Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1009/2006

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 2005, reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5103 din 31 mai 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 334/CA din 13 octombrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a recunoscut reclamantului, beneficiul drepturilor solicitate pentru perioada 12 mai 1943 - 6 martie 1045, începând cu data de 1 iunie 2005.

Instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație, în urma tratatului de la Craiova, fiind strămutată din localitatea Galep Ciatalgea, județul Durostor, Bulgaria, în localitatea Beidoud, județul Tulcea.

Constatând că astfel sunt îndeplinite condițiile art. 1 din lege și având în vedere caracterul compensator al acesteia, instanța a concluzionat că beneficiază de prevederile legii, și copiii născuți în perioada de refugiu sau strămutare a familiei, deoarece au suferit alături de părinți, consecințele persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru greșita aplicare a legii.

A susținut recurenta că intimatul, nefiind născut în anul în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație, nu se poate considera că a fost strămutat din Bulgaria, iar față de împrejurarea că acesta s-a născut în anul 1944, în România, a concluzionat că nu îndeplinește „condițiile” prevăzute în adresele nr. 1516 din 2 august 2002, a Ministerului Justiției și în adresa nr. 3233 din 12 septembrie 2002 și nr. 3423 din 26 septembrie 2002, ale Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, potrivit cărora pot benefica de aceste drepturi, numai „copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte sau în timpul strămutării și născuți după strămutarea părințiilor în acea localitate”, categorie în care reclamantul nu se încadrează.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate.

Textele legale au avut în vedere persecuția etnică la care au fost supuși cetățenii români, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada refugiului sau a strămutării, deoarece traiul în asemenea condiții a avut consecințe vătămătoare identice, materiale și morale, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul acestei perioade.

Curtea va respinge și apărările recurentei privind interpretarea dată dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, prin adresele menționate, întrucât aceste înscrisuri nu au fost depuse la dosarul cauzei și prin natura lor juridică, nu pot avea drept consecință, modificarea sau completarea legii în baza căreia au fost emise.

Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 334/CA din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.