Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
T.B. în contradictoriu cu Ministerul de Interne - Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei al municipiului București, a solicitat anularea actului 731065/ 4 octombrie 2001 emis de pârât și a răspunsului 64043/GS/S2/25 octombrie 2001 și obligarea la emiterea vizei de prelungire a dreptului de ședere în România și suspendarea actului administrativ până la soluționarea cauzei.
Reclamantul a arătat că în mod nejustificat i se refuză prelungirea vizei de ședere pe teritoriul României, pentru că dispune de mijloace de întreținere, desfășoară activități comerciale în cadrul SC T. SRL.
Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 155 din 28 februarie 2002, a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în baza art. 158 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentința nr. 886 din 3 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 144 lit. c) din Constituția României și a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în baza art. 114 lit. c) din Constituție, legile și ordonanțele pot fi contestate la Curtea Constituțională pe calea excepției de neconstituționalitate.
În cauză nu sunt îndeplinite aceste cerințe, deoarece dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 123/2000, invocate de reclamant se referă la Normele metodologice de aplicare a Legii privind regimul străinilor.
Aceste norme metodologice au fost adoptate prin H.G. nr. 476/2001, care este exceptată prin natura ei de la controlul legalității pe calea excepției de neconstituționalitate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul nu îndeplinea la 7 septembrie 2001 condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România pentru a i se prelungi viza de afaceri pentru șederea în România.
Reclamantul divorțat, în calitate de persoană fizică care desfășoară o activitate comercială, nu a probat că are mijloace de existență în cuantumul legal de 500 dolari SUA, rezultatele financiare ale firmei fiind slabe.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și, în fond admiterea acțiunii.
Se susține că, în mod greșit s-a soluționat excepția de neconstituționalitate invocată, că în fapt ședința de judecată s-a terminat la ora 10 și a fost nevoit să depună în scris excepția invocată prin serviciul de registratură. Instanța, în loc să repună dosarul pe rol, în mod nejustificat a procedat la soluționarea prin respingere a excepției.
Pe fondul cauzei nu se justifică soluția de respingere a acțiunii, întrucât reclamantul se află în România din anul 1991, când a venit în calitate de student la Universitatea București. Între anii 1991 – 1995 a locuit pe teritoriul României, având viză pentru studii. În anul 1994 s-a căsătorit cu o cetățeană română, căsătorie ce s-a desfăcut în anul 1998, în toată această perioadă, viza de ședere fiind prelungită. Din 1998 a înființat SC T. SRL, ce are ca obiect comercializarea produselor de plafar și o cifră de afaceri de circa 700 milioane.
Fiind asociat al firmei, veniturile sale sunt înglobate în patrimoniul acesteia, valoarea societății fiind destul de mare pentru a fi considerată o investiție și un mijloc de existență.
Se impune suspendarea executării actului administrativ, motivat de faptul că, în condițiile în care este unicul asociat al societății este iminent prejudiciul ce i s-ar cauza în cauza expulzării.
Prin cerere scrisă s-a reiterat excepția de neconstituționalitate a art. 11 lit. c) din Legea nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România coroborat cu pct. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 476/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, excepție respinsă de instanță nefiind întrunite cerințele art. 114 lit. c) din Constituție.
Recursul este nefondat.
Critica privind modul neprocedural folosit de instanță pentru respingerea excepției de neconstituționalitate nu poate fi primită.
În ședința publică de la 12 septembrie 2002, reclamantul prin avocat, a invocat verbal excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 123/2000 pe motiv că reclamantului i se încalcă drepturile omului.
Potrivit art. 12 pct. 2 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivată, astfel că instanța a solicitat acest lucru, (îndeplinit de reclamant după ce cauza a rămas în pronunțare), iar pârâtul a susținut că se impune respingerea cererii.
Repunerea cauzei pe rol se impunea în condițiile în care părțile nu ar fi pus concluzii pe excepția invocată, situație care nu se regăsește în speță.
De altfel, excepția a fost reiterată și la recurs și aici s-a realizat contradictorialitatea.
Pe fondul cauzei, instanța în mod corect a apreciat că recurentul-reclamant nu a îndeplinit condițiile prevăzute în legislația în vigoare la acea dată, în ceea ce privește prelungirea vizei de ședere în scop de afaceri, respectiv cerințele art. 29 pct. 1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România aprobate prin H.G. nr. 476/2001, la data solicitării prelungirii vizei de ședere, nu a probat că are mijloace de existență în cuantumul legal de 500 dolari SUA, iar din actele firmei a rezultat slabe rezultate financiare.
În condițiile date în mod judicios s-a respins și cererea de suspendare a executării actului administrativ, nefiind întrunite cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990
În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.B. împotriva sentinței civile nr. 886 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.