Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 20 martie 2002, reclamantul Ț.C. a chemat în judecată pe pârâții: Guvernul României, Comisia Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și Comisia specială de verificare a certificatelor de revoluționar, eliberate în baza Legii nr. 42/1990, înființată în baza O.U.G. nr. 79/1997, pentru nelegalitatea O.U.G. nr. 79/1997 și omisiunea de a se emite o hotărâre de guvern, pentru înființarea Comisiei speciale, conform art. 1 din O.U.G. nr. 79/1997, solicitând și obligarea Guvernului României, la daune materiale și morale, estimate la 1.000.000 dolari SUA. Reclamantul a mai invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 79/1997, O.U.G. nr. 78/1999 și O.U.G. nr. 184/1999.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul, Guvernul României, a emis nelegal O.U.G. nr. 79/1997 și a omis să emită și o hotărâre de guvern, de înființare a Comisiei speciale, sau dacă a înființat-o, nu i-a publicat componența nominală, regulamentul de funcționare și nu a urmărit dacă și-a atins scopul, iar Comisia Parlamentară de aplicare a Legii nr. 42/1990, nu a verificat activitatea acestei comisii. S-a mai susținut că prin blocarea emiterii brevetului prevăzut la art. 5 din Legea nr. 42/1990, prin O.U.G. nr. 79/1997, timp de 5 ani și 2 luni, reclamantului i-au fost aduse prejudicii materiale și morale.
Prin sentința civilă nr. 461/2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, admițându-se, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990.
Instanța a reținut că, în baza art. 7 din Legea nr. 42/1990 și a Hotărârii Parlamentului României nr. 1/1997, a fost constituită Comisia Parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990; că ordonanțele de urgență nu pot fi supuse controlului instanței și că excepția de neconstituționalitate nu poate fi invocată decât pe cale incidentă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s-a precizat că sunt menținute aceleași motive ca la fond.
Verificând cauza în funcție de recursul formulat în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.
Ordonanța de urgență este un act normativ cu putere de lege, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 114, coroborate cu dispozițiile art. 107 din Constituția României. Având în vedere natura juridică a ordonanței de guvern, aceasta nu este supusă controlului instanței de contencios administrativ, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 48 din Constituția României.
În ce privește excepția de neconstituționalitate a ordonanțelor de urgență precizate în petitul cererii, se constată că această excepție nu poate fi invocată pe cale principală, prin acțiune, numai pe cale incidentă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituția României, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, republicată.
Referitor la solicitarea recurentului-reclamant, privind neemiterea de către Guvernul României a unei hotărâri de guvern pentru înființarea Comisiei speciale, prevăzute de dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 79/1997, se constată că prin Hotărârea Parlamentului nr. 1/1997, a fost constituită Comisia Parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990, iar prin Hotărârea Parlamentului nr. 8/2001, au fost desemnați membrii Comisiei Parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990.
Având în vedere cele mai sus analizate, se constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea. Ca urmare a inadmisibilității primelor capete de cerere, solicitarea privind despăgubirile s-a impus a fi respinsă de asemenea.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Ț.C., împotriva sentinței civile nr. 461 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.