Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 22 august 2002, reclamanta SC D.R. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerului Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, să se dispună anularea procesului-verbal nr. 2470 din 12 iunie 2002, a deciziei nr. 417 din 29 iulie 2002 și exonerarea sa de plata următoarelor sume stabilite ca obligații către bugetul de stat: 4.630.913.003 lei diferență de T.V.A., cu majorări de întârziere în sumă de 3.093.388.245 lei, 1.015.945.072 lei diferență de T.V.A., cu majorări de întârziere în sumă de 185.907.314 lei și majorări de întârziere calculate eronat în sumă de 395.731.957 lei. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la rambursarea T.V.A. în sumă de 5.646.858.075 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează sumele stabilite în sarcina sa prin actele administrative întocmite de pârâți și că, în mod nelegal, s-a dispus efectuarea unui nou control cu privire la cuantumul majorărilor de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 54 din 21 mai 2003, Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea, a anulat procesul-verbal nr. 2470 din 12 iunie 2002 și decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, cu privire la sumele 4.630.913.003 lei T.V.A., și 3.093.388.245 lei, majorări de întârziere aferente stabilite prin reverificarea perioadei 15 martie 2000 - 31 august 2001, cu privire la suma de 11.002.599.149 lei T.V.A. calculată pentru perioada 1 septembrie 2001 - 30 aprilie 2002, a constatat că T.V.A. de colectat pentru perioada 1 septembrie 2001 - 30 aprilie 2002 este în sumă de 1.810.802.590 lei și a anulat, ca nelegală, decizia nr. 1336 din 4 septembrie 2002, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Neamț, privind reverificarea perioadei impozabile 15 martie 2000 - 31 august 2001.
Această sentință a fost casată prin decizia nr. 3438 din 15 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, care a admis recursul declarat de autoritățile administrative pârâte și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Instanța de recurs a reținut că prima instanță nu a stabilit cadrul procesual în raport cu cuprinsul deciziei contestate, pentru că a anulat în totalitate decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, deși singura sumă rămasă în discuție era cea de 1.015.945.072 lei diferență T.V.A., cu majorările de întârziere aferente și pentru restul sumelor s-a dispus efectuarea unui nou control. De asemenea, la pronunțarea deciziei de casare s-a avut în vedere că a fost anulată și decizia nr. 1336 din 4 septembrie 2002, care nu a făcut obiectul acțiunii și că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe concluziile unei expertize efectuate fără citarea tuturor părților și fără a răspunde la toate aspectele invocate în acțiune și în întâmpinare.
În fond după casare, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 103 din 19 septembrie 2005, prin care a admis în parte acțiunea formulată de SC A.R. SA Buzău, căreia i-a fost transmisă calitatea procesuală activă prin preluarea patrimoniului societății reclamante, conform hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 23 februarie 2005.
Instanța de fond a anulat parțial procesul-verbal nr. 2470 din 12 iunie 2002 și decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, cu privire la suma de 1.015.945.072 lei reprezentând diferență T.V.A., a exonerat reclamanta de plata sumei de 882.512.869 lei și a menținut obligația de plată pentru suma de 133.432.203 lei.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut, pe baza concluziilor unui nou raport de expertiză, că pârâții au stabilit greșit obligația fiscală a reclamantei pentru T.V.A. în sumă de 882.512.869 lei.
Referitor la cererea de rambursare a T.V.A., în sumă de 5.646.858.075 lei, instanța de fond a constatat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate numai în privința sumei de 882.512.869 lei și a obligat pârâții la restituirea acestei sume.
În privința T.V.A. în sumă de 4.630.913.003 lei, a majorărilor de întârziere aferente, în sumă de 3.093.388.245 lei și a majorărilor de întârziere, în sumă de 581.639.271 lei, instanța de fond a avut în vedere că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât reclamanta a obținut recunoașterea drepturilor sale pe cale administrativă, ca urmare a anulării acestor obligații fiscale prin decizia nr. 573 din 13 decembrie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.
Recurenții au susținut că în mod greșit instanța de fond a anulat actele contestate pentru T.V.A. în sumă de 1.015.945.072 lei și a exonerat intimata-reclamantă de plata sumei de 882.512.869 lei, fără a avea în vedere că suma de 775.154.275 lei nu a fost diminuată din aceste debite de expertul contabil, ci din suma de 4.630.913.003 lei, care nu a constituit obiectul prezentului litigiu. Sub acest aspect, recurenții au învederat că în mod nelegal a fost diminuată obligația de plată în sumă de 1.015.945.072 lei, stabilită suplimentar la control pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, cu suma de 775.154.275 lei, care privește debitul de 4.630.913.003 lei anulat pe cale administrativă.
Recurenții au susținut că măsura de obligare a lor la rambursarea T.V.A. este nelegală și în privința sumei de 107.358.594 lei, care a fost corect calculată pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, iar instanța de fond nu a avut în vedere că expertul contabil a stabilit această diferență prin aplicarea unui preț mediu eronat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, Ministerul Finanțelor Publice a desființat capitolele din procesul-verbal nr. 2470 din 12 iunie 2002, cu privire la T.V.A. în sumă de 4.630.913.003 lei, majorări de întârziere aferente, în sumă de 3.093.388.245 lei și majorări de întârziere, în sumă de 581.639.271 lei, urmând să se încheie un nou act de control pentru aceste obligații fiscale în perioada martie 2000 - 31 august 2001 și a respins, ca neîntemeiată, contestația pentru suma de 1.015.945.072 lei, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, aferentă livrărilor de zahăr către producătorii agricoli individuali.
În decizia de casare, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că obiectul acțiunii îl constituie obligația fiscală pentru suma de 1.015.945.072 lei, dat fiind că, pentru celelalte debite a fost întocmit un nou act de control, în privința căruia Ministerul Finanțelor Publice a emis decizia nr. 573 din 13 decembrie 2002, prin care a exonerat intimata-reclamantă de plata sumei de 6.162.161.294 lei, reprezentând T.V.A. aferentă livrărilor de zahăr către producătorii agricoli individuali în perioada martie 2000 - august 2001 și de plata majorărilor de întârziere aferente în sumă de 792.529.534 lei.
Acest ultim act administrativ nu a fost contestat în prezenta cauză și în fond după casare, instanța de fond a interpretat greșit concluziile celei de-a doua expertize contabile, în sensul că a diminuat debitul contestat în sumă de 1.015.945.072 lei, cu suma de 775.154.275 lei, aferentă livrărilor de zahăr din perioada 31 martie 2000 - 31 august 2001, pentru care acțiunea a rămas fără obiect ca urmare a anulării obligației prin decizia nr. 573 din 13 decembrie 2002.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în fond după casare rezultă că diferența în plus de 775.154.275 lei nu a fost calculată pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, avută în vedere la stabilirea debitului în sumă de 1.015.945.072 lei și în consecință, a fost greșit inclusă de instanța de fond, în suma totală pentru care au fost anulate actele administrative întocmite de recurenții-pârâți.
Pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, expertul contabil a stabilit că diferența de T.V.A. calculată în plus de organele de control este în sumă de 107.358.594 lei.
În consecință, recursul este întemeiat și va fi casată hotărârea atacată, în sensul că acțiunea intimatei-reclamante va fi admisă în parte și actele contestate vor fi anulate numai în privința sumei de 107.358.594 lei.
Cea de-a doua critică formulată de recurenți este neîntemeiată, întrucât actele de control au fost nelegal încheiate pentru suma de 107.358.594 lei, avându-se în vedere contractele încheiate de intimata-reclamantă cu cultivatorii de sfeclă de zahăr pentru livrarea sfeclei de zahăr, modalitatea de plată și situația livrărilor de zahăr către cultivatori în perioada septembrie 2001 - aprilie 2002.
Recurenții au susținut fără temei că această diferență a fost stabilită de expertul contabil ca fiind plătită în plus prin aplicarea unui preț mediu de vânzare eronat, întrucât nelegalitatea debitului respectiv a fost constatată în raport cu datele din evidența contabilă și cu prețul corespunzător livrărilor de zahăr, fără ca expertiza contabilă să fi avut ca obiectiv și determinarea unui preț mediu de vânzare în vederea calculului obligațiilor fiscale ale intimatei-reclamante.
De altfel, prețul mediu de vânzare nu a constituit obiectul litigiului și nu a fost examinat nici în procedura administrativă, deoarece s-a contestat numai modul de determinare a bazei impozabile pentru colectarea T.V.A., respectiv dacă această bază cuprinde sau nu T.V.A. aferentă zahărului livrat. Sub acest aspect, instanța de fond a reținut corect că intimata-reclamantă nu datorează suma de 107.358.594 lei, T.V.A. calculată în plus de recurenți, față de valorile înscrise în facturile de livrare, de taxa aferentă acestor livrări și modul de calcul al taxei în cazul livrărilor către populație.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs și va casa hotărârea atacată, în sensul anulării celor două acte contestate, numai în privința diferenței de T.V.A., în sumă de 107.358.594 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 103 din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată și pe fond, admite în parte acțiunea și anulează parțial procesul-verbal nr. 2740/2002 și decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, numai cu privire la T.V.A. în sumă de 107.358.594 lei (ROL).
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2006.