Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iunie 2005, la Curtea de Apel București, reclamanta B.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 14994/348 din 26 mai 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1791 din 2 noiembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 20 septembrie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 mai 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 20 septembrie 1943, în București, unde părinții săi se refugiaseră la 30 septembrie 1940, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, Ungariei.
Constatând că reclamanta a făcut dovada acestor împrejurări, cu actele și declarațiile autentificate de martori depuse la dosarul cauzei, instanța a conchis că aceasta îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece a suportat, alături de părinți săi, consecințele refugiului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, precum și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că reclamanta, care s-a născut în orașul de refugiu al părinților, localitate aflată în administrarea Statului Român, nu se află în situația unei persoane care și-a schimbat domiciliul, ca urmare a persecuției etnice suferite și prin urmare, nu îndeplinește cerințele legii.
S-a susținut, de asemenea, de către recurenta-pârâtă, că textul actului normativ invocat de intimata-reclamantă, enumeră expres și limitativ, categoriile de beneficiar ai legii, iar copiii născuți în timpul refugiului nu sunt cuprinși, în această enumerare. Mai mult decât atât, dacă s-ar fi dorit includerea acestora printre beneficiarii legii s-ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cazul soțului supraviețuitor.
În sfârșit, s-a invocat interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 189/2000, prin adresa Ministerului Justiției nr. 1516/DS/G din 2 august 2002 și adresa Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, în sensul recunoașterii calității de beneficiar al legii, numai pentru copiii „născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutare, refugierea părinților în acea localitate”.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, printre alții, persoana cetățeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate.
Textele legale au avut în vedere persecuția etnică suferită de cetățenii români, fără a face distincție între părinți și copiii născuți înaintea sau în timpul refugiului.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat în mod judicios ca fiind îndeplinite în cauză cerințele legii, deoarece, de la data nașterii sale, intimata-reclamantă a suportat consecințele materiale și morale, vătămătoare ale refugiului, ca și părinții săi, dobândind, astfel, același statut de refugiat.
Nu este posibilă asimilarea situației copilului născut în timpul refugiului, cu cea a soțului supraviețuitor, deoarece într-un caz este vorba de o persoană care a trăit în refugiu și a suportat direct consecințele traumatizante ale acestuia, iar în celălalt, de o persoană care beneficiază de drepturile ce decurg din statutul de refugiat etnic, numai în virtutea calității de soț supraviețuitor, fără să fi fost vreodată în postura de refugiat.
Este și motivul pentru care soțul supraviețuitor a fost menționat expres printre beneficiarii legii, iar pentru copilul născut în timpul refugiului părinților nu s-a considerat necesară o asemenea precizare.
Curtea va respinge și apărarea recurentei privind interpretarea dată dispozițiilor art. 1 din lege prin adresele sus menționate, întrucât cele două acte administrative, prin natura lor juridică, nu pot avea drept consecință, modificarea sau completarea legii în baza căreia au fost emise.
Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1791 din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.