Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2001, A.C. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3527 din 6 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, invocând ca temei legal, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, susține că există contrarietate între această decizie și decizia nr. 315 din 25 ianuarie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, pentru că prin decizia nr. 315/2001, s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu îndrumarea de a se dispune efectuarea unei expertize contabile, care să aibă în vedere compensările și indexările legale și pentru calcularea dobânzii legale, dar instanța de trimitere, în loc să respecte chestiunile de drept deja dezlegate prin această decizie, a respins acțiunea ca neîntemeiată, soluție menținută prin decizia nr. 3527/2001.
Consideră că prin sentința pronunțată de către instanța de trimitere, s-au contrazis total și flagrant, dezlegările de drept cuprinse în decizia nr. 315/2001, s-a încălcat principiul autorității lucrului judecat, instanța de recurs, prin decizia nr. 3527/2001, însușindu-și astfel, soluția și motivările instanței de trimitere, contrar propriilor sale statuări cuprinse în decizia nr. 315/2001.
Ca atare, revizuientul solicită desființarea sentinței civile nr. 1133 din 11 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și a deciziei nr. 3527/2001 din 6 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, ale căror dispoziții sunt contrare dezlegărilor în drept date prin decizia nr. 315 din 25 ianuarie 2001, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Analizând cererea de revizuire de față, în raport cu probele dosarului și cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
A.C. a solicitat obligarea Casei de Asigurări a Avocaților să-i calculeze și să-i stabilească suma ce i se cuvine. cu titlu de pensie pentru limită de vârstă și vechime în muncă, în raport cu coeficientul de inflație din perioada 1 decembrie 1994 – 1 decembrie 1997, iar pentru sumele ce i se cuveneau cu titlu de pensie, să i se plătească dobânda legală.
Acțiunea a fost respinsă ca nefondată, prin sentința civilă nr. 1469 din 2 decembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sentință ce a fost casată prin decizia nr. 315 din 25 ianuarie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță, cu îndrumarea de a se efectua o nouă expertiză contabilă, care să aibă în vedere compensările și indexările legale, iar în ce privește rata inflației să se țină cont că pentru aplicarea acesteia nu există o reglementare legală. De asemenea, să aibă în vedere și prevederile art. 1089 C. civ., pentru calculul sumelor debite pe fiecare an, la care se aplică dobânda legală.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 1133 din 11 septembrie 2001, prin care a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța reține, în esență, că reclamantul nu are dreptul să încaseze pensia atâta timp, cât nu și-a încetat legal activitatea, nedobândind calitatea de pensionar conform Legii nr. 51/1995, că acestuia i s-a recalculat pensia stabilită prin decizia nr. 72 din 8 decembrie 1994, începând cu 1 noiembrie 2000 și are posibilitatea punerii ei în plată, că prin neîncetarea legală a activității de avocat, nu este în drept să primească pe cale judecătorească drepturile bănești stabilite în raportul de expertiză, astfel că neavând un drept vătămat, recunoscut de lege, el nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru a se putea admite acțiunea.
Recursul declarat de reclamant împotriva ultimei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3527 din 6 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, instanța reținând că prin decizia nr. 315/2001 nu s-a statuat că pârâta trebuie să plătească reclamantului despăgubirea solicitată, ci numai că acesta a dobândit calitatea de pensionar, fără să dea indicația expresă de a obliga pe pârâtă la despăgubiri, reprezentând actualizarea pensiei stabilită prin sentința civilă nr. 509/1995, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.
Mai reține că prin deciziile nr. 9 din 21 februarie 2001 și nr. 58 din 8 august 2001, pârâta a recalculat pensia reclamantului, în baza deciziei nr. 2666 din 9 iulie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ și pentru că reclamantul-recurent nu a întrerupt activitatea și apoi nu a solicitat continuarea acesteia, nu se poate dispune obligarea intimatei-pârâte la plata pensiei actualizată și la dobânzi.
Împotriva deciziei nr. 3527/2001 s-a promovat prezenta cerere de revizuire, revizuientul susținând că aceasta conține dispoziții contradictorii, irevocabile față de decizia nr. 315/2001, fiind vorba de aceiași cauză, având aceleași părți și același obiect.
Cererea de revizuire este nefondată.
Conform prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (text invocat de revizuient) „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate”.
În cazul de față nu există două hotărâri definitive potrivnice, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin decizia nr. 315/2001 dispunându-se numai casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, cu unele îndrumări asupra modului de soluționare a pricinii, pe când prin decizia nr. 3527/2001 s-a respins un recurs promovat împotriva sentinței pronunțată în fond, după casarea cu trimitere, instanța de recurs neevocând fondul cauzei.
Legiuitorul a avut în vedere existența contrarietății între două hotărâri definitive care au soluționat fondul pricinii, hotărâri pronunțate în două acțiuni identice, în ce privește părțile, obiectul și cauza, ceea ce nu este cazul în pricina de față.
Cum se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus, urmează să se respingă cererea de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de A.C., împotriva deciziei nr. 3527 din 6 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.