Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P.I. SRL Craiova, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Garda Financiară, secția Dolj și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a solicitat anularea procesului-verbal din 11 august 2000, încheiat de cea de a doua pârâtă, a hotărârii nr. 4 din 19 septembrie 2000 a aceleiași pârâte și a deciziei nr. 29 din 28 martie 2001, emisă de ultima pârâtă și exonerarea de plata sumei de 301.076.099 lei, accize și 69.355.029 lei, majorări de întârziere aferente.
Se susține că s-au interpretat greșit dispozițiile legale în materie de accize, respectiv art. 12 din Legea nr. 148/1999 și art. 59 alin. (2) din O.G. nr. 27/2000, care prevede că pentru anul 2000, termenul maxim de obținere a autorizațiilor de comercializare este de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, până la acea dată putând să-și desfășoare activitatea pe baza vechimii autorizației, adică până la 15 aprilie 2000.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 445 din 20 iunie 2001, a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit licenței de fabricație a unității furnizoare, ea este pentru fabricarea de băuturi spirtoase, și nu alcool, iar autorizația este pentru comercializarea de produse en gross – alcool etilic alimentar, astfel constatările organului de control sunt legale.
S-au înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, întrucât nu au un suport legal în actele societății.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, societatea reclamantă a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și admiterea acțiunii. Se arată că s-a reținut o situație de fapt eronată, că instanța a făcut o motivare contradictorie, iar soluția a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Recursul este nefondat.
Din actele de la dosar rezultă că la data de 24 martie 2000, SC P.I. SRL Craiova a aprovizionat cantitatea de 10.766 litri alcool etilic alimentar de 95,5%, cu factura nr. 0042039 din 24 martie 2000, de la SC V.G. SRL București.
În urma verificărilor efectuate de Garda Financiară Dolj, a rezultat că întreaga cantitate de alcool aprovizionat s-a utilizat pentru fabricarea de băuturi alcoolice, așa cum rezultă din rapoartele de producție întocmite în perioada 24 martie – 14 aprilie 2000.
Astfel, în luna martie 2000, reclamanta a consumat cantitatea de 1.258 litri alcool cu accize în valoare de 43.010.871 lei, iar în aprilie 2000, cantitatea de 9.928 litri de alcool cu accize în valoare de 258.065.228 lei.
Băuturile alcoolice obținute prin procesarea alcoolului respectiv, au fost comercializate în lunile martie –aprilie 2000 și incluse în jurnalul de vânzări.
S-a reținut că societatea în mod eronat a dedus în baza facturii de aprovizionare, accizele aferente alcoolului aprovizionat și prelucrat, întrucât nu avea autorizație de comercializare în calitate de producător de alcool a furnizorului și copie după factura virată de către supraveghetorul fiscal, cerințe prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 27/2000, cu privire la modul de deducere al accizelor.
În procedura de contestare prealabilă, soluțiile au fost de respingere, hotărârea nr. 4/2000 și decizia nr. 29/2001, aceiași soluție fiind dată și de instanță.
Criticile din recurs privind reținerea unei situații de fapt eronate și motivarea contradictorie, nu pot fi primite, neavând corespondent în actele dosarului.
Actele invocate în recurs nu au relevanță în cauză, întrucât licența de fabricație a unității furnizoare este pentru fabricarea de băuturi spirtoase și nu pentru fabricarea alcoolului etilic, iar autorizația de funcționare emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice București este pentru comercializarea de produse în sistem en gross – alcool etilic, nu de producător. În aceste condiții, justificat, instanța a înlăturat concluziile expertizei, unitatea furnizoare nu este producătoare de alcool și nici autorizată să comercializeze acest produs în calitate de producător, așa cum cer dispozițiile art. 7 alin. (3) pct. b din O.G. nr. 27/2000.
În consecință, prin nerespectarea acestor dispoziții, reclamanta-recurentă a dedus accizele corespunzătoare alcoolului procesat și comercializat, în sumă totală de 301.076.020 lei, astfel că justificat a fost obligată să vireze la buget.
Potrivit art. 50 din O.G. nr. 27/2000, a H.G. nr. 354/1999 și H.G. nr. 564/2000, reclamanta datorează majorări de întârziere în sumă de 69.355.099 lei, sumă stabilită legal de organul de control.
Soluția instanței, de respingere a acțiunii, este temeinică și legală, astfel că recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P.I. SRL Craiova, împotriva sentinței nr. 445 din 20 iunie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.