Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 418 din 17 aprilie 2002 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, i-a fost aplicată ministrului o amendă de 500 lei/zi de întârziere de la 11 noiembrie 2001, până la executarea efectivă a sentinței civile nr. 520 din 25 aprilie 2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3062 din 9 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție.
Totodată, l-a obligat pe ministru la plata unor daune de 1 milion pe zi de întârziere.
Instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 520 din 25 aprilie 2001 a fost admisă acțiunea aceleiași reclamante, dispunându-se reintegrarea acesteia în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 394 din 3 ianuarie 2000, emis de fostul președinte a fostei Agenției Naționale pentru Comunicație și Informatică și obligarea ministerului, succesor al agenției, la plata sumei de 14.800.000 lei reprezentând drepturile salariale pentru perioada 10 ianuarie 2001 - 30 aprilie 2001.
S-a mai reținut că pârâtul, cu rea-credință, a tergiversat punerea în executare a unei hotărâri definitive și irevocabile, prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3062 din 9 octombrie 2001.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2503 din 27 iunie 2002, a admis ambele recursuri, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
După rejudecare, prin sentința civilă nr. 1070 din 7 noiembrie 2002, au fost respinse ca nefondate, acțiunile conexe formulate de reclamantă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat recurs reclamanta C.L., susținând, în esență, că în cauză au fost încălcate atât normele procedurale civile, cât și dispozițiile Legii nr. 188/1999, Legea nr. 168/1999 și Legea nr. 29/1990.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 131 din 4 noiembrie 2002, pronunțată de completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 520 din 25 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și decizia nr. 3062 din 9 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, împotriva sentinței civile nr. 520 din 25 aprilie 2001, pe care a modificat-o, în sensul respingerii contestației formulate de C.L., privind constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 394 din 3 ianuarie 2001, obligarea Ministerului Comunicării și Tehnologiei Informației la rectificarea înscrisurilor în carnetul de muncă al reclamantei, precum și obligarea aceluiași pârât la plata de daune materiale și daune morale.
Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.L., împotriva sentinței civile nr. 1070 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.