Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 208/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud sub nr. 3018 din 24 iunie 2002, contestatoarea C.A. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 138 din 31 mai 2002 emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud, prin care a fost obligată la restituirea sumei de 4.418.067 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 1 iunie 2001 – 30 aprilie 2002. Totodată, contestatoarea a mai solicitat obligarea intimatului la restituirea sumelor reținute și la plata cheltuielilor de judecată, precum și suspendarea executării deciziei de imputare contestate.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că la emiterea deciziei de imputare, intimatul, Spitalul Orășenesc Năsăud ar fi avut în vedere un act de control al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud în care s-a reținut că acesta a acordat creșteri salariale pentru personalul propriu, cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul din sectorul bugetar și a prevederilor O.U.G. nr. 42/2001, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2001 personalului din sectorul bugetar.

Contestatoarea a susținut că imputația făcută în sarcina sa este nelegală și netemeinică, întrucât drepturile sale salariale au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 2, art. 4 și Anexei nr. 4/1 din O.U.G. nr. 24/2000, intimatul fiind obligat să-i asigure un salariu de bază în limitele stabilite prin Anexa 4/1 din ordonanță. În ceea ce privește majorarea salarială de 14% care i-a fost acordată începând cu luna iunie 2001, contestatoarea a arătat că aceasta este în limitele majorărilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 42/2001, prevederile ordonanței fiindu-i aplicate mai târziu, respectiv, în luna iunie, în loc de luna martie 2001.

Instanța sesizată, Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr. 408/F/2002 din 6 septembrie 2002, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Colegiului jurisdicțional de pe lângă Camera de Conturi a județului Bistrița-Năsăud.

Pentru a pronunța astfel, Tribunalul Bistrița Năsăud a reținut următoarele:

- Spitalul Orășenesc Năsăud, fiind unitate publică finanțată de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, intră în categoria persoanelor-juridice supuse controlului Curții de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 18, lit. e) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată;

- cauza intră sub jurisdicția instanțelor Curții de Conturi, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, întrucât răspunderea în producerea prejudiciului aparține conducerii spitalului, în calitate de ordonator de credite, dar și personalului care a beneficiat de creșteri salariale.

La rândul său, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud, prin sentința nr. 53 din 22 octombrie 2002, a declinat competența în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, pentru următoarele considerente:

- în actul de control al organelor Curții de Conturi s-a reținut în mod corect că prejudiciul a fost cauzat de conducerea spitalului care a dispus efectuarea unor plăți salariale nelegale, însă, în timpul controlului, aceiași conducere a emis decizii de imputare în temeiul art. 106 și art. 108 C. Muncii, în vederea recuperării sumelor de la beneficiar, astfel că s-a apreciat că nu este necesară sesizarea Colegiului jurisdicțional împotriva persoanelor direct răspunzătoare, caz în care competența de soluționare ar fi revenit instanțelor Curții de Conturi;

- la stabilirea competenței materiale a instanțelor Curții de Conturi, Legea nr. 94/1992 are în vedere atât criteriul persoanei juridice controlate, cât și pe cel al calității persoanelor fizice răspunzătoare, respectiv, al modalității de recuperare a prejudiciului;

- potrivit dispozițiilor art. 40 și 41 din Legea nr. 94/1992, persoana fizică răspunzătoare trebuie să aibă calitatea de administrator, gestionar sau contabil al persoanei juridice în cauză, ceea ce nu este cazul în speța de față, iar alte persoane pot fi supuse jurisdicției Curții de Conturi numai dacă au participat împreună cu aceștia, la producerea prejudiciului unic;

- în speță, decizia de imputare a fost emisă în sarcina unui simplu salariat, beneficiar al unor drepturi salariale necuvenite, iar contestația formulată de acesta nu este de competența Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, ci de competența Tribunalului Bistrița Năsăud, conform art. 2 pct. (1) lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 70, art. 73 și urm. din Legea nr. 168/1999.

Constatând că în cauza supusă judecății s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul prevederilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Curtea urmează să stabilească instanța competentă să soluționeze cauza, în raport cu obiectul real al acțiunii și cu dispozițiile legale incidente acesteia.

În baza art. 41 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, Colegiul jurisdicțional judecă în primă instanță contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratori, gestionari, contabili, precum și de către ceilalți salariați care au participat împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18 din lege, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Din conținutul deciziei de imputare rezultă că la baza măsurii privind obligarea contestatoarei la restituirea unei sume încasate necuvenit a stat un act de control întocmit de organele de control ale Curții de Conturi, prin care s-a reținut că majorările salariale aplicate de conducerea Spitalului Orășenesc Năsăud, personalului propriu, prin două dispoziții interne, respectiv, dispoziția nr. 85 din 28 iunie 2001 și dispoziția nr. 131 din 23 noiembrie 2001, ar fi fost făcute cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul din sectorul bugetar și a prevederilor O.U.G. nr. 42/2001 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2001 personalului din sectorul bugetar.

Prin urmare, în cauză, este vorba de un prejudiciu produs în legătură cu modul de administrare de către conducerea spitalului a resurselor financiare primite de la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, iar salariații, beneficiari ai majorărilor salariale, prin încasarea necuvenită a sumelor, au produs o diminuare a fondului destinat salarizării personalului spitalului. În aceste condiții, eventualele contestații formulate împotriva dispozițiilor privind restituirea sumelor încasate necuvenit, intră sub jurisdicția instanțelor Curții de Conturi, potrivit dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată.

Față de cele arătate, contestația formulată de contestatoarea C.A. împotriva deciziei de imputare emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud, este de competența Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița Năsăud.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea C.A. și intimatul Spitalul Orășenesc Năsăud, județul Bistrița Năsăud, în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bistrița-Năsăud

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.