Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul D.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. pentru a fi obligat la plata de daune. pentru că nu i-a răspuns la cererile trimise cu recomandatele nr. 921/2001 și nr. 6117/2001, arătând că datorită lipsei răspunsului, a fost vătămat în drepturile sale recunoscute de lege.
Prin sentința nr. 51 din 14 februarie 2002, pronunțată în dosarul nr. 90/CA/2002, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 155 din 17 mai 2002, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D.N., împotriva pârâtului Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
În motivarea soluției, s-a reținut că scrisorile înaintate de reclamant la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la care acesta susține că nu i s-a răspuns, nu constituie refuz de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, lipsa răspunsului neprejudiciindu-l pe reclamant într-un drept recunoscut de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recurs, reclamantul D.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând. în esență. că pârâtul avea obligația, potrivit Legii nr. 29/1990, ca în termen de 30 de zile să-i trimită un răspuns competent, fiind autoritate administrativă ierarhic superioară Casei Naționale de Pensii. Reclamantul a mai susținut că prejudiciul pe care l-a suferit, se datorează nevalorificării de către instanță, a cererilor sale din acțiune.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, și faptul de a nu răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.
În speță, intimatul Ministerul Muncii și Solidarității Socială avea obligația legală să răspundă reclamantului, la cererile acestuia.
Întrucât prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, la plata de daune, pentru că pârâtul nu i-a răspuns la cererile trimise cu recomandatele nr. 921/2001 și nr. 6117/2001, instanța trebuia să analizeze și să se pronunțe dacă în raport cu acest refuz, s-a cauzat reclamantului o daună materială sau morală.
Așa fiind, recursul declarat de reclamant este fondat și urmează a fi admis ca atare.
Se va casa sentința atacată și se va trimite cauza la aceiași instanță, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.N., împotriva sentinței nr. 155 din 17 mai 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza la aceiași instanță, pentru rejudecare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2003.