Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 1 august 2002, reclamanta S.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârilor emise de aceasta, cu nr. 903 din 9 septembrie 2002 și respectiv, nr. 903 din 7 octombrie 2002 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că s-a născut în perioada refugiului părinților săi, suferind împreună cu aceștia aceleași privațiuni.
Prin hotărârea nr. 903 din 9 septembrie 2002, i s-a respins cererea privind acordarea statutului de persoană refugiată, pentru ca apoi, în urma revizuirii din oficiu, prin hotărârea nr. 903 din 27 septembrie 2002, să-i fie admisă. În mod inexplicabil, la 7 octombrie 2002, cu același număr, pârâta a emis o nouă hotărâre de revizuire, prin care i-a respins cererea total nemotivată.
Prin sentința civilă nr. 520 din 21 noiembrie 2002, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârile contestate și a obligat pârâta să acorde reclamantei statutul de persoană refugiată pe perioada 26 iunie 1943 - 6 martie 1945, cu acordarea indemnizației, cuvenite de la 1 aprilie 2001. Totodată, a obligat pârâta la 2.000.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a susținut că situația reclamantei nu este prevăzută de dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în sensul că la data strămutării părinților, nefiind născută, nu avea domiciliu de unde să fie strămutată; precum și faptul că nu avea capacitate juridică, legislația română nerecunoscând capacitatea de folosință a fătului nenăscut.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate a rezultat că reclamanta s-a născut la 26 iunie 1943, în Turda, localitate unde s-au refugiat părinții săi în urma Dictatului de la Viena.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, cei care au fost strămutați din motive etnice.
Prin H.G. nr. 127/2002, dată în aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată de Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că noțiunea de persoană strămutată o include și pe cea de persoană refugiată.
Astfel fiind, este nerelevant că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, fiind evident că a suferit aceleași privațiuni cu aceștia.
Oricum, potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, drepturile copilului se recunosc de la concepție, dacă se naște viu.
În consecință, urmează a se reține ca fiind legală și temeinică sentința Curții de Apel Cluj, motiv pentru care, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 520 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2003.