Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 18 decembrie 2001, la Tribunalul Bihor, reclamantul G.A.I. a solicitat anularea deciziei nr. 1988 din 28 noiembrie 2001 emisă de Direcția Generală a Vămilor, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul dispozițiilor art. 130 lit. j) C. muncii.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că măsura luată împotriva sa este nelegală, întrucât nu a fost consultat Comitetul sindicatului, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) C. muncii.
Prin sentința nr. 559 din 28 octombrie 2002, Curtea de Apel Oradea, căreia cauza i-a revenit prin declinare de la Tribunalul Bihor, a respins acțiunea reținând că dispozițiile art. 130 lit. j) C. muncii sunt imperative și nu mai lasă loc de interpretare, atunci când s-a dovedit că angajatul a fost arestat mai mult de 60 de zile. Totodată, instanța reține că avizul Comitetului sindical nu poate fi obligatoriu decât în condițiile în care toți angajații erau membri de sindicat, ceea ce nu a mai fost obligatoriu după intrarea în vigoare a noii Constituții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul G.A.I., susținând, în esență, că lipsa avizului Comitetului sindical constituie un abuz, iar măsura dispusă de unitate, prea severă, putând fi numai suspendat din funcție.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul-recurent, expert vamal, a fost arestat împreună cu alți doi angajați la data de 21 septembrie 2001, pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu serviciul, măsură menținută de Judecătoria Oradea până la 1 decembrie 2001.
În atare situație, conducerea Direcției Generale a Vămilor, prin decizia nr. 1988 din 28 noiembrie 2001, constatând întrunite condițiile art. 130 lit. g) C. muncii, a dispus desfacerea contractului de muncă.
Măsura luată este pe deplin justificată. Arestarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile constituie o condiție suficientă pentru a da dreptul angajatorului să ia măsura desfacerii contractului de muncă.
Susținerea recurentului-pârât, căreia unitatea ar fi putut să-i aplice dispozițiile art. 130 lit. k), este nerelevantă, pe de o parte nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text, iar pe de altă parte, indiferent de existența sau inexistența vinovăției persoanei angajate, în arestarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile, nu poate obliga angajatorul să păstreze neocupat postul.
În ce privește absența avizului Comitetului sindical, în mod corect nu a fost apreciată ca o cauză de nelegalitate a măsurii adoptate de unitate, pe de o parte acest aviz având un caracter consultativ, iar pe de altă parte, consultarea organului sindical putea fi avută în vedere în situația în care exista obligativitatea pentru toți angajații de a fi membri de sindicat și nicidecum în condițiile în care asocierea în sindicat reprezintă o opțiune și nu o obligație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.A.I. împotriva sentinței civile nr. 559/CA/2002-P din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.