Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 16453 din 10 august 2005, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 2285 din 20 iulie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind născută în perioada de refugiu a părinților săi.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 645 din 12 octombrie 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.E. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Sălaj și în consecință, a anulat hotărârea nr. 2285 din 20 iulie 2005, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată pentru perioada 1 ianuarie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2002.
În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta, născută în timpul refugiului părinților săi, nu avea posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii minori.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în timpul sau ulterior strămutării părinților.
Examinând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs invocat, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 8 februarie 1942, în localitatea Slobozia, județul Neamț, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea Dej, județul Cluj, în anul 1940, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul normativ.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct, toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
În consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 645 din 12 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.