Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 10 decembrie 2001, reclamanta SC S.D.S. SRL București a solicitat anularea deciziei nr. 1865 din 21 noiembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că prin decizia menționată s-a dispus în mod greșit respingerea contestației formulate de societate împotriva procesului verbal nr. 187559 din 26 iunie 1997 încheiat de organele de control ale Gărzii Financiare Centrale.
Reclamanta a susținut că organele de control nu au luat în considerare faptul că facturile analizate erau în evidența contabilă a societății și în raport cu această situație, au fost achitate accizele aferente, majorările de întârziere fiind stabilite de asemenea, ilegal. S-a mai arătat că tot în mod ilegal, prin procesul verbal încheiat au fost stabilite sancțiuni și amenzi declarate neconstituționale.
Reclamanta a solicitat și suspendarea executării procesului verbal nr. 187559 din 24 iunie 1997 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii, pentru ca la termenul de judecată din 5 iunie 2002, prin avocatul care a reprezentat-o în instanță, să solicite instanței să ia act că renunță la cererea de suspendare.
Prin sentința civilă nr. 582 din 5 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a luat act de renunțarea reclamantei la cererea de suspendare conform art. 246 C. proc. civ. și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC S.D.S. SRL București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada că pentru întreaga perioadă supusă controlului i-au fost sustrase documentele contabile (facturi) și nici nu a îndeplinit obligația de a reconstitui documentele respective.
Referitor la suma de 88.829.084 lei reprezentând dublul diferențelor constatate și amenda contravențională, instanța de fond a reținut că în mod corect Ministerul Finanțelor Publice s-a dezinvestit și a trimis capătul de cerere spre soluționare către instanța de drept comun, judecătoria.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs SC S.D.S. SRL București care a susținut, în esență, că neînregistrarea în borderoul de evidență a facturilor în litigiu nu poate conduce la sancționarea societății, având în vedere cazul fortuit în care s-a aflat prin sustragerea documentelor contabile de autori necunoscuți.
În privința sumelor reprezentând dublul accizelor și majorărilor, recurenta a susținut că sumele respective nu reprezintă amenzi, ci măsuri fiscale, iar plângerea împotriva lor trebuia soluționată de Ministerul Finanțelor și apoi de Curtea de Apel.
Recursul este nefondat.
Se reține că urmare a unui control efectuat în data de 27 iunie 1997 la SC S.D.S. SRL București, s-a constatat că în perioada 21 februarie 1995 - 13 februarie 1997 societatea în cauză a emis un număr de 50 facturi fiscale prin care a vândut către SC C.C. SRL București, băuturi alcoolice, în valoare totală de 102.660.002 lei.
Prin procesul verbal de control dedus judecății s-a stabilit că reclamanta nu a înregistrat în jurnalul de vânzări facturile emise în perioada 21 februarie 1995 – 10 martie 1997 către SC C.C. SRL București, invocând faptul că aceste facturi i-au fost sustrase și că a reclamat furtul la poliție în timp util.
Urmare a celor constatate s-a stabilit în sarcina societății obligația de a plăti accize, majorări de întârziere, fiindu-i aplicată și sancțiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 87/1994 în sensul de a achita o sumă egală cu dublul diferențelor de accize, precum și plata unei amenzi în sumă de 2.000.000 lei.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 82/1991, modificată și completată, SC S.D.S. SRL București avea obligația de a sesiza organele în drept cu privire la sustragerea formularelor cu regim special pe care le-a emis în perioada 21 februarie 1995 – 10 martie 1997, de a reconstitui aceste documente în maximum 30 de zile de la constatarea sustragerii și de a le declara nule în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, după sesizarea organelor în drept.
Se reține, însă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că și-a îndeplinit aceste obligații legale.
Înscrisul intitulat „dovadă” emis de Poliția sectorului 1 București sub nr. 629.797/03 aprilie 1995, document aflat la dosarul de fond, confirmă existența unei spargeri în data de 20 martie 1995, la o dată anterioară livrărilor de băuturi alcoolice efectuate de către societatea în cauză către SC C.C. SRL, în perioada 21 februarie 1995 – 13 februarie 1997, cu un număr de 50 facturi fiscale.
În consecință, în mod temeinic și legal a apreciat instanța de fond că acest document nu probează faptul că cele 50 de facturi fiscale ar fi fost sustrase de la sediul SC S.D.S. SRL București, pentru simplu motiv că livrările de băuturi alcoolice către SC C.C. SRL, aferente celor 50 de facturi, au fost efectuate de societatea recurentă în perioada 21 februarie 1995 – 13 februarie 1997, la o dată cu mult ulterioară chiar datei la care a fost eliberată dovada de confirmare a spargerii.
De altfel, în cererea de revizuire înregistrată la Ministerul Finanțelor sub nr. 243667/14 iulie 1997, contrar celor arătate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă recunoaște atât faptul neînregistrării în evidențele sale fiscale a celor 50 de facturi, cât și faptul că datorează bugetului statului suma de 43.414.636 lei reprezentând accize stabilite de comisarii Gărzii Financiare Centrale prin procesul verbal întocmit.
În ceea ce privește măsura obligării societății la plata unei sume egale cu valoarea accizelor stabilite, în mod întemeiat s-a apreciat de către instanța de fond că pentru acest aspect competența de soluționare aparține judecătoriei, iar Judecătoria sectorului 1 București s-a și pronunțat prin sentința civilă nr. 2638/22 martie 2002, în sensul anulării procesului verbal numai cu privire la suma de 86.829.272 lei reprezentând o sumă egală cu dublul diferențelor constatate.
Având în vedere considerentele prezentate, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S.D.S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 582 din 5 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2003.