Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.H. a contestat hotărârea nr. 4357 din 21 octombrie 2002 a Casei Județene de Pensii Cluj, pe care a solicitat instanțelor să o anuleze și să elibereze o hotărâre, prin care să i se recunoască drepturile ce decurg din statutul de refugiat.
Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 611 din 18 decembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată, obligând pe pârâtă să recunoască statutul de refugiat pe intervalul 19 august 1941 – 6 martie 1945 și să acorde reclamantei drepturile cuvenite, începând cu 1 noiembrie 2002.
Instanța de fond a reținut că reclamanta are statut de refugiat pentru perioada cuprinsă între 19 iulie 1941 și data încetării refugiului, când era minoră, iar domiciliul nu putea fi decât același cu al părinților săi. Pentru considerente de echitate, statul are îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal a tuturor cetățenilor, care au suportat aceleași privațiuni.
Împotriva sentinței astfel pronunțate, Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susține că dispozițiile art. 2 din Legea nr. 189/2000 și ale art. 1 și 22 din H.G. nr .127/2002, prevăd limitativ și expres, categoriile de persoane care beneficiază de drepturile rezultate din calitatea de refugiat.
H.G. nr. 127/2002 reglementa situația în care se aflau persoanele care datorită persecuțiilor etnice, au fost nevoite să-și schimbe domiciliul, fără a extinde acest statut, și persoanelor născute în timpul refugiului.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de statutul de refugiat, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 8 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit din motive etnice.
Strămutați într-o altă localitate, părinții reclamantei, dar și aceasta, au suferit un prejudiciu patrimonial, dar și moral, reintegrarea într-un alt mediu social fiind anevoioasă, cu consecințe defavorabile creșterii și educării copiilor, chiar născuți în timpul refugiului.
Dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002, prevăd măsuri reparatorii pentru schimbarea forțată a domiciliului, ca urmare a persecuțiilor etnice, dispoziții care trebuie interpretate în spiritul pentru care legea a fost elaborată.
A limita categoriile de persoane care beneficiază de drepturile stabilite de actele normative citate, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu cetățenilor români care au suferit prejudicii prin refugiere, străin principiilor de drept și echitate.
Nu se poate susține, fără critici pertinente, că îndepărtarea din grupul social și spațiul în care își desfășuraseră viața, nu au afectat dezvoltarea ulterioară a familiei strămutate. De aceea, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 100 C. fam. și ale art. 8 din Decretul nr. 31/1954 și a apelat la principii de echitate pentru soluționarea pricinii.
Așa fiind, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 611 din 18 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței nr. 611 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.