S-a luat în examinare recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr.409 din 16 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat D.C., lipsind Guvernul României.
Procedura completă.
D.C. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia cu referire la motivele scrise.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.C. în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspunde privind informațiile de interes public și anume copiile complete ale listelor anexă ale Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.693/1960, republicat.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a adresat numeroase sesizări către pârât, de la care a primit răspunsuri neconforme cu realitatea și că în ultimele două sesizări a cerut să se respecte dispozițiile irevocabile ale Curții de Apel București – Secția contencios administrativ nr.1055/2001.
La 26 martire 2002, reclamantul și-a completat acțiunea, și a solicitat să fie obligat pârâtul pentru nerespectarea hotărârii nr.1055/2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ la plata daunelor pentru întârziere a daunelor pentru lipsa de folosință a imobilului și amendarea conducătorului unității pârâte conform art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990, a conteciosului administrativ.
Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința nr.409 din 16 aprilie 2002, a respins acțiunea așa cum a fost completată și modificată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță nu sunt întrunite cerințele art.1, 11 alin.2 și 16 din Legea nr.29/1990, nu există refuz de soluționare, s-au executat dispozițiile hotărârii 1055/2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, astfel că nu se justifică nici amenda cerută pentru conducătorul autorității administrative, nici daune de întârziere sau daune pentru lipsa de folosință a imobilului.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond admiterea acțiunii.
S-a arătat că instanța în mod greșit a reținut că a cerut toate listele cu anexele la Hotărârea Consiliului de Miniștri 693/1990 el a cerut numai pentru București și regiunea Ploiești, răspunsul Guvernului de la fila 9 nu i-a rezolvat problema pentru că nu are anexate listele solicitate, la fel și cel primit la Ministerul Justiției. Se subliniează că cererea sa privește comunicarea dispozițiilor Consiliului de Miniștri către unitățile administrative din teritoriu privind întocmnirea de liste cu propuneri de naționalizare, or, el nu a primit nici un răspuns.
Recursul este nefondat.
De remarcat că, reclamantul prin cerere ulterioară și-a precizat acțiunea, or, criticile din prezentul recurs privesc obiectul inițial refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspunde la memoriile sale din 6 decembrie 2001, 24 decembrie 2001 și 7 ianuarie 2002 și de a respecta sentința 1055/22.08.2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, prin care pârâtul a fost obligat să-i răspundă la cererile formulate.
Cu privire la faptul că există sau n, refuzul nejustificat al pârâtului, conform Legii r.29/1990, din actele de la dosar a rezultat așa cum și instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art.1 din legea contenciosului administrativ întrucât pârâtul a răspuns la 22.01.2002 reclamantului la adresa înregistrată la 6 decembrie 2001 care are același obiect cu celelate sesizări – comunicarea listelor anexe la Hotărârea Consiliului de Miniștri 963/1960.
Imprejurarea că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantului nu face ca acesta să fie considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să-i răspundă la sesizare nu și să-i rezolve favorabil cererea, așa cum de altfel s-a dispus și prin sentința 1055/2001, care a fost executată în termen.
In situația dată nu se justifică nici cererea privind obligarea conducătorului autorității administrative la amendă conform art.10 alin.3 din legea nr.29/1990 și nici acordarea de daune de întârziere și daune pentru lipsa de folosință a imobilului nefiind aplicabile dispozițiile art.11 alin.2 sau ale art.12 din legea nr.29/1990.
In consecință, recursul fiind nefondat, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr.409 din 16 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.