Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2526/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 74/F, pronunțată la data de 2 august 2002 în dosarul nr.620/F/CA/2002, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de SC C. SA Brașov, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară, secția Brașov și a anulat pct .2 din decizia nr. 312 din 16 mai 2002, emisă de ministerul pârât și a dispozițiilor corespunzătoare din procesul-verbal nr. 7328 din 31 octombrie 2001, încheiat de al doilea pârât.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că prin decizia nr. 312 din 16 mai 2002 – pct. 2, Ministerul Finanțelor Publice a menținut procesul-verbal prin care secția Brașov a Gărzii Financiare stabilise în sarcina societății comerciale reclamante, obligații bugetare de 260.547.907 lei impozit pe profit și 73.865.331 lei majorări aferente de întârziere, pentru că a înregistrat pe anul 2000, ca și cheltuieli deductibile, suma de 1.042.191.629 lei reprezentând majorările de întârziere aferente contribuțiilor pentru asigurări sociale, ce fuseseră scutite la plată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Admițând acțiunea și anulând actele administrative atacate, cu consecința exonerării de plata obligațiilor bugetare stabilite și menținute de organele fiscale, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că societatea comercială a evidențiat suma de 1.042.191.629 lei în conturile indicate, în decizia de îndrumare nr. 7/2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov și, pe de altă parte, că suma respectivă a fost dedusă, în mod legal, din venituri la stabilirea bazei de impozitare.

Împotriva acestei soluții au formulat recursuri Garda Financiară, secția Brașov și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și a aplicat, în mod greșit, prevederile legale în materie, majorările de întârziere pentru care societatea comercială a obținut scutire la plată, nefiind cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil.

Recursurile sunt întemeiate.

Problema pusă de cauza de față este aceea dacă majorările de întârziere scutite de plată sunt sau nu cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil.

Este necontestat că în privința sumei de 1.042.191.629 lei reprezentând majorări de întârziere aferente C.A.S., societatea comercială intimată a obținut de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale scutirea la plată, iar în luna decembrie 2000 aceasta a trecut suma respectivă la capitolul cheltuielilor deductibile la calculul profitului impozabil.

Prevederile art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, modificată prin O.U.G. nr. 217/1999, la cheltuielile deductibile nu enumeră cheltuielile cu majorările de întârziere.

Deci, dacă nu sunt deductibile cheltuielile cu majorările de întârziere, cu atât mai puțin temei s-ar putea susține că ar fi deductibile cheltuieli care nici nu au fost făcute: majorările de întârziere pentru care s-a obținut scutirea la plată.

Este adevărat că potrivit prevederilor art. 4 alin. (5) lit. d) din aceeași ordonanță, reprezintă venituri neimpozabile, între altele și rambursările de cheltuieli nedeductibile, dar acest text nu este aplicabil în cauză, cum pretinde intimata prin întâmpinare, întrucât scutirea la plată și rambursarea de cheltuieli sunt două operațiuni financiar-fiscale distincte.

Oricum, în cauză nu a fost vorba de o rambursare, pentru că intimata nu a efectuat acele cheltuieli, ea fiind scutită de plata majorărilor respective de întârziere.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale în materie, pronunțând o soluție nelegală și netemeinică, ce va fi casată, iar, pe fond, acțiunea va fi respinsă.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov și de Garda Financiară, secția Brașov, împotriva sentinței civile nr. 74/F din 2 august 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.