Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.S.K. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și Autoritatea pentru Străini, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâții, să dispună anularea rezoluției nr. 382/II-5/2003 a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus luarea sa în custodie publică. A mai solicitat și punerea sa în libertate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 86 b din O.G. nr. 194/2002, întrucât nu a neglijat să solicite prelungirea vizei de ședere pe teritoriul României, iar cazarea sa în Centrul Otopeni în vederea returnării, cu motivarea că ar fi încălcat prevederile art. 17 din Legea nr. 123/2001, locuind ilegal din data de 28 iulie 2000, contravine spiritului și literei acestei legi.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 262 din 26 februarie 2003, a dispus respingerea excepției autorității de lucru judecat, precum și a plângerii formulate de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că returnarea nu a putut fi executată în termenul prevăzut de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât reclamantul este cercetat în dosarul penal nr. 01041/2002 al D.G.P.M.P- Poliția sector 1, iar pașaportul nr. 212198 eliberat de autoritățile siriene i-a expirat la data de 13 septembrie 2001.
Cât privește autoritatea de lucru judecat, s-a reținut că aceasta nu poate fi primită deoarece, potrivit art. 136 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, toate situațiile în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, vor fi soluționate în conformitate cu prevederile acesteia.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul A.S.K. care a susținut că nu a încălcat ordinea publică română și nici pe cea de drept, iar simplul fapt că a încercat să își găsească o altă identitate trebuie analizat prin situația sa însăși. A mai susținut și că autoritățile române din Ministerul de Interne refuză să-l lase să stea în țară, deși motiv legal de interzicere nu există.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că recurentul-reclamant, cetățean sirian, a avut viză de ședere temporară pe teritoriul României, care a expirat la data de 16 iunie 2001 și că prin rezoluția nr. 382/II-5/2003 din 31 ianuarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus luarea sa în custodie publică, conform art. 87 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, reținând că autoritatea competentă a luat față de acesta măsura returnării în baza art. 86 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002, pentru că nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere.
Deși prin rezoluția nr. 382/II-5/2003 din 31 ianuarie 2003 s-a consemnat că reclamantul a fost depistat cu ședere ilegală în timp ce acesta avea viză de ședere temporară în România până la 16 iunie 2001 și deși este căsătorit cu un cetățean român, având un copil minor, aceste împrejurări nu sunt de natură să excludă aplicarea dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) și ale art. 89 alin. (1) lit. b) și c) din O.U.G. nr. 194/2002.
Returnarea în termenul prevăzut de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, nu a fost posibilă întrucât reclamantul era cercetat penal în dosarul de cercetare penală nr. 01041/2002 al D.G.M.P.- Poliția sectorului 1 București, astfel că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a reținut corect incidența dispozițiilor art. 87 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002. Măsura Parchetului a fost legală, fiind menținută ulterior prin hotărâre judecătorească, așa încât nu poate fi reținută susținerea recurentului potrivit căreia „nu ar fi stat ilegal în țară”.
De asemenea nici susținerea privind aplicarea retroactivă a legii noi nu poate fi reținută deoarece, așa cum corect a reținut și instanța de fond, potrivit art. 136 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, toate situațiile în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe vor fi soluționate în conformitate cu prevederile ei.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de A.S.K. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
İN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.S.K., împotriva sentinței civile nr.262 din 26 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2003.