Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2005, la Curtea de Apel Timișoara, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap, a formulat recurs împotriva sentinței nr. 239 din 16 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii în fond.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că încadrarea lui R.I. în gradul de handicap grav fără asistent personal s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 19 lit. c) din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, întrucât potrivit anchetei sociale efectuate la data de 29 ianuarie 2005 de către Primăria Ghizelea, nu se evidențiază necesitatea plății unei persoane (asistent personal) pentru îngrijire permanentă.
A mai susținut recurenta că în conformitate cu Ordinul nr. 726 din octombrie 2002 al ministrului sănătății și familiei, de aprobare a criteriilor pe baza cărora se stabilește gradul de handicap, asimilarea în gradul I (handicap grav) nu presupune în mod obligatoriu și plata unei persoane pentru îngrijire (asistent personal), așa cum motivează curtea de apel.
Recurenta susține că necesitatea de ajutor pentru anumite activități, respectiv de asistare, este determinată de vârsta înaintată a intimatului și de unele boli somatice, de exemplu cardio-vasculare care nu sunt considerate handicap. Pentru acestea a recomandat ca R.I. să se adreseze organelor locale pentru a beneficia de unele servicii prevăzute de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice.
Intimatul a formulat la 13 februarie 2006, o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat, susținând că Ordinul nr. 726/2002 nu privește, așa cum eronat susține recurenta, criteriile după care o persoană beneficiază sau nu de asistent personal, ci doar criteriile după care, raportat la o anumită afecțiune, o persoană este încadrată în categoria de handicap grav sau accentuat. El precizează că a fost încadrat în categoria handicap grav, iar ancheta socială efectuată a precizat expres că are dreptul să beneficieze în continuare de toate drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999, modificată și aprobată prin Legea nr. 515/2002.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 239 din 16 septembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamantul R.I. împotriva pârâtei Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți. S-a anulat decizia nr. 1218 din 28 martie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să-l încadreze pe reclamant în gradul de handicap grav cu asistent personal.
Instanța de fond a reținut că încadrarea reclamantului în grad de handicap grav, însă fără asistent personal s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 102/1999, text legal care prevede dreptul persoanelor cu handicap grav de a avea un asistent personal. S-a precizat de instanță că în conformitate cu prevederile legale menționate, determinantă în acordarea dreptului la asistent personal este recomandarea din ancheta socială, realizată de către o comisie din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința, adultul cu handicap grav. Instanța a menționat că reclamantul beneficiază de recomandarea comisiei din cadrul Primăriei Ghizelea, cu avizul I.S.T.P.H. Timișoara, așa cum prevede art. 19 lit. c) din actul normativ sus-citat, având nevoie de mult ajutor pentru anumite activități și că are nevoie de asistare (poz. 21 și 24 din anchetă), precizând că se propune ca petentul să beneficieze de toate drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 102/1999, și deci și acela de a avea asistent personal.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea atacată în cauză este legală și temeinică.
Din actele cauzei, rezultă că reclamantul, în vârstă de 70 de ani, are statutul de pensionar, pentru activitate desfășurată în sectorul de stat și C.A.P.
La 23 de ani, respectiv în 1958, reclamantul a fost internat în spitalul TBC Vasile Roaită, operat pentru TBC coxo-femurală stângă, fiind tratat și tubercolestatic. Afecțiunea bacilară se reactivează în anii 1965 și 2001, instituindu-se tratament antibacilar.
În 1969 este pensionat de invaliditate cu grad II, statut în care s-a aflat până la trecerea la categoria pensionarilor pentru limită de vârstă.
Din 1994 beneficiază și de protecție specială prevăzută pentru persoanele cu handicap, fiind asimilat în grad II cu diagnosticul anchiloză completă coxo-femurală stângă după TBC osteoarticulară coxartroză dreapta.
În 2004, ca urmare a unui traumatism, reclamantul este internat în Spitalul Județean Timișoara cu diagnosticul fractură cominutivă supra și intracordiliană femur stâng.
S-a mai reținut traumatism cranio - cerebral acut deschis, contuzie toracică. Așa fiind, acesta a fost operat.
La 9 februarie 2005, se face revizuirea stării de sănătate a reclamantului (O.U.G. nr. 102/1999) și prin certificatul 659, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap Timiș îl asimilează în gradul I (handicap grav), dar fără asistent personal cu diagnosticul: Artrodeză șold stâng, după coxită TBC, fractură supra și intercordiliană stângă operată, redoare strânsă genunchi stâng.
Este cert, deci, că situația medicală a reclamantului este de natură a putea presupune o funcționare nesatisfăcătoare a reclamantului, agravată, desigur, de vârstă, precum și alte maladii ale acestuia, fără ca ele însele să fie elemente de handicap în sensul legii.
Ceea ce este, însă, relevant în cauză, este faptul că reclamantul, printr-o decizie a recurentei, este încadrat în gradul de handicap grav.
Acordarea sau nu de asistent personal este, însă, în funcție de ancheta socială care în cauză este favorabilă reclamantului, concluzionându-se chiar ca acesta să beneficieze de toate drepturile prevăzute de lege (O.U.G nr. 102/1999). Acest lucru a și fost reținut de instanța de fond, atunci când a admis acțiunea, întrucât decizia atacată de reclamant este abuzivă.
De precizat că în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-au mai adus alte înscrisuri, situația de fapt fiind aceea reținută de instanța de fond. Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins, aprecierea asupra necesității de asistent personal pentru reclamant fiind permisă de lege și întemeiat dispusă de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți împotriva sentinței civile nr. 239/PI din 16 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.