Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 7 noiembrie 2002, reclamantul D.A. a solicitat anularea deciziilor nr. 1178 din 20 iulie 2001 și nr. 8519 din 15 decembrie 2001 emise de Comisia Permanentă și de Consiliul U.A.R., recunoașterea dreptului prevăzut de Legea nr. 51/1995 de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen și obligarea U.A.R. la plata de daune morale în sumă de 10 miliarde lei. Reclamantul a solicitat ca pentru opozabilitatea hotărârii care se va pronunța, să fie citat în cauză și Ministerul Justiției.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, are dreptul să fie primit în profesia de avocat cu scutire de examen, drept care i-a fost vătămat prin cele două decizii emise de pârâtă. Reclamantul a susținut că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi primit în profesia de avocat, având o vechime de peste 16 ani în profesia de consilier juridic, iar pârâta, care nu a fost legal constituită, a refuzat nejustificat cererea sa.
Prin sentința nr. 8 din 22 ianuarie 2003 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondate cererile de anulare a deciziilor nr. 1178 din 20 iulie 2001 și 8519 din 15 decembrie 2001 și de obligare a pârâtei la plata de daune morale și a respins ca inadmisibilă cererea de recunoaștere a dreptului reclamantului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că cele două decizii contestate au fost emise de Comisia Permanentă și de Consiliul U.A.R., persoană juridică de drept privat, constituită în conformitate cu Legea nr. 51/1995 și cu Statutul profesiei de avocat. Cererea de recunoaștere a dreptului de a fi primit în profesia de avocat a fost respinsă cu motivarea că, o asemenea cerere este inadmisibilă, în condițiile în care reclamantul are deschisă calea unei acțiuni în realizare. Referitor la daunele morale în sumă de 10 miliarde lei, instanța de fond a apreciat ca nefondată cererea reclamantului, pentru că nu s-a dovedit modul în care i-au fost lezate demnitatea și onoarea prin cadrul general de organizare și de exercitare a profesiei de avocat, reglementat de Legea nr. 51/1995.
Împotriva sentinței, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, recurentul a susținut că sunt eronate aprecierile instanței de fond cu privire la înființarea legală a asociațiilor profesionale, barourilor de avocați și U.A.R., ca persoane juridice de drept privat în baza Legii nr. 51/1995.
Sub acest aspect, recurentul a arătat că persoanele juridice sus-menționate aveau obligația să se înființeze și să fie autorizate conform Legii nr. 21/1924, iar pentru neîndeplinirea acestor condiții, instanța de fond trebuia să constate nulitatea absolută a deciziilor nr. 1178 din 20 iulie 2001 și nr. 8519 din 15 decembrie 2001, ca fiind emise de o persoană juridică nelegal constituită.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de recunoaștere a dreptului pretins, cu motivarea că instanța de fond a încălcat prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora s-a solicitat recunoașterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen. Recurentul a învederat că soluția dată acestui capăt de cerere reprezintă o denegare de dreptate.
În ultimul motiv de casare, recurentul a arătat că soluția de respingere a cererii sale de daune morale este lipsită de temei legal și nu a fost motivată în fapt și în drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Reglementând organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Legea nr. 51/1995 ,republicată, a prevăzut în art. 57-58 înființarea U.A.R., ca persoană juridică, ale cărei organe de conducere sunt: Congresul Avocaților, Consiliul Uniunii, Comisia Permanentă și Președintele.
Invocând nulitatea absolută a deciziilor nr. 1178 din 20 iulie 2001 și nr. 8519 din 15 decembrie 2001 ale Comisiei Permanente și Consiliul U.A.R. pentru nelegala constituire a autorităților emitente în baza Legii nr. 51/1995, recurentul a contestat în realitate însăși Legea de organizare și exercitare a profesiei de avocat, act normativ care, nefiind supus controlului judecătoresc, nu poate fi atacat pe calea unei acțiuni directe în justiție.
De altfel, recurentul nu a dovedit că această primă cerere a făcut obiectul procedurii prealabile prevăzute cu caracter general în art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990 și în dispozițiile legii speciale – art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995, republicată. De asemenea, față de obiectul acestei prime cereri și de împrejurarea că recurentul nu are calitatea de avocat, se constată că nu a fost dovedită existența unui drept sau a unui interes legitim, în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 21 alin. (1) și art. 48 alin. (1) din Constituție, ca o condiție esențială pentru formularea acțiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ.
Respingerea ca inadmisibilă a cererii de recunoaștere a dreptului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen a fost neîntemeiat criticată în recurs. Soluția instanței de fond nu semnifică denegare de dreptate și este conformă dispozițiilor art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990 și art. 111 C. proc. civ. pentru că dreptul pretins de recurent este recunoscut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, iar pentru valorificarea lui este necesară formularea unei acțiuni în realizare, în cadrul căreia se poate verifica și stabili dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, pentru ca acest drept să fie acordat recurentului.
Ultimul motiv de recurs este, de asemenea, nefondat în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora instanța are a se pronunța asupra daunelor materiale și morale cerute, numai în cazul admiterii acțiunii, prin anularea unui act administrativ sau prin obligarea autorității administrative să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.
Cum primele două cereri din acțiune au fost respinse, soluția dată cererii de daune morale este legală și temeinică, fără a mai fi necesară examinarea susținerilor formulate de recurent cu privire la prejudiciul moral suferit și cuantumul despăgubirilor pretinse.
Față de considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 8 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.