Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu adresa nr. 4154 din 8 aprilie 2002, B.T. a solicitat Băncii Naționale a României - Direcția de Supraveghere, aprobarea prealabilă pentru materializarea hotărârilor adoptate de A.G.A și A.G.E.A. la 25 martie 2002, printre care s-a aflat și numirea în Consiliul de Administrație pe o perioadă de patru ani (2002 - 2006 a lui N.S.
Cu scrisoarea nr. 894 din 14 iunie 2001, Banca Națională a României a comunicat conducerii B.T., refuzul său de a aviza numirea acestuia în calitate de administrator al băncii, motivat de neîndeplinirea condițiilor de experiență profesională, de cel puțin 3 ani în domeniul financiar-bancar, conform art. 25 din Legea nr. 58/1998.
Prin hotărârea nr. 50 din 20 ianuarie 2002, Consiliul de Administrație al Bănci Naționale a României a respins ca nefondată contestația formulată de N.S. împotriva acestei scrisori.
Considerând această hotărâre ca fiind nelegală și netemeinică, în temeiul dispozițiilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 58/1998, N.S. a declarat recurs, susținând în esență, că Banca Națională a României s-a aflat în eroare, cu privire la lipsa sa de experiență, din actele depuse rezultând că a lucrat atât în domeniul bancar, cât și cel financiar, având o vechime de 20 ani.
Astfel, recurentul a arătat că a deținut funcția de administrator în Consiliul de Administrație al B.T. timp de 1 an, de Președinte al Consiliului de Administrație al S.V.M. SRL și de membru al Consiliului de Administrație al acesteia, entități aparținând domeniului bancar.
Recurentul a mai invocat că îndeplinește cerințele art. 25 alin. (1) din Legea nr. 58/1998, în sensul că se bucură de o bună reputație și are competența profesională și calificare adecvată pentru ocuparea acestui post.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 25 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 58/1998, modificată „administratorii băncii trebuie să aibă experiență de cel puțin trei ani în domeniul financiar–bancar”
Normele Băncii Naționale a României, privind autorizarea băncilor, nr. 2/1999, astfel cum au fost modificate și completate prin Normele Băncii Naționale a României – 4/2002 – în art. 18 prevăd că: „pentru îndeplinirea condiției de experiență în domeniul financiar-bancar, persoanele propuse în calitate de administrator, altele decât conducerea băncii, trebuie să fi lucrat cel puțin 3 ani în una sau mai multe dintre entitățile prevăzute în anexa 9 a acestor norme, într-un compartiment a cărui activitate este relevantă pentru specificul entității respective sau să fi organizat conducerea efectivă a acesteia”.
Or, în perioada 1967 - 1991, recurentul a îndeplinit funcția de economist la diferite societăți, iar din 1991 a fost numit director la SC A. SRL, societatea având ca obiect de activitate, asigurarea de servicii și distribuție de echipamente radio și telecomunicații.
Astfel fiind, este evident că cel puțin pentru acest interval de timp, recurentul nu a făcut dovada activității desfășurate în sistemul bancar-financiar, în sensul dispozițiilor legale menționate.
Faptul că în perioada 1997 – 1998 a fost membru în Consiliul de Administrație al B.T., precum și acela de a fi deținut conducerea unei societăți care are 85% din capitalul social al S..V.M. SRL, în mod corect nu a fost interpretat ca o dovadă a experienței financiar–bancare, funcțiile deținute nefiind executive, în sensul dispozițiilor art. 18 din Normele Băncii Naționale a României 2/1999, modificate de Normele 4/2002, care specifică expres obligativitatea de a lucra într-un compartiment a cărui activitate să fie relevantă pentru specificul entității respective.
De altfel, de reținut că perioada 1998 – 2002, recurentul a figurat ca membru în Consiliul de Administrație al S.V.M. SRL, ca reprezentant al soției sale, N.G., în baza mandatului 013 din 19 februarie 1998, situație care, evident, nu poate fi asimilată experienței în domiciliu.
În raport de aceste considerente, urmează a se aprecia drept legală și temeinică hotărârea nr. 50/2002 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, motiv pentru care recursul declarat de N.S. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.S. împotriva hotărârii nr. 50 din 20 august 2002 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României și împotriva dispoziției nr. 894 din 14 iunie 2002 a Băncii Naționale a României, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.