Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 1 aprilie 2005, reclamantul A.I. a solicitat anularea deciziei nr. 569 din 17 martie 2005, a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției și obligarea comisiei respective să-i recunoască faptul că are calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În motivarea acțiunii, arată că în calitate de căpitan la Miliția municipiului Ploiești, în anii 1971 - 1973, a descoperit sustragerea de la Cooperativa de consum a municipiului Ploiești, a unui vagon încărcat cu mălai ce trebuia să fie destinat Ocolului Silvic, pentru hrana animalelor sălbatice, mălai care a fost vândut apoi în comuna Bărcănești.
Mai arată că a constatat că autorul sustragerii era chiar președintele Cooperativei de consum Ploiești, I.G., care, cu banii încasați în plus, și-a cumpărat un autoturism Dacia.
Menționează că acesta era fratele Secretarului II al Comitetului Județean P.C.R. Prahova și din acest motiv i s-a pus în vedere să claseze dosarul, ceea ce nu a făcut și din această cauză împotriva sa a început o campanie de calomniere și de înscenări, care au dus la excluderea din partid și la internarea sa la Spitalul de psihiatrie Voila, iar ulterior la scoaterea din poliție pe cale medicală.
Arată că după ce a aflat despre înființarea Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, a făcut diligențe repetate pentru a i se acorda calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, pentru ca în final să i se comunice că cererea sa nu a fost rezolvată favorabil.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 79 din 6 iunie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că din probatoriile administrate în cauză nu se reține că reclamantul a suferit condamnări pentru infracțiuni din motive politice, nu rezultă caracterul politic al măsurii de trecere în rezervă și nici faptul că împotriva sa au fost luate măsuri administrative abuzive ori că a fost internat abuziv în spitalul de psihiatrie.
Reține că în anul 1973, reclamantul s-a internat în Spitalul de psihiatrie Voila, pe baza trimiterii Serviciului sanitar al Inspectoratului Județean Prahova al Ministerului de Interne, că atât înainte, cât și în spital i s-a stabilit diagnosticul „sindrom neurastenic anxios”, că la ieșirea din spital i s-a recomandat concediu medical și pensionarea și că după pensionare a mai fost internat în două rânduri în spital, la inițiativa sa, cu trimitere de la Policlinica nr. 1 Ploiești - Serviciul de psihiatrie, cu diagnosticul „sindrom depresiv prelungit”.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru a i se acorda calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În mare, reiterează cele susținute în cererea de chemare în judecată, menționând, în plus, că a lucrat în cadrul Ministerului de Interne, 33 de ani și că numai după ce a descoperit faptele săvârșite de I.G., s-au luat măsuri abuzive împotriva sa, prin internarea la Spitalul de psihiatrie Voila și clasarea medicală cu gradul III de invaliditate.
Ministerul Justiției, în reprezentarea Comisiei pentru stabilirea calității de luptător în rezistența anticomunistă, a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins, pentru că instanța de fond a reținut corect că reclamantul-recurent nu a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul celor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 și nici nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite din motive politice.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, „se recunoaște calitatea de luptător în rezistență anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive”.
Art. 3 din aceeași ordonanță de urgență stabilește că „Prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea în altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, din motive politice;
f) exmatricularea din școli, licee și facultăți;
g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată”.
Din susținerile recurentului rezultă că s-ar încadra în prevederile lit. b) și g) ale art. 3, dar din materialul probator aflat la dosar nu se confirmă această susținere.
În „Foaia de observație clinică” a Spitalului de psihiatrie Voila se face mențiunea internării recurentului, la data de 15 martie 1973, cu diagnosticul „Sindrom depresiv prelungit, pe fond psihopat impulsiv”.
Din cauza stării de sănătate a recurentului s-a dispus pensionarea sa în anul 1973, iar ulterior a mai fost internat în două rânduri la Spitalul de psihiatrie Voila, în baza trimiterii primită de la Policlinica nr. 1 Ploiești - Serviciul psihiatrie.
Din nici o probă aflată la dosar nu rezultă că recurentul ar fi fost internat în spital, ca o măsură administrativă abuzivă, cum susține acesta, ci din cauza stării sănătății.
De asemenea, eliberarea din funcție s-a produs prin pensionare medicală, în urma stabilirii diagnosticului „Sindrom depresiv prelungit pe fond psihopat impulsiv”, starea sa de boală psihică continuând și după pensionare, împrejurare ce rezultă din faptul că ulterior a mai fost internat la Spitalul de psihiatrie, la solicitarea sa și cu trimitere de la o policlinică ce nu făcea parte din sistemul sanitar al Ministerului de Interne.
Trebuie reținut și faptul că prin sentința nr. 167 din 25 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, s-a mai respins o acțiune asemănătoare celei de față, dar nu există autoritate de lucru judecat, pentru că în cauza anterioară contesta o altă decizie emisă de aceeași Comisie pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și anume decizia nr. 392/2000, când s-a reținut, de asemenea, că recurentul nu poate avea calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, pentru că nu se încadrează între persoanele prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999.
Pentru considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.I. împotriva sentinței civile nr. 79 din data de 6 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.