Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Consiliul Baroului de avocați Maramureș a avizat negativ cererea reclamantului Ș.G., privind primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, motivând că prestația acestuia la testul scris a fost neconvingătoare.
Comisia Permanentă a U.A.R., prin decizia nr. 1130 din 13 iunie 2001, a respins cererea reclamantului de acordare a scutirii de examen.
Consiliul U.A.R., prin decizia nr. 8553 din 15 decembrie 2001, a respins contestația reclamantului formulată împotriva deciziei nr. 1130/2001.
Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 102 din 21 martie 2002, a admis acțiunea, a anulat deciziile atacate și a obligat pârâții să emită pentru reclamant decizia de primire în avocatură, cu scutire de examen.
Împotriva sentinței au declarat recurs U.A.R. și Baroul Maramureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 363 din 30 ianuarie 2003, a admis recursurile declarate de pârâți, a casat sentința atacată și, în fond, a respins acțiunea, reținând că avizul negativ a fost justificat de răspunsurile reclamantului la întrebările contestatorului formulat de Baroul Maramureș.
Împotriva acestei decizii, Ș.G. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. (1) și art. 317 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea contestației se arată că instanța a omis să cerceteze motivul de recurs invocat de Baroul Maramureș, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză. De asemenea, că din greșeală evidentă, instanța de recurs nu a examinat cauza sub toate aspectele.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitative arătate de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare). Se tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Dar, arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării procesului, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs care să fie soluționată de aceiași instanță, pe motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
Or, în cauză, susținerile formulate prin contestație în anulare au fost invocate și examinate atât de instanța de fond, cât și de instanța de recurs și respinse ca neîntemeiate.
Față de considerentele prezentate, se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., astfel încât contestația în anulare urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de Ș.G. împotriva deciziei nr. 363 din 30 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.