Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1558/2000 la Curtea de Apel Galați, reclamanții T.D. și T.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Galați și Administrația Financiară a municipiului Galați, au solicitat anularea dispoziției nr. 23 din 24 martie 1999 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Galați, deciziei nr. 133 din 13 ianuarie 2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și procesului-verbal de control din 9 februarie 1998 și dispoziției de impunere din 11 martie 1998 întocmite de Administrația Financiară a municipiului Galați.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin procesul-verbal din 9 februarie 1998 și dispoziția de impunere din 11 martie 1998, au fost obligați la plata sumei de 82.712.705 lei impozit pe venit și majorări de întârziere, impozit pe teren și suma stabilită conform art. 18 din Legea nr. 87/1997.
Pentru a se stabili aceste obligații, s-a reținut că reclamanții, în calitate de contribuabili, au încheiat cu SC S.R. SRL un contract de constituire a unui drept de superficie asupra unor terenuri proprietate a reclamanților, încasând un venit de 1.586.970.654 lei.
Prin dispoziția nr. 23 din 24 martie 1999, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a admis în parte contestația reclamanților, menținând obligația de plată pentru suma de 55.848.386 lei, iar Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000, a respins contestația reclamanților formulată împotriva dispoziției Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că decizia Ministerului Finanțelor Publice este netemeinică și nelegală, deoarece în Decretul nr. 153/1953 nu se precizează explicit că se impun veniturile obținute prin încheierea unor contracte de superficie, iar contractul încheiat a avut rol de precontract de vânzare.
La termenul din 18 decembrie 2000, reprezentantul pârâților a invocat excepțiile de tardivitate și inadmisibilitate a acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 265/F din 20 decembrie 2000, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamanților, a anulat actele administrative contestate, exonerându-i de plata sumelor stabilite în sarcina lor.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că întrucât în Decretul nr. 153/1953 sunt menționate categoriile de persoane și activitățile pentru care se plătesc impozite și că printre acestea veniturile realizate dintr-un contract de superficie nu sunt prevăzute, contestatorii nu datorează ceva ce legea nu prevede.
Instanța a mai reținut și faptul că prin O.U.G. nr. 85/1997, Decretul nr. 153/1953 a fost abrogat, astfel că nu se pot stabili obligații fiscale pentru anul 1998 în baza unui act normativ abrogat.
Prin decizia nr. 58 din 15 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și Ministerul Finanțelor Publice, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâți și a repus în termen pe reclamanți fără ca aceștia să o solicite.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galați sub nr. 432/2002.
Instanța a apreciat că acțiunea nu este tardivă, deoarece reclamanții au dovedit că decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000 nu le-a fost comunicată, întrucât până la data de 22 februarie 2000 nu s-au aflat în țară.
S-a mai reținut că nu se pune nici problema repunerii în termen, deoarece termenul pentru exercitarea acțiunii curge de la data comunicării deciziei și cum aceasta nu a fost comunicată reclamanților, termenul nu începuse să curgă la 13 octombrie 2000.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât la momentul formulării acesteia, reclamanții se aflau în posesia singurului act administrativ care putea fi atacat, dar care a fost ulterior analizat de Ministerul Finanțelor Publice și care în situația admiterii acțiunii urmează a fi desființat implicit.
Pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 81 din 24 iunie 2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.D. și T.L. și a anulat decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000 a Ministerului Finanțelor și actele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv dispoziția nr. 23 din 24 martie 1997 și procesul-verbal de impunere din 9 martie 1998.
A dispus restituirea sumei de 55.848.386 lei, reactualizată la suma de 206.573.678 lei și a obligat pârâții la plata sumei de 2.484.766 lei reprezentând taxa de timbru achitată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în condițiile în care Decretul nr. 153/1953 face referiri concrete la categoriile de persoane și de activități ce se impun, veniturile obținute prin constituirea dreptului de superficie nu se pot încadra la capitolul „orice venituri”, situația fiind similară cu veniturile rezultate din vânzarea terenurilor. S-a reținut de asemenea că nici O.U.G. nr. 85/1997 nu stabilește obligație de plată a impozitului pentru astfel de venituri, ci doar pentru acelea rezultate din uz, uzufruct și abitație.
Împotriva sentinței civile sus-menționate au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați.
Recurenții au susținut că hotărârea trebuie să cuprindă concluziile procurorului, că instanța a respins în mod neîntemeiat excepția tardivității acțiunii, ca și excepția inadmisibilității acesteia, iar pe fondul cauzei, măsurile luate de către organele administrative, respectiv impozitarea veniturilor pe durata contractelor de superficie, sunt temeinice și legale.
Recursul este întemeiat, în sensul și pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Practicaua sentinței atacate cuprinde concluziile procurorului și implicit, prezența acestuia la dezbateri.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, Curtea reține că aceasta este întemeiată și că, în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția de tardivitate invocată de pârâți.
Conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 105/1997 privind soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control, deciziile Ministerului Finanțelor pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
Decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000 a Ministerului Finanțelor Publice a fost comunicată reclamanților T.D. și T.L., la sediul indicat de aceștia în plângerea nr. 271 din 7 aprilie 1999 pe care au formulat-o împotriva dispoziției Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați. În acest sens, există la dosar adresa de comunicare a deciziei și confirmarea de primire a acesteia din data de 2 februarie 2000.
Reclamanții au revenit în țară la data de 22 februarie 2000 și, cu toate acestea, nu au depus diligențe în vederea sesizării instanței, dovadă fiind faptul că acțiunea pe care au formulat-o în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a fost introdusă abia la data de 13 octombrie 2000.
În consecință, în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția de tardivitate invocată de pârâți și a soluționat cauza în fond.
Față de cele ce preced, recursul de față urmează să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate și pe fond a respingerii acțiunii reclamanților T.D. și T.L., ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați împotriva sentinței civile nr. 81 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de T.D. și T.L., ca tardiv formulată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.