Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6767/2000, reclamanta SC S. SRL Câmpulung Moldovenesc, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat să fie obligată pârâta să-i comunice decizia în soluționarea plângerii depuse la 21 iunie 2000, precum și la plata sumei de 215.751.091 lei cu titlu de T.V.A. rambursabil și 149.947.009 lei majorări de întârziere datorate conform Legii nr. 195/1998 art. 23, ce au fost calculate până la data de 28 septembrie 2000 și anularea Dispoziției nr. 25/2000.
Totodată, a solicitat ca aceste majorări să fie calculate până la plata integrală a datoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că la 25 noiembrie 1999 a depus la Administrația Financiară și Trezoreria Câmpulung Moldovenesc o cerere de rambursare a T.V.A. în valoare de 215.751.091 lei.
La data de 8 februarie 2000, Administrația Financiară și Trezoreria municipiului Câmpulung Moldovenesc a recunoscut că cererea este întemeiată, dar a dispus amânarea rambursării până la data efectuării încrucișate cu societățile furnizoare.
Deși a depus obiecțiuni, acestea au fost respinse.
Împotriva răspunsului la obiecțiuni, reclamanta la 21 iunie 2000, a formulat contestație pe care a adresat-o Ministerul Finanțelor Publice – Comisia Centrală pentru Soluționarea Plângerilor, la care nu a primit răspuns.
Prin sentința nr. 216 din 12 decembrie 2001, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava să-i plătească reclamantei suma de 230.701.020 lei penalități de întârziere, precum și suma de 14.802.532 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
La 25 noiembrie 1999, reclamanta a solicitat Administrației Financiare Câmpulung Moldovenesc, rambursarea sumei de 215.751.091 lei T.V.A. achitată anterior, cu ocazia achiziționării unor mijloace fixe necesare desfășurării activității de comerț.
Administrația Financiară, după mai multe amânări, i-a respins cererea prin hotărârea nr. 4 din 10 martie 2000.
Reclamanta a formulat contestație respinsă prin Dispoziția nr. 25 din 1 iunie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava.
Împotriva acestei dispoziții a formulat plângere la Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționarea Plângerilor care, prin Dispoziția nr. 25 din 1 iunie 2000, referitor la suma de 208.120.000 lei reprezentând T.V.A. de recuperat, a dispus restituirea cauzei Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava, pentru reanalizarea punctelor cuprinse în decizia emisă la punctul 1.
Pentru 7.631.071 lei s-a apreciat ca fiind corectă raportarea în decontul lunii următoare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat, reanalizând situația de fapt, a admis rambursarea către reclamantă a sumei de 208.120.000 lei T.V.A., motiv pentru care reclamanta a renunțat la acest capăt de cerere.
S-a constatat că este întemeiată cererea de rambursare a majorărilor de întârziere conform art. 23 din Legea nr. 195/1998 art. 21 lit. b), în sensul că rambursarea diferenței de taxă se efectuează la cerere pe baza documentației stabilite de Ministerul Finanțelor și a verificărilor efectuate de către organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile.
În cazul nerambursării diferenței de taxă, pentru perioada de întârziere, Ministerul Finanțelor va plăti penalități în aceleași condiții și cuantum, ca cele datorate de agenții economici pentru neplata la termen a T.V.A.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că suma totală a penalităților de întârziere cuvenită reclamantei pe perioada decembrie 1999 – 30 iunie 2000, conform anexei 40, se ridică la suma de 230.701.020 lei.
Împotriva sentinței a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, în nume propriu și ca reprezentant legal al Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o astfel:
Instanța de fond, prin obligarea recurentei la plata sumelor solicitate, a acordat ce nu s-a cerut pentru că reclamanta a renunțat la primele două capete de cerere, menținându-și pretențiile cu privire la majorările de întârziere.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru care reclamanta trebuia să achite onorariul în 5 zile de la încuviințare la grefa instanței conform art. 170 C. proc. civ., fapt ce nu s-a realizat, astfel că instanța, conform alin. (2) articolul citat, trebuia să dispună decăderea din probă.
Cererea pentru plata penalităților de întârziere se putea admite în ipoteza în care Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava ar fi fost în culpă.
O.G. nr. 3/1992, inclusiv Legea nr. 195/1999 au fost abrogate la 15 martie 2000.
Intimata nu a dovedit că bunurile achiziționate au fost destinate realizării operațiunilor supuse T.V.A. (art. 20 din O.G. nr. 3/1992) în termen util, ci abia la data de 23 noiembrie 2000, astfel că prin decizia nr. 14 din 23 martie 2001, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a admis contestația pentru suma de 208.120.000 lei.
Culpa pentru nerestituirea T.V.A. aparține intimatei.
Plata la cheltuielile de judecată este nelegală pentru suma de 215.751.091 lei; s-a renunțat la judecată, iar în faza prealabilă i s-a restituit intimatei suma de 6.243.600 lei.
Întrucât Direcția Generală a Finanțelor Publice a admis cererea de compensare a T.V.A., penalitățile de întârziere puteau să curgă de la 23 martie 2001, iar cuantumul se ridică la 100.726.081 lei, chiar dacă se lua ca dată de plecare 27 decembrie 1999.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiune s-a solicitat rambursarea sumei de 215.751.091 lei T.V.A. și a majorărilor de întârziere, începând cu decembrie 1999 și până la achitarea datoriei, astfel că nu s-a acordat prin acțiune ceea ce nu s-a cerut.
Cu referire la expertiză, încheierea de încuviințare a acesteia ori de diminuare a onorariului de expert sunt încheieri premergătoare, nesusceptibile de recurs.
Nu se putea dispune decăderea din probă conform art. 170 alin. (3) C. proc. civ., întrucât avansul din onorariul stabilit fusese achitat.
Abrogarea O.G. nr. 3/1992, ca și a Legii nr. 195/1998 în anul 2000, nu este de natură a înlătura obligația recurentei Direcția Generală Finanțelor Publice Suceava, de a achita majorările de întârziere în temeiul acestor acte normative, până la abrogarea și, în continuare, pentru egalitatea de tratament cu agenții economici.
La 25 noiembrie 1999, când s-a respins cererea de rambursare a T.V.A., erau realizate condițiile cerute de art. 19 și 20 din O.G. nr. 3/1992, în sensul că spațiul comercial și cele două mașini cumpărate de societate erau destinate pentru activitatea firmei, fiind folosite pentru realizarea comerțului cu ridicata al produselor alimentare, băuturilor și altele, astfel că penalitățile au fost bine acordate.
În acest sens nu se poate reține culpa intimatei.
Cu referire la cheltuielile de judecată, pentru capătul de cerere la care s-a renunțat, respectiv rambursarea T.V.A în sumă de 208.120.000 lei, au fost bine calculate cheltuielile de judecată, întrucât nu există o recunoaștere a pretențiilor sub acest aspect la prima zi de înfățișare, pentru a fi exonerată de plată.
Decizia nr. 14 din 23 martie 2001 a fost emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în cursul procesului.
Cu privire la aplicarea ratei de inflație, acordarea ținându-se cont de indicii minimali, se justifică în ideea reparării integrale a prejudiciului restituirea cheltuielilor de judecată, constituind o creanță.
Constatându-se față de considerentele expuse că nu sunt motive care să ducă la casare, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 216 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.