Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 septembrie 2005, D.D. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând să se dispună:
- anularea dispoziției nr. S/136828 din 9 februarie 2005, emisă de pârât, prin care a fost eliberat din funcția de șef al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Iași - Direcția de Poliție de Frontieră Iași și pus la dispoziția aceluiași inspectorat, ca nelegală;
- recunoașterea dreptului său legitim de a fi menținut în funcția publică mai sus menționată și obligarea pârâtului la plata indemnizației de conducere pe perioada 1 februarie - 8 martie 2005, în sumă de 500 RON;
- obligarea aceleiași autorități publice la plata unor despăgubiri morale în valoare de 10.000 RON și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data emiterii dispoziției contestate nu era bolnav de tuberculoză pulmonară, fiind declarat apt pentru serviciul de poliție, ca urmare a vindecării, conform certificatului medical nr. 133/42 din 25 ianuarie 2005, eliberat de către Direcția Medicală a Ministerului Administrației și Internelor. Că, în situația sa nu pot fi aplicate prevederile art. 120 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, deoarece acestea se referă la eliberarea din funcție, ca urmare a reorganizării unității și când nu există posibilitatea numirii într-o funcție publică similară.
Pe de altă parte, dispoziția este abuzivă, întrucât la data emiterii ei, reclamantul se află în incapacitate temporară de muncă și în concediu medical până la data de 8 martie 2005, când trebuia să se prezinte la serviciu pentru reluarea activității.
Prin sentința civilă nr. 188/CA din 19 decembrie 2005, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca tardivă.
Instanța a reținut că în raport cu data la care reclamantul a luat cunoștință de dispoziția nr. S/136828 din 9 februarie 2005, (anume 11 februarie 2005), de prevederile art. 283 C. muncii, cu care Legea nr. 360/2002 și Legea nr. 188/1999 se completează, sesizarea instanței de contencios administrativ, abia la data de 8 septembrie 2005, s-a făcut cu depășirea termenului legal de 30 de zile, aplicabil raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici.
Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul D.D.
Recurentul a susținut că, deși prima instanță a stabilit că litigiul dintre părți atrage competența materială a instanțelor judecătorești de contencios administrativ, a aplicat în soluționarea acesteia, dispozițiile art. 283 lit. a) C. muncii, considerând, astfel, eronat că acțiunea este tardiv introdusă.
În opinia sa, cauzei îi sunt incidente prevederile art. 11 lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii, calculat la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, de la cea a comunicării răspunsului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii.
Recurentul a precizat că, având în vedere data la care a primit răspunsul la plângerea sa inițială (9 martie 2005), sesizarea instanței de judecată competente s-a realizat în termenul de 6 luni prevăzut de legea organică în vigoare.
S-a mai susținut că instanța de fond a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra celorlalte două capete de cerere care se referă la plata indemnizației de conducere și a daunelor morale cuvenite recurentului.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 al Legii nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română, prin lege, ca instituție specializată a statului.
Rezultă, deci, că în prezentul litigiu, civil, reclamantului D.D., care a deținut funcția de șef al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Iași și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, îi sunt aplicabile dispozițiile derogatorii cuprinse în actul normativ mai sus menționat, coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, modificată și completată.
Legea specială nu stabilește un termen de contestare a deciziilor de întrerupere sau încetare a raportului de serviciu al polițistului, dar în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1), dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare, aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Potrivit art. 89 alin. (1) din aceeași lege, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ, anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Prin urmare, litigiului dintre părți nu-i sunt aplicabile normele Codului muncii, respectiv cele conținute în art. 283, menționate eronat în sentință și nici art. 11 lit. a) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, invocate de recurent.
În raport cu prevederile statutare precitate, de data la care D.D. a luat cunoștință de măsura eliberării sale din funcția publică de conducere (11 februarie 2005), sesizarea instanței de contencios administrativ competent, abia la 8 septembrie 2005, este în adevăr, tardivă.
Pe de altă parte, din moment ce cauza a fost soluționată pe baza unei excepții de procedură, prima instanță era dispensată de obligația de a mai examina și soluționa capetele de cerere accesorii, având ca obiect plata indemnizației de conducere și a daunelor morale solicitate prin acțiune.
Față de considerentele expuse în cele ce preced, care substituie parțial motivarea sentinței, precum și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, urmează a se respinge recursul declarat de reclamantul D.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva sentinței civile nr. 188/CA din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.