Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 5192 din 8 noiembrie 2002, Casa Județeană de Pensii Cluj a respins cererea formulată de D.D., privind stabilirea calității de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, motivând că aceasta nu era născută la data strămutării părinților, situație în care nu avea domiciliu de unde să fie strămutată.
Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 54 din 5 ianuarie 2003, a admis acțiunea reclamantei D.D., a anulat hotărârea nr. 5192 din 8 noiembrie 2002 și a obligat Casa Județeană de Pensii Cluj să-i recunoască calitatea de refugiat, pentru perioada 12 noiembrie 1944 - 6 martie 1945 și să-i achite indemnizația cuvenită, începând cu 1 noiembrie 2002.
S-a reținut că reclamanta s-a născut în perioada în care părinții se aflau în refugiu, respectiv la 12 noiembrie 1944, în localitatea Brașov și, deci, are calitatea de refugiat, beneficiind de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, reiterând aspectele invocate în hotărârea prin care a respins cererea reclamantei.
Recursul este nefondat.
În adevăr, beneficiază de prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, persoana, cetățean român care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit din motive etnice, după cum urmează: a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; prin art. 2 din Normele de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
În raport de aceste dispozițiuni, prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta, fiind născută în perioada în care părinții se aflau în refugiu (6 septembrie 1940-6 martie 1945), are statutul de refugiat, de la data nașterii, 12 noiembrie 1944 până la 6 martie 1945 și, deci, beneficiază de facilitățile acordate prin lege; aceasta, deoarece efectele refugiului s-au răsfrânt și asupra copiilor născuți în timpul refugiului, nu numai asupra părinților.
În consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
İN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 54 din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.