Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. 3778 din 10 decembrie 1998, reclamanta SC C. SA Constanța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Constanța, a solicitat anularea deciziei nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Plângerilor, prin care a fost menținută în sarcina sa o obligație fiscală în cuantum de 15.670.713 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente unei diferențe de impozit pe profit recalculat pentru perioada iulie 1993 – aprilie 1994, astfel cum aceasta a fost stabilită prin procesul verbal de control nr. 1101 din 27 februarie 1995 întocmit de inspectorii de specialitate din cadrul Administrației Financiare Constanța.
În motivarea acțiunii și în notele scrise depuse la dosarul, reclamanta a susținut următoarele:
- în luna februarie 1995, activitatea financiară a societății a fost verificată de către inspectorii financiari ai Administrației Financiare Constanța care au constatat unele erori de înregistrare a T.V.A. - ului deductibil, aferent aprovizionării pentru nevoile unității, din perioada iulie 1993 – aprilie 1994, acest fapt având influență asupra calculului impozitului pe profit, în sensul că unitatea a făcut virări în plus și în minus față de bugetul statului;
- diferența de impozit pe profit în sumă de 1.557.467 lei rezultată în urma recalculării, a fost virată la bugetul de stat în timpul controlului, fapt confirmat de organul de control;
- pentru majorările de întârziere în cuantum de 15.670.713 lei calculate de organul de control ca fiind aferente diferenței de impozit pe profit rezultată în urma recalculării, se impune exonerarea unității de la plata acestora, întrucât nu s-a făcut dovada culpei sau a relei credințe, iar organul de control ar fi trebuit să procedeze la recalcularea T.V.A. - ului, așa cum a procedat la recalcularea lunară a impozitului pe profit;
- majorările de întârziere pot fi compensate cu diferențele virate în plus la T.V.A., ca urmare a stornării din cheltuieli a sumelor înregistrate eronat;
- în mod greșit, Direcția Generală de Soluționare a Plângerilor din cadrul Departamentului Controlului Financiar al Ministerului Finanțelor a respins ca fiind lipsită de obiect, contestația formulată de unitate împotriva procesului verbal de control și împotriva adresei de răspuns a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Constanța.
Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 68/CA din 10 iunie 1999, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind nefondată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că cererea reclamantei privind compensarea majorărilor de întârziere pe motivul invocat de aceasta prin acțiune, nu poate fi acceptată, întrucât potrivit art. 86 pct. c) și art. 88 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, compensarea sau restituirea către plătitor a sumelor plătite ca urmare a unei erori de calcul, cu alte obligații bugetare, indiferent de natura lor, se face de organul de specialitate competent, din oficiu sau la cererea plătitorului, în termen de 30 de zile, iar reclamanta nu s-a supus acestei proceduri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SA Constanța, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7, 9, 10 și 11 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a susținut următoarele:
- în mod greșit, instanța de fond a reținut că reclamanta, prin acțiunea formulată, a solicitat compensarea majorărilor de întârziere, când în realitate a solicitat să fie exonerată de la plata majorărilor de întârziere, ca urmare a lipsei sale de culpă în producerea acestora sau, în caz contrar, să fie compensate cu T.V.A. virată în plus în perioada controlată, întrucât între cele două obligații bugetare, respectiv impozit pe profit și T.V.A., există o legătură directă cauzală, fapt recunoscut de însăși organul de control. În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta a învederat că acțiunea în contencios administrativ promovată este motivată pe vătămarea adusă prin obligarea sa la plata unor majorări de întârziere nedatorate și pe refuzul organului financiar-fiscal de compensare a creanțelor.
- instanța de fond a reținut încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 88 din O.G. nr. 11/1996, deși perioada supusă verificării (1 iulie 1993 - 30 noiembrie 1994) este anterioară apariției acestei ordonanțe. În acest sens, reclamanta a arătat că sesizarea organelor financiar-fiscale s-a făcut înainte de apariția ordonanței de urgență menționată, însă acestea au răspuns cu o întârziere de aproape doi ani, fapt ce a pus-o pe reclamantă în imposibilitate de a mai face alte demersuri la serviciul T.V.A. pentru verificare;
- la cererea reclamantei, instanța a obligat Ministerul Finanțelor să depună întreaga documentație privind debitul fiscal constatat prin actul de control, însă aceasta nu s-a conformat, astfel că s-a procedat la soluționarea cauzei în lipsa unor dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;
- respingerea de către instanță a cererii privind efectuarea unei expertize contabile, este nejustificată.
Instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1763 din 16 mai 2000, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciind că instanța nu s-a pronunțat asupra capetelor acțiunii, așa cum acestea au fost arătate prin acțiunea introductivă și prin precizările ulterioare.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanța de fond a admis cererea reclamantei privind efectuarea unei expertize contabile, având următoarele obiective:
- stabilirea T.V.A. - ului datorat bugetului de stat în perioada 1 iulie 1993 – 30 aprilie 1994, a viramentelor lunare efectuate de unitate și a diferențelor virate în plus;
- stabilirea diferențelor rezultate lunar pentru impozitul pe profit, pe perioada 1 iulie 1993 – 30 aprilie 1994;
- posibilitatea compensării creanței (diferențe virate în plus la T.V.A.) cu obligațiile față de bugetul de stat (impozit pe profit virat în minus), precum și posibilitatea acordării scutirii de majorări;
- dacă organul de control avea obligația să verifice cele sesizate de unitate prin contestația adresată acestuia.
Prin sentința civilă nr. 57/CA din 7 mai 2002, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins ca nefondată excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor, privind inadmisibilitatea acțiunii, instanța reținând că acest aspect a fost analizat și de instanța de recurs care a arătat că din acțiunea formulată de reclamantă rezultă că aceasta a contestat atât decizia Ministerului Finanțelor, cât și actele de control, solicitând anularea acestora.
Pe fondul cauzei, instanța a admis acțiunea reclamantei; a anulat decizia nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 a Ministerului Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Plângerilor - și actele de control invocate, a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 14.948.320 lei preluată la bugetul statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut ca fiind întemeiate concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora, în urma compensării creanțelor unității cu obligațiile față de bugetul de stat ale acesteia, reclamanta a virat în plus la bugetul statului suma de 14.948.320 lei.
În aprecierea instanței, nerestituirea către reclamantă a sumei virată în plus la bugetul statului, constituie o vătămare a drepturilor sale legitime.
Împotriva sentinței dată ca urmare a rejudecării cauzei, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice. Pârâta și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta a susținut următoarele:
- în raport cu obiectul acțiunii și soluția dată, au fost încălcate două principii ale dreptului procesual civil, și anume, contradictorialitatea și dreptul la apărare, traduse în practică și prin procedura de citare a pârâților. În sensul acestei susțineri, recurenta a arătat că, deși actul de control prin care s-au stabilit diferențe în plus și în minus față de bugetul de stat a fost întocmit de Administrația Financiară a municipiului Constanța, aceasta nu a fost citată în prezenta cauză;
- Administrația Financiară a municipiului Constanța are calitate procesuală pasivă, aceasta fiind organul fiscal teritorial care a întocmit procesul verbal de control nr. 1101 din 27 februarie 1995, și, în același timp este și beneficiara sumelor achitate în plus de reclamantă;
- Administrația Financiară a municipiului Constanța are personalitate juridică, regulament propriu de organizare și capacitate de folosință, astfel că aceasta poate sta în judecată în nume propriu, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sta în judecată;
- instanța de fond, din oficiu, în virtutea rolului său activ, avea obligația să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, întrucât raportul de drept procesual se poate lega valabil doar între titularii dreptului ce rezultă din raportul juridic de drept material dedus judecății.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta SC C. SA Constanța a solicitat respingerea recursului, arătând următoarele:
- prin cele două întâmpinări depuse la instanța de fond, în cursul celor două etape procesuale, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, nu a ridicat excepția invocată prin cererea de recurs, neconformându-se astfel prevederilor art. 118 și art. 119 C. proc. civ.;
- lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța este relativă, întrucât Administrația Financiară a municipiului Constanța se află în subordinea administrativă a celor două autorități financiar-fiscale care au soluționat în mod greșit contestația formulată de reclamantă în procedura administrativă.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul declarat este întemeiat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ, anularea unui act administrativ de autoritate, respectiv decizia nr. 1381 din 23 noiembrie 1998 a Direcției Generale de Soluționare a Plângerilor din cadrul Ministerului Finanțelor, actual – Ministerul Finanțelor Publice, prin care a fost respinsă contestația formulată de aceasta cu privire la stabilirea în sarcina sa, de către organul financiar fiscal teritorial, respectiv Administrația Financiară a municipiului Constanța, actuala - Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța, a unei obligații fiscale cu titlu de majorări de întârziere aferente unei diferențe de impozit pe profit recalculat.
Obligația fiscală a fost stabilită prin procesul verbal de control nr. 1.101 din 27 februarie 1995 din care rezultă că atât diferența de impozit pe profit, cât și majorările de întârziere aferente sunt rezultatul recalculării lunare a impozitului pe profit, ca urmare a stornării lunare din cheltuieli a T.V.A. - ului, pe perioada iulie 1993 –aprilie 1994.
Recalcularea și stabilirea obligației fiscale s-a făcut în baza raporturilor juridice de drept fiscal dintre reclamantă în calitate de agent economic contribuabil, plătitor de impozit pe profit și T.V.A., pe de o parte și organul financiar fiscal teritorial în a cărui circumscripție își are sediul reclamanta, pe de altă parte.
Din cele arătate mai sus, rezultă că Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța are calitate procesuală pasivă și poate să stea în judecată, în conformitate cu prevederile art. 41 C. proc. civ.
Instanța de fond, în virtutea rolului său activ, astfel cum acesta este reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligația să dispună citarea în cauză a Administrației Finanțelor Publice a municipiului Constanța pentru a-i fi asigurat acesteia dreptul la apărare și la contradictorialitatea dezbaterilor.
Neprocedând astfel, instanța de fond a încălcat normele de procedură prevăzute la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (4) din același cod, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca judecarea cauzei în fond să se facă în contradictoriu și cu organul financiar fiscal teritorial, respectiv Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța, care va fi introdusă în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 57/CA din 7 mai 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.