Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 229/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea formulată la data de 16 iunie 2003, reclamantul O.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mureș, solicitând modificarea hotărârii nr.1086 din 19 decembrie 2002 și obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul Legii nr.309/2002 și pentru perioada 5 mai 1951 – 29 aprilie 1953.

            În motivarea cererii, reclamantul a învederat că în perioada 5 mai 1951 - 31 decembrie 1953 a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a  Serviciului Muncii și în mod nejustificat, pârâta i-a recunoscut drepturile acordate de Legea nr.309/2002 numai pentru intervalul 29 aprilie 1953 – 31 decembrie 1953.

            Prin sentința nr.215 din 1 iulie 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ   a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a dispus obligarea pârâtei să-i acorde drepturile recunoscute de Legea nr.309/2002 pentru perioada 5 mai 1951 – 31 decembrie 1953.

            Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit datelor înscrise în livretul militar, reclamantul nu a  beneficiat de instruire militară, fiind folosit ca mână de lucru în toată perioada stagiului militar.

            Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

            Astfel, pârâta a învederat că instanța a interpretat în mod eronat probele administrate în cauză din care rezultă că perioada în care reclamantul a prestat muncă în cadrul unor unități ale armatei nu se încadrează în prevederile Legii nr.309/2002 care acordă drepturi doar persoanelor care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a  Serviciului Muncii.

            Examinând cauza în raport de  motivele invocate și având în vedere și prevederile art.304/1 C. proc.cciv., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

            Astfel, din copia livretului militar aflată la dosar rezultă că reclamantul a efectuat stagiul  militar, prestând muncă , inițial la U.M. 04170 Timișoara și apoi la Detașamentul Becheret, fără a  primi instruire militară.

            Având în vedere și împrejurarea că unitatea militară sus-menționată nu se regăsește pe tabelul conținând batalioanele de muncă aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale, care sunt exceptate de la prevederile Legii nr.309/2002, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică.

            Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr.215 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.