Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 10 septembrie 2003, în dosarul nr. 6735/2003, al Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta C. Săliștea de Sus a chemat în judecată Guvernul României, solicitând instanței, anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în ceea ce privește Anexa nr. 59 pozițiile nr. crt. 14 - Magazin alimentar nr. 2 Pod și nr. crt. 15 - Magazin alimentar nr. 3 Buleni.
În motivarea acțiunii a arătat că imobilele cuprinse în hotărârea de guvern contestată sunt proprietatea cooperativei, nu sunt proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, deoarece prin natura lor nu sunt de uz sau interes public în sensul dispozițiilor legale, astfel că în mod neîntemeiat au fost incluse în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale, acest inventar fiind ulterior aprobat prin H.G. nr. 934/2002.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La 22 octombrie 2003, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, invocând pe cale de excepție neîndeplinirea procedurii prealabile, lipsa calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1264 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca tardivă, acțiunea reclamantei. Această sentință a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2708 din 21 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5807/2003, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, pentru considerentul că nu s-a făcut dovada că reclamanta a luat cunoștință de actul administrativ atacat la o altă dată, decât cea pe care a invocat-o și în raport cu care s-a adresat cu reclamație administrativă, Guvernului României.
În urma rejudecării cauzei, prin sentința civilă nr. 476 din 7 iulie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâtul Guvernul României referitoare la lipsa parcurgerii procedurii prealabile și lipsa calității procesuale active a reclamantei, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor și a admis acțiunea formulată de reclamanta C. Săliștea de Sus, dispunând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în privința nr. crt. 14 - magazin alimentar nr. 2 Pod și nr. crt. 15 - magazin alimentar nr. 2 Buleni, cuprinse în Anexa nr. 59 a hotărârii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece există identitate între cooperativă și titulara dreptului de proprietate a cărui vătămare se invocă prin cererea de chemare în judecată. A mai reținut instanța de fond că excepțiile tardivității și a lipsei îndeplinirii procedurii prealabile sunt neîntemeiate în raport cu actele dosarului și față de aspectul că acestea au fost analizate prin decizia Înaltei curți de Casație și Justiție.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Cluj a apreciat că bunurile imobile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor ce aparțin domeniului public, întrucât nu se încadrează în nici una dintre categoriile bunurilor enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998, iar reclamanta a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate privată asupra bunurilor în litigiu.
De asemenea, în motivarea soluției, instanța de fond a mai reținut că reclamanta s-a comportat ca un adevărat proprietar, iar această calitate a fost recunoscută de autoritatea administrativă locală prin acceptarea declarației de impunere și prin încasarea impozitului pe clădiri, pârâtul nefăcând dovada că unitatea administrativ-teritorială locală, comuna Săliștea de Sus a dobândit dreptul de proprietate publică asupra imobilelor, în condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998. Având în vedere argumentele de mai sus, instanța de fond a concluzionat că reclamanta a făcut dovada vătămării unui drept al său, recunoscut de lege, prin emiterea hotărârii de guvern.
1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Guvernul României care, fără a-și sistematiza și structura criticile pe vreunul din motivele de recurs enumerate la art. 304 ori art. 3041 C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, susține recurentul, hotărârea atacată a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia, hotărârea de atestare a domeniului public având la bază hotărârile Consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale ale județului Maramureș.
A mai susținut că hotărârea atacată nu are efect constitutiv de drept de proprietate, ci de atestare a regimului juridic al bunurilor care aparțin unităților administrativ-teritoriale din județul Maramureș, astfel că dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost vătămat.
Recursul este nefondat.
Așa cum rezultă din prezentarea sintetică a criticilor formulate de recurent, principala susținere a recurentului este aceea că H.G. nr. 934/2002 nu a vătămat dreptul de proprietate pe care intimata-reclamantă îl are asupra imobilelor de la pozițiile nr. 14 (magazin alimentar nr. 2 Pod) și nr. 15 (magazin alimentar nr. 3 Buleni), ceea ce este lipsit de temei legal.
Astfel, atestarea apartenenței unui bun la domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale are ca primă consecință conferirea pentru acel bun, a regimului juridic de proprietate publică, cu toate consecințele juridice care decurg din acest statut și, ca o a doua consecință, negarea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante asupra bunurilor mobile respective.
Or, așa cum și instanța de fond a reținut în mod corect, intimata-reclamantă a făcut pe deplin dovada dreptului său de proprietate asupra celor două magazine pe care le-a construit din fonduri proprii pe terenuri pe care le-a primit de la autoritățile competente, în folosință gratuită pe durata construcțiilor.
În concluzie, este lipsită de suport faptic și de temei legal, susținerea recurentului, cum că hotărârea atacată nu ar fi produs efecte vătămătoare și că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în vigoare la data nașterii litigiului.
În ceea ce privește a doua susținere, împrejurarea că Guvernul a adoptat hotărârea atacată cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, aceasta nu poate avea semnificația juridică pretinsă de recurent - legalitatea acestui act administrativ, din moment ce s-a dovedit în mod neechivoc faptul că, prin el, a fost vătămat dreptul de proprietate al intimatei-reclamante.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul Guvernului va fi respins ca nefondat.
2. A formulat recurs și Ministerul Administrației și Internelor, intervenient în interesul Guvernului, pe care, însă, nu l-a timbrat, astfel că va fi anulat în condițiile Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 476 din data de 7 iulie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 476 din data de 7 iulie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.