Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea sub nr. 3782/CA/2002 din 17 septembrie 2002, reclamantul M.T. a solicitat anularea hotărârii nr. 633 din 10 septembrie 2002 prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de acest act normativ, pentru perioada aprilie 1942 – aprilie 1945, când a suferit persecuții din motive etnice, urmând statutul de refugiați al părinților săi care în luna septembrie 1940 au fost expulzați din localitatea de domiciliu de către armata maghiară de ocupație, fiind nevoiți să se refugieze în afara zonei de ocupație.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a învederat instanței că, la data strămutării părinților, reclamantul nu era născut, astfel că acesta nu poate avea calitatea de strămutat în sensul reglementării expuse a art. 1 , lit. c) din Legea nr. 189/2000. În opinia pârâtei, pentru ca o persoană să aibă calitatea de strămutat, conform reglementării menționate, trebuie ca acea persoană să fi existat la momentul strămutării și să fi avut domiciliul într-o localitate situată în zona de ocupație, astfel că de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu pot beneficia copiii care s-au născut ulterior strămutării părinților.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 537/CA/2002 din 14 octombrie 2002 a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea atacată și a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că statul primitor este cel care acordă statutul de refugiat în baza căruia, persoana în cauză dobândește doar un drept de ședere legală și temporară pe teritoriul statului primitor, astfel că și copii născuți în perioada refugiului dobândesc statutul juridic al părinților și anume, acela de refugiați, dobândind ,,în același timp, cetățenia și domiciliul avute de aceștia în statul de origine și menținute pe perioada refugiului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs, recurenta a reiterat cele susținute prin întâmpinarea formulată în dosarul instanței de fond, cauză, solicitând admiterea recursuluui și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului și al menținerii hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit Legii nr. 189 din 2 noiembrie 2000 prin care a fost aprobată și totodată, modificată și completată O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază și persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se într-una din situațiile prevăzute la art. 1, lit. a) - f) din ordonanță. Art. 1, lit. c) din ordonanță citată se referă la persoana, cetățean român, care a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În conformitate cu prevederile art. 8, alin. (1) din Decretul-lege nr. 188/1990, astfel cum a fost modificat și completat, dovedirea situațiilor de persecuție din motive politice sau etnice se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Analizând actele de stare civilă ale reclamantului, respectiv cartea de identitate și certificatul de naștere, în raport cu actele oficiale eliberate de organele competente, respectiv, certificatul nr. C-309 din 9 ianuarie 2001 eliberat de Ministerul de Interne - Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Statuluiu și adeverința nr. 771 din 5 martie 2001 eliberată de Primăria comunei Diosig, județul Bihor, se constată că, în perioada septembrie 1940 - aprilie 1945, părinții reclamantului au avut statutul de refugiați în localitatea Ictar, județul Timiș, fiind expulzați din localitatea de domiciliu Diosig, județul Bihor, de către armata maghiară de ocupație, în afara zonei de ocupație. Totodată, se mai constată că reclamantul s-a născut la data de 10 martie 1942 în localitatea Ictar, jud.Timiș, în perioada în care părinții săi au avut statutul de refugiați în această localitate.
Pârâta nu a contestat statutul de refugiați al părinților reclamantului, ci doar pe cel al reclamantului însăși, pe motivul că la data strămutării prăinților săi, reclamantul nu era născut.
Aprecierea instanței de fond, potrivit căreia, copii născuți în perioada refugiului dobândesc statutul juridic al părinților, este corectă.
În cazul persoanelor refugiate, statul primitor este cel care acordă statutul de refugiat în baza căruia se dobândește dreptul de ședere legală și temporată pe teritoriul acestui stat, astfel că și copii născuți în perioada în care părinții au avut statutul de refugiați, dobândesc statutul juridic al părinților, inclusiv cetățenia și domiciliul avute de părinți înainte de refugiere.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, situație ce a fost doveditiă cu acte oficiale eliberate de organele competente.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 312, pct. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 537/CA/P din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.