Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 3 noiembrie 2000, reclamantul N.D. a chemat în judecată pe pârâții Baroul de Avocați Olt și U.A.R., solicitând anularea avizului negativ nr. 131 din 4 aprilie 2000, a deciziilor nr. 897 din 22 iunie 2000 și nr. 6.383 din 16 septembrie 2000, precum și obligarea pârâților să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a fost avizat favorabil interviul susținut la 10 martie 2000, pârâții au respins cererea sa de primire în profesia de avocat, ca avocat stagiar, cu scutire de examen.
Prin sentința nr. 363 din 30 mai 2001, astfel cum a fost rectificată în temeiul art. 281 C. proc. civ., în încheierea de la 16 iulie 2001, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a obligat pârâții să emită decizie de înscriere a reclamantului pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cu scutire de examen.
Recursul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 846 din 5 martie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ. Instanța de recurs a casat sentința nr. 363 din 30 mai 2001 și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești, constatând că prima instanță a procedat nelegal la judecarea cauzei, deși prin încheierea nr. 2014 din 25 mai 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de strămutare formulată de Baroul de Avocați Olt și a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Pitești.
În fond după casare, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 83/F-C din 16 septembrie 2002, prin care a admis acțiunea, a anulat avizul nr. 131 din 10 aprilie 2000, deciziile nr. 897 din 22 iunie 2000 și nr. 6383 din 16 septembrie 2000 și a obligat să-l înscrie pe reclamant în tabloul avocaților stagiari, cu scutire de examen.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data formulării cererii, reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de art. 9 și art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen. Apărările formulate de pârâți cu privire la cerințele de a se dovedi un anumit nivel de pregătire profesională și de a exista recomandarea unor avocați definitivi în profesie, au fost respinse de instanța de fond, cu motivarea că asemenea cerințe nu au fost prevăzute în lege, iar verificarea cunoștințelor nu poate avea ca obiect decât reglementarea referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs pârâții, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, recurenții au susținut că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, potrivit cărora scutirea de examen pentru primirea în profesie poate fi acordată numai în cazul îndeplinirii anumitor condiții, iar acestea nu au fost îndeplinite de către intimat.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată hotărârea instanței de fond pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, cu motivarea că au fost cenzurate unele prevederi ale Statutului profesiei de avocat, deși acest statut, adoptat de Consiliul U.A.R., în baza art. 76 lit. e) din Legea nr. 51/1995, nu este supus controlului judecătoresc.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Conform regulii generale înscrise în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, dreptul de primire în profesia de avocat se obține pe baza unui examen.
Prin derogare de la această regulă, art. 14 alin. (2) lit. b) din legea sus-menționată prevede că poate fi primit în profesie cu scutire de examen, licențiatul unei facultăți de drept, dacă în cel mult 6 luni de la promovarea examenului de licență, solicită înscrierea ca avocat stagiar.
Aprobat de Consiliul U.A.R, în cadrul competenței de reglementare conferită prin art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat a prevăzut în art. 61 că, în toate cazurile în care se solicită primirea în profesie cu scutire de examen, ascultarea poate cuprinde și un interviu de verificare a cunoștințelor teoretice necesare exercitării profesiei. În același scop, persoana care solicită să fie primită în profesie ca avocat stagiar are, conform art. 56 lit. a) din Statut, obligația să prezinte actele care atestă media generală obținută în perioada facultății, calculată pe baza mediilor anuale și a notelor obținute la examenul de licență.
La data cererii sale de primire în profesie cu scutire de examen, intimatul nu a dovedit îndeplinirea acestei condiții impusă prin reglementarea statutară a profesiei de avocat.
Astfel, se reține că la interviul susținut la Baroul de Avocați Olt, intimatul nu a primit aviz favorabil, constatându-se că nu posedă cunoștințele profesionale minime pentru exercitarea profesiei de avocat, iar din actele de studii depuse rezultă că examenul de licență a fost promovat cu media 6,50 și că media generală de promovare a anilor de studii a fost 7,19.
Intimatul nu a contestat în procedura administrativă și nici în instanță modul în care a fost organizată și evaluată ascultarea sa sau legalitatea hotărârii Baroului de Avocați Olt care, la 13 martie 2000, a stabilit drept criteriu orientativ pentru primirea în profesie cu scutire de examen, ca licențiatul să fi obținut la examenul de licență media minimă 8. Dimpotrivă, se constată că atât prin contestațiile adresate recurenților, cât și prin cererea dedusă judecății, intimatul a recunoscut că interviul s-a desfășurat în condiții legale.
În atare situație, sunt străine de natura pricinii considerentele instanței de fond privind respingerea cererii intimatului pentru neîndeplinirea unor condiții care nu sunt prevăzute de lege.
Aceeași concluzie se impune în privința considerentelor din hotărârea atacată, referitoare la inexistența unei obligații legale de a avea recomandarea a doi avocați din barou, care sprijină cererea de primire în profesie ca avocat stagiar, dintre care unul garantează îndrumarea efectivă pe întreaga perioadă de stagiu.
Motivele de fapt și de drept ale acțiunii nu cuprind referiri la această condiție prevăzută în art. 56 lit. b) din Statutul profesiei de avocat și intimatul nu a formulat apărări privind existența recomandării unui avocat îndrumător care, potrivit art. 55 alin. (2) și art. 62 din același statut, să se angajeze să asigure avocatului stagiar îndrumarea profesională efectivă și realizarea unui venit echitabil, corespunzător muncii depuse.
Întemeiate pe neîndeplinirea acestor cerințe, deciziile nr. 897 din 22 iunie 2000 și nr. 6383 din 16 septembrie 2000 emise de recurenți reprezintă un refuz justificat de soluționare favorabilă a cererii intimatului de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Instanța de fond a apreciat eronat că prin condițiile impuse, recurenții au soluționat cererea intimatului pe baza unor criterii subiective.
Motivând astfel soluția pronunțată, instanța de fond nu a avut în vedere probele administrate în cauză și condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 și de Statutul profesiei de avocat pentru primirea în profesie ca avocat stagiar cu scutire de examen. Aceste condiții au fost reglementare, conform art. 7 din Legea nr. 51/1995 și art. 15 alin. (1) din Statut, în scopul de a se asigura exercitarea calificată a dreptului de apărare, competența și disciplina profesională.
În consecință, refuzul exprimat de recurenți prin actele contestate nu reprezintă exercitarea arbitrară a dreptului său de apreciere, reglementat de art. 14 alin. (21) din Legea nr. 51/1995, în cazul primirii în profesia de avocat cu scutire de examen.
Critica formulată în recurs pentru depășirea atribuțiilor puterii judecătorești este nefondată, întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra actelor administrative de autoritate întocmite de recurenți și aceste acte sunt supuse controlului judecătoresc, în condițiile prevăzute de Legea nr. 29/1990.
Față de soluția dată primului motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de N.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Baroul de Avocați Olt, Slatina și U.A.R. împotriva sentinței civile nr. 83/F-C din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de N.D., ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.