Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe data de 19 februarie 2002 la Curtea de Apel Timișoara, Consiliul Local al comunei Recaș, județul Timișoara, a solicitat anularea deciziei nr. 113 din 30 ianuarie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a procesului+verbal încheiat de organele de specialitate ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș, în temeiul cărora a fost obligat la plata sumei de 611.809.349 lei, cu titlu de T.V.A. neachitată și 695.398.324 lei, majorări de întârziere aferente, pentru sumele încasate din închirierea unor spații cu altă destinație, decât locuință, concesionări, vânzări de obiecte, prestări de servicii etc.
Instanța învestită, prin sentința civilă nr. 386 din 17 decembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat actele atacate și i-a obligat pe pârâți să-i achite reclamantului suma de 37.090.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției date, prima instanța a reținut că sumele rezultate din concesionarea sau din închirierea de bunuri ori vânzarea acestora nu are un caracter economic, ci reprezintă un venit bugetar care nu este impozabil.
Sentința a fost recurată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta critică soluția dată, pe considerentul că intimata a realizat în mod sistematic venituri din operațiuni cu caracter comercial, care sunt supuse T.V.A.
Critica este fondată.
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000, veniturile realizate din livrări de bunuri și prestări de servicii nu sunt impozabile, în măsura în care sunt rezultatul unei activități distincte de specificul administrației operate de instituția publică.
Semnificativ în definirea naturii fiscale a acestor venituri, este precizarea adusă prin art. 3 alin. (2) din ordonanță, care prevede că instituțiile publice sunt supuse T.V.A., pentru operațiunile efectuate în mod sistematic în vederea obținerii de profit, așadar, desfășurarea unor activități cu caracter lucrativ, ceea ce este de natura actului comercial ca atare.
Exceptarea de la regimul impozablității se rezumă exclusiv la activitățile desfășurate în cadrul specificului instituției publice respective și care sunt cuprinse în enumerarea desfășurată în redactarea textului (activități sociale, administrative, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive).
Este nerelevant faptul că sumele astfel obținute din activități cu caracter comercial ar fi vărsate la bugetul local, întrucât nu destinația lor marchează natura fiscală a acestora. Prețul prestației/vânzării bunului este încărcat cu un adaos care nu intră în valoarea serviciului sau a obiectului vândut, ci se suprapune prețului, cu afectația declarată și asumată de a fi vărsat la bugetul statului (local). Acesta este și motivul, de altfel, pentru care în factura emisă, prețul trebuie să fie prevăzut distinct de taxa datorată, prin nerespectarea acestor dispoziții legale inducându-se pentru prestator/vânzător, sentimentul că ar fi frustrat de o parte din suma încasată, când în realitate acea sumă nu are nici un echivalent în valoarea bunului sau prestației.
Nu poate fi acceptată nici teza că în ultimă analiză ar fi vorba de o „taxă la taxă”, susținută prin sentință, deoarece taxa se percepe la o vânzare de bun sau a prestării unui serviciu, iar faptul că ulterior profitul obținut din vânzare sau serviciu capătă o anumită destinație, cum ar fi reinvestirea, capitalizarea sau utilizarea ca venit extrabugetar, nu dă loc unei modificări a naturii juridice a plusului legal încasat, care se constituie într-o contribuție indirectă, asociată transferului valoric de bun sau serviciu.
Examinând cauza din oficiu, se constată, însă, că nu a fost verificată incidența în speță a prevederilor art. 169 din O.G. nr. 61/2000, stabilindu-se dacă în fapt sunt îndeplinite condițiile legii, pentru anularea debitelor în discuție.
În consecință, recursul urmează a fi admis, raportat la acest considerent final, a se casa hotărârea atacată și a se dispune trimiterea cauzei spre judecare, exclusiv sub aspectul învederat, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 386 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.