Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C. SA Petroșani, la 30 august 2001, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând anularea pct. 1 din decizia nr. 1146/2001, prin care a fost obligată să plătească la bugetul de stat, suma de 2.360.436.500 lei, cu titlu de T.V.A. și majorări de întârziere aferente acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis cu încălcarea normelor legale referitoare la achiziționarea bunurilor imobile și plata T.V.A.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 304 din 31 octombrie 2001, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată, reținând, în esență, că potrivit actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare, părțile au convenit ca proprietatea asupra imobilului să fie transmisă reclamantei (cumpărător), la data încheierii contractului, 20 octombrie 2000, așa încât deducerea T.V.A., de 1.990.250.000 lei menționată în factura emisă de vânzător la 23 octombrie 2000, este legală, reclamanta fiind, în acel moment, proprietara imobilului.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.
Prin motivele de casare depuse la dosar, recurenta arată că prima instanță, în mod greșit, a considerat că reclamanta dobândise proprietatea imobilului contractat și că, pe acest temei, beneficiază de dreptul de deducere a T.V.A., conform art. 19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, câtă vreme clauzele contractuale stabilesc un alt moment al transferului proprietății de la vânzător, la cumpărător.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 20 octombrie 2000, între reclamantă, în calitate de cumpărător și SC S. SRL Petroșani, în calitate de vânzător, privind un imobil situat în localitatea Uricani, s-a prevăzut că proprietatea „se consideră strămutată, numai în momentul autentificării prezentului contract”.
Această clauză finală decurge logic din convenția părților privind plata prețului, în termen de cel mult 2 ani de la data întocmirii facturii.
În cauză, contractul nu a fost autentificat și nici prețul nu a fost plătit.
Potrivit art. 19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, pentru deducerea T.V.A. aferentă intrărilor, contribuabilii sunt obligați să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.
Întrucât reclamanta nu era proprietara imobilului facturat la 23 noiembrie 2000, în mod corect organele de contencios fiscal au constatat că deducerea sumei de 1.990.250.000 lei, reprezentând T.V.A., operată de reclamantă, este nelegală.
Așa fiind, pentru considerentele prezentate, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și în fond, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 304 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2003.