Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 902/2006

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, sub nr. 1617/CA din 11 noiembrie 2003, reclamantul S.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei de imputare nr. 4451 din 31 octombrie 2003, emisă de pârât și prin care i-a fost imputată suma de 88.929.241 ROL, reprezentând consumuri de motoresurse în alte scopuri, decât cele aprobate prin norme, diminuarea acestora, fără respectarea dispozițiilor legale și decontarea cheltuielilor pentru diurnele de delegare și transport peste drepturile stabilite de actele normative în vigoare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că suma de 17.237.800 ROL, reprezentând contravaloare consumuri motoresurse în alte scopuri, decât cele aprobate de norme, a fost stabilită în mod aleatoriu, fără a se dovedi că s-a folosit autoturismul unității în interes personal, încălcându-se, astfel, prevederile art. 8 alin. (1) și (2) din Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999. De asemenea, reclamantul a contestat și suma de 66.887.400 ROL, reprezentând „12348 km efectuați în alte scopuri, decât cele aprobate prin norme”, cu motivarea că au fost ignorate prevederile art. 8 alin. (1) și (2), art. 90 lit. a) și art. 109 lit. a) din Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999, care vorbesc despre o „pagubă certă, nu ipotetică, îndoielnică sau eventuală”. A mai arătat reclamantul, că recunoaște ca datorate sumele de 2.192.591 ROL și de 2.720.450 ROL, reprezentând cheltuieli de deplasare cu autoturismul în interes personal de la serviciu, la domiciliul său.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 118/CA din 10 martie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului S.I. și a dispus anularea parțială a deciziei de imputare nr. 4451 din 31 octombrie 2003, emisă de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, până la concurența sumei de 25.978.991 ROL (20.089.491 ROL + 5.889.500 ROL), pentru care a menținut decizia de imputare.

Pentru a pronunța soluția, instanța de fond a reținut că în perioada 3 februarie 2003 - 7 martie 2003, cu ocazia cercetării administrative efectuate de către Comisia din partea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, asupra Compartimentului asigurări tehnice din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, s-a întocmit procesul-verbal nr. 103451 din 17 martie 2003, prin care s-a constatat producerea unei pagube de 334.284.378 ROL și în urma căruia s-a emis decizia de imputare nr. 38818 din 20 martie 2003, cu mențiunea că în sarcina petentului s-a reținut răspunderea pentru suma totală de 311.922.878 ROL.

În urma contestației formulate de reclamant, Comisia de jurisdicție a imputațiilor de pe lângă Ministerul Administrației și Internelor a emis hotărârea nr. 24 din 19 septembrie 2003, prin care s-a admis plângerea petentului, dispunându-se anularea deciziei de imputare nr. 38818/2003 și efectuarea unei noi cercetări administrative de către comisie.

După efectuarea unei noi cercetări, comisia a întocmit procesul-verbal nr. 2327 din 27 octombrie 2003 și s-a emis decizia de imputare nr. 4451 din 31 octombrie 2003, prin care s-a stabilit răspunderea reclamantului, prin imputarea sumei de 88.929.241 ROL.

A mai reținut instanța că, față de concluziile raportului de expertiză contabilă, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, a rezultat că doar suma de 25.978.991 ROL a fost imputată în mod legal, în conformitate cu Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999 și Ordinul Ministerului de Interne nr. 107/2001, restul sumei, în cuantum de 62.950.250 ROL, stabilindu-se în mod ilegal, fără a fi dovedită legătura de cauzalitate dintre prejudiciul creat și activitatea desfășurată de reclamant.

Împotriva sentinței civile nr. 118/CA din 10 martie 2005, a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs, atât reclamantul S.I., cât și Ministerul Administrației și Internelor.

Reclamantul S.I., fără a se raporta la vreunul dintre motivele de recurs enumerate la art. 304 C. proc. civ., a susținut critici vizând temeinicia hotărârii, pretinzând că nu datorează decât sumele recunoscute și la fond, precum și eventual, suma de 2.196.000 ROL, lăsată la aprecierea instanței.

Ministerul Administrației și Internelor a susținut, în recursul formulat, critici vizând, de asemenea, temeinicia hotărârii instanței de fond și a susținut, în esență, că reclamantul a fost exonerat în mod greșit de plata sumei de 62.950.250 ROL din suma imputată acestuia, de 88.929.241 ROL.

Recursurile sunt nefondate.

Așa cum a reținut și instanța de fond în mod corect, expertiza judiciară contabilă efectuată în cauză a pus în evidență că paguba produsă de către recurentul-reclamant, este de 25.978.991 ROL, motiv pentru care a și fost menținută decizia de imputare în limita acestei sume.

Este adevărat că, atât reclamantul, cât și pârâtul au formulat obiecțiuni împotriva concluziilor expertului contabil, la care acesta a răspuns în mod argumentat și convingător, din moment ce nici una dintre părți nu a mai formulat alte obiecțiuni și nici nu a cerut efectuarea unei alte expertize de specialitate.

În cadrul motivelor de recurs, atât recurentul-reclamant, cât și recurentul-pârât au formulat critici vizând sumele reținute de către instanța de fond, ca datorate, dar nici una dintre părți nu a produs dovezi noi care să combată concluziile expertului și soluția instanței de fond, astfel că acesta va fi respins ca atare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursurile declarate de S.I. și de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 118/CA din data de 10 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.