Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 551 din 17 octombrie 2002 Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a admis recursul jurisdicțional declarat de M.N. împotriva sentinței civile nr. 17 din 20 iunie 2002 pronunțată de Colegiul jurisdicțional Constanța în dosarul nr. 73/2001, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași colegiu. S-a dispus în sensul arătat pentru a se analiza existența prejudiciului în raport cu actele justificative depuse la dosar, coroborând cu declarațiile martorilor și în raport cu lucrările executate, urmând a se stabili dacă în cauză există vreun prejudiciu sau dacă suma ridicată de către primar a fost achitată real pentru lucrările executate la Școala generală din satul Ciocârlia de Sus cu ocazia construirii fântânii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs procurorul general financiar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate în cauză procurorul general financiar a susținut, în esență, că instanța de recurs a omis să prezinte temeiurile de fapt și de drept care să justifice soluția adoptată, că a stabilit în mod eronat ca fiind de referință pentru instanța de fond probe care nici nu s-au administrat (proba cu martori, probe referitoare la lucrări executate și prestările de servicii pe care primarul pretinde că le-ar fi plătit la avansurile ridicate) și că referitor la înscrisuri a dispus inutil reanalizarea acestora în scopul determinării exacte a prejudiciului întrucât studiul acestora denotă lipsa unor elemente esențiale care lezează însăși valabilitatea lor. Conchizând, recurentul a susținut că întrucât înscrisurile depuse la dosar nu dovedesc operațiuni indubitabile, rezultă cu certitudine prejudiciul real și actual.
Examinând decizia atacată în raport cu motivele de recurs formulate în cauză, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu poate fi primit.
Pe de o parte, potrivit art. 82 alin. (1) teza I din Legea nr. 94/1992, „Împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de Conturi se poate face recurs la secția contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.
Textul se referă, evident, la hotărâri prin care procedurile în fața organelor cu atribuții jurisdicționale au fost finalizate, iar nu la hotărâri cu caracter intermediar cum este decizia de casare cu trimitere pentru rejudecare.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 29/1990 potrivit cu care actele administrative jurisdicționale pot fi atacate cu recurs „după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale” în termen de 15 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție.
În consecință, recursul formulat împotriva deciziei secției jurisdicționale a Curții de Conturi prin care s-a dispus casarea sentinței Colegiului jurisdicțional cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același colegiu este inadmisibil.
Pe de altă parte, se constată că motivele de recurs formulate în cauză sunt, de altfel, și nefondate.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a motivat soluția adoptată în primul rând pe lipsa rolului activ al primei instanțe și pe necesitatea suplimentării probatoriului administrat în cauză, tocmai în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și aplicării dispozițiilor legale incidente cauzei.
Prin urmare, constatându-se că decizia atacată este legală și temeinică, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr. 551 din 17 octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.