Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1041 din 19 noiembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul P.O.M.P.R. împotriva pârâtei A.N.P.C.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiune, reclamanta a solicitat anularea Ordinelor nr. 424 și nr. 425 din 3 decembrie 2003, de președintele A.N.P.C., recunoașterea drepturilor încălcate prin aceste acte, inclusiv acela de a plăti în baza art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 190/2000, o singură taxă pentru eliberarea autorizației de efectuare a activității permanente a oricărei operațiuni din cele prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) - i) din ordonanță. S-a mai cerut și repararea pagubelor cauzate de A.N.P.C., membrilor săi, prin restituirea sumelor achitate de aceștia în vederea autorizării. Totodată, reclamantul a invocat excepția nelegalității art. 9 din Normele metodologice privind aplicarea O.U.G. nr. 190/2000, aprobată prin H.G. nr. 1344/2003.
Reclamantul a susținut că Ordinul nr. 424/2003 nu reglementează clar nivelul taxei de autorizare, limitându-se la stabilirea nivelului taxei de autorizare în cuantum de 5 milioane lei pentru fiecare operațiune cu metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) - h) din O.U.G. nr. 190/2000, fără, însă, ca noțiunea de „operațiune” să fie definită în mod exact. Prin coroborarea celor două acte contestate s-a instituit ilegal perceperea taxei pentru autorizarea desfășurării unei operațiuni permanente sau profesionale de către persoanele fizice și juridice autorizate în condițiile legii să le desfășoare ca și acte sau fapte de comerț și, adițional, perceperea a câte 5 milioane lei pentru desfășurarea de activități conexe acestora, chiar dacă nu sunt desfășurate ca acte sau fapte de comerț.
În opinia reclamantului, art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000 privește autorizarea persoanelor (fizice sau juridice), și nu operațiunile efectuate de acestea, aspect ignorat prin emiterea celor două ordine.
Pârâta A.N.P.C. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că acesta reprezintă o organizație fără scop lucrativ care nu efectuează operațiuni la care se referă cele două acte administrative, astfel că nu există un drept recunoscut de lege, acestuia și încălcat prin actele administrative.
Această excepție a fost respinsă, cu motivarea că fiind o asociație profesională a agenților economici care desfășoară operațiuni cu metale și pietre prețioase, reclamantul este îndreptățit a apăra interesele membrilor săi și aceasta, în concordanță cu dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția revizuită a României.
În privința excepției de nelegalitate a art. 9 din H.G. nr. 1344/2003 s-a reținut că nici reclamantul nu a invocat și nici instanța nu a constatat că textul invocat constituie fundament juridic sau să aibă vreo relevanță în privința soluției asupra acțiunii în anulare a ordinelor președintelui A.N.P.C.
Pe fondul pricinii, din interpretarea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 190/2000 și a art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea acestei ordonanțe, instanța a stabilit că legiuitorul a avut în vedere o autorizare acordată in rem, și nu in personam. Caracterul in rem al autorizării a fost considerat a fi, în mod implicit, consacrat prin cap. 4 al ordonanței de urgență, în același timp fiind și explicit conținut în art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 190/2000.
Așa fiind, s-a apreciat ca fiind legal Ordinul nr. 424/2003, privind taxarea distinctă a fiecăreia dintre operațiunile enumerate la art. 11 pct. 2 lit. a) - h) din O.U.G. nr. 190/2000.
De asemenea, legal a fost apreciat și Ordinul nr. 425/2003, al Președintelui A.N.P.C., având în vedere că gruparea anumitor operațiuni pe categorii, astfel cum o fac dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. a) - h) din ordonanță, nu face ca aceste operațiuni să își piardă individualitatea, iar operațiunile să fie supuse autorizării pe categorii.
Reținându-se ca neîntemeiată cererea de anulare a celor două ordine, pe cale de consecință au fost respinse pretențiile accesorii privind plata de daune.
În termen legal, împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs, atât reclamantul P.O.M.P.R. cât și pârâta A.N.P.C.
Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 27 din Legea nr. 554/2004, recurenta A.N.P.C. a criticat soluția instanței de fond, pentru respingerea excepției invocate, cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în care acesta nu a indicat dreptul său recunoscut de lege și care ar fi fost vătămat, cerință impusă de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Prin cererea sa de recurs, reclamantul a reluat aspectele de fond dezvoltate și prin cererea introductivă, invocând, totodată, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 190/2000, republicată și a dispozițiilor art. 9, 11 și 12 din H.G. nr. 1344/2003.
Prin încheierea din 14 octombrie 2005, în temeiul art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 190/2000.
Prin aceeași încheiere, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în privința dispozițiilor H.G. nr. 1344/2003.
Prin Decizia nr. 75 din 2 februarie 2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 190/2000, constatând că acestea nu contravin art. 45, 135 și 139 din Constituția României.
Examinând cauza, în raport cu criticile formulate de ambii recurenți și în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate.
Excepția invocată de recurenta-pârâtă A.N.P.C., privind lipsa calității procesuale active a recurentului-reclamant, a fost corect soluționată de Curtea de Apel Cluj.
Alături de argumentele amplu dezvoltate și pe acest aspect de instanța fondului, între acestea extrem de importantă fiind trimiterea făcută la dispozițiile art. 52 din Constituția României, revizuită în anul 2003, mai trebuie amintit și un alt aspect. Anume, acela că potrivit jurisprudenței instanțelor teritoriale confirmate de Înalta Curte, prin acțiunile în justiție pornite sub imperiul Legii nr. 29/1990 (cum este cazul în speță), se putea solicita și apărarea unor interese legitime, nu doar a unor drepturi subiective recunoscute de lege. Acesta este sensul în care se interpretează dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, invocat de recurenta A.N.P.C.
Ca urmare, critica acestei recurente nu va fi primită.
În privința criticilor recurentului-reclamant care vizează fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că dezlegarea dată de instanța Curții de Apel Cluj este corectă și în deplin acord cu prevederile incidente în materia dedusă judecății, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 190/2000, republicată și a H.G. nr. 1344/2003, de aprobare a Normelor metodologice privind aplicarea ordonanței în discuție.
Instanța de fond a analizat atent și detailat toate motivele de nelegalitate ale celor două acte administrative contestate, invocate de reclamant.
În raport cu obiectul acestor acte și cu normele legale amintite, în mod just s-a reținut legalitatea Ordinelor nr. 424/2003 și nr. 425/2003, emise de Președintele A.N.P.C.
Având în vedere că potrivit O.U.G. nr. 190/2000, autorizarea se face pe operațiuni (deci in rem, și nu in personam), s-a stabilit că este legal Ordinul nr. 424/2003, privind taxarea distinctă a fiecăreia dintre operațiunile enumerate în art. 11 pct. 2 lit. a) - h) din ordonanță.
Totodată, cuprinderea unui număr de 18 operațiuni taxabile în formularul tip aprobat prin Ordinul nr. 425/2003 este în conformitate cu legea, iar gruparea pe categorii a operațiunilor [art. 11 pct. 1 lit. a) - h) din ordonanță] nu propune autorizarea pe categorii, ci tot individual, pe fiecare operațiune.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de P.O.M.P.R. și A.N.P.C. împotriva sentinței civile nr. 1041 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.