile de acordare a înlesnirilor la plată, depuse la casele de asigurări de sănătate și nesoluționate în baza reglementărilor legale în vigoare până la 1 ianuarie 2004, se preiau de către Ministerul Finanțelor Publice, în vederea analizării și soluționării.
În concluzie, în speță, refuzul recurentei de a semna convenția rezultată în urma soluționării primei sale cereri, are semnificația încheierii unui ciclu procedural prevăzut de O.U.G. nr. 40/2002.
Ca urmare, recurenta trebuia să depună o nouă cerere înainte de data transferului creanțelor la A.V.A.B. și numai în aceste condiții C.N.A.S. putea fi legal învestită, pentru începerea unei noi proceduri care, în măsura în care ar fi rămas nesoluționată până la 1 ianuarie 2004, ar fi fost preluată de Ministerul Finanțelor Publice, spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC D.M. SA București împotriva sentinței civile nr. 1088 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2006.