Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2209/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4, pronunțată la data de 14 ianuarie 2003 în dosarul nr. 7159/CA/2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.F., împotriva Casei Județene de Pensii Timiș și anulând decizia nr. 1894 din 16 noiembrie 2002, a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi, care au făcut obiectul schimbului de populație realizat între România și Bulgaria, după încheierea Tratatului din 7 septembrie 1940, la Craiova, fiind astfel beneficiara statutului conferit de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând că probele administrate în cauză nu dovedesc împrejurarea că părinții reclamantei au făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria și că, pe de altă parte, prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, nu se aplică și copiilor care s-au născut în perioada refugiului, decât dacă au fost concepuți anterior.

Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

Susținerea făcută de recurentă, cum că prevederile O.G. nr. 105/1999 nu s-ar aplica și copiilor concepuți și născuți în perioada refugiului părinților, este lipsită de temei legal.

Din economia prevederilor acestui act normativ, aprobat și completat prin Legea nr. 189/2000, rezultă că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor, cetățeni români, care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice sau ca urmare a schimbului de populație, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Dar, în cauză, constatările și soluția instanței sunt în contradicție cu susținerile intimatei-reclamante și cu probele administrate.

Astfel, este dovedit și este necontestat că intimata reclamantă s-a născut la data de 11 aprilie 1944, în localitatea Cervonoarneiskoc, raionul Odesa, U.R.S.S., de unde părinții săi s-au refugiat în comuna Periam, județul Timiș, după cum precizează expres intimata-reclamantă în acțiunea adresată instanței.

Or, instanța de fond a reținut că părinții acesteia ar fi făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, ca urmare a Tratatului încheiat la 7 septembrie 1940, la Craiova, fără a observa că declarațiile numiților T.M. și A.D. nu au valoare probatorie, fiind în contradicție cu faptele și cu susținerile intimatei-reclamante.

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța era datoare să stăruie pentru aflarea adevărului în cauză și să ceară intimatei-reclamante să-și precizeze acțiunea și temeiul acesteia, precum și să stabilească faptele și împrejurările în care părinții acesteia au ajuns pe teritoriul altui stat, decât România, unde s-a și născut.

Astfel fiind, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar dosarul va fi trimis aceleiași instanțe, pentru suspendarea cauzei în raport cu dezlegările date.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș, împotriva sentinței civile nr. 4 din 14 ianuarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2003.